Randurile de mai sus – pe care le poate auzi oricine, intamplator, in vreun bar, pe stadion, in statia de autobuz sau pur si simplu pe-o banca in parc – reprezinta un crampei de discutie intre doi barbati, media de 37-45 de ani. Neaparat dupa 37 de ani. Pana atunci, inca mai au sperante ca scapa. Oameni simpli, dupa vorba, dupa port. Conversatia si modul de-a o purta este tipica. Nu-s oameni elevati, dar nici salahori, lucreaza probabil prin constructii, sau in industrie.

Au acasa doi copii – media -, o soacra ciufuta si.. o nevasta. In deplasare, au probabil o amanta (e mult spus, hai sa zicem de fapt “ar vrea sa aiba“) la care fantazeaza in grupuri de cate doi-trei, comenteaza meciurile si pozele cu gagici despuiate din tabloide cu aceeasi ardoare… si au dezvoltat un adevarat limbaj criptic – o masura de precautie intr-o lume care lor nu le mai spune mare lucru.

Un limbaj in care “aia, ala, treaba, figura” sunt jolly-jokeri – cuvinte bune la toate -, frazele nu sunt niciodata duse pana la capat, persoanele nu au niciodata nume iar interjectiile valoreaza cat un intreg volum de explicatii. Daca surprinzi o astfel de conversatie, pe langa faptul ca nu intelegi nimic, sunt sanse mari sa ramai cu impresia ca cel putin unul dintre ei e afumat bine cu cateva paharute sorbite de-ampicioarelea in vreun birt. Dar nu te-ai putea insela mai amarnic.

Limbajul criptic, voit impotmolit, s-a dezvoltat in doar cativa ani de convietuire alaturi de o femeie.. numita in cercurile de ntelectuali “consoarta“, “sotie“, uneori si “nevasta“. Pentru ceilalti, ea e “muierea” sau, simplu, “femeia“**.

De ce limbaj criptic in discutiile dintre niste oameni maturi, prieteni la catarama, cu oarece pretentii? Simplu: sa poti vorbi fara teama despre lucruri tabu atunci cand stai la o palavra cu prietenii. Sa nu te-auda “Ea” si-apoi sa-ti faca scandal si sa te trimita “la ma-ta, sa-ti spele ea izmenele“. Sau copilu`, care s-ar putea sa te toarne ma-sii si tot inspre mama ai ajunge. Sau vecina de la trei, care se nimereste-n preajma fix la momentele inoportune, in discutiile sensibile. Si stii ce ureche larga-palnie are vecina de la trei.. Care s-ar putea sa faca o vizita “de-o cafea” pe la sotia-ti, ca demult n-au mai stat de povesti. Si “Lenuto, si barbatul asta al tau..” Apoi, de la capat: “du-te la ma-ta, daca nu-ti mai place cu mine! – Ho, femeie, ce-ti veni? – Tu sa nu ma iei pe mine asa!”.. samd.

——–
** Care-i problema cu apelativul “femeie“? Mie mi se pare un cuvant minunat: spune atat de multe!Tine loc de mama, sotie, iubita, fiica sau companion la diverse evenimente unde nu se face sa mergi singur, ca rad fostii colegi de tine – “bine, ma, dupa 10 ani, tot singurel esti? Pun pariu ca ai ramas si virgin! Gogule, mai stii ba cum ii ziceam astuia?! Da, Manuta!”. Si haha si hihi.. Trist.

Ies sprinţar din instituţie, pînă să mă dumiresc pe unde sînt, mai să mă prăvălesc peste un muncitor prijonit în cazma fix la intrarea a mare de pe Bucureşti-Ploieşti (pă unde vine vedetele, de). Ce făcea insu’? Păi e complicat, nene. Împreună cu alţi ortaci, făcea trotuaru’ de pe marginea soselei. În astă vreme, alţi băeţ (colegi de clasă cu primii)puneau asfalt.. bitum… un fel de maglavais pe banda de intrare în Bucureşti a DN1. Banda – blocată, aşa că toate maşinile treceau prin minunatul pasaj. No, zic, asta e, să-şi facă treaba. Mă duc înspre staţia de autobuz de la podul Băneasa.

Pe drum, ochesc că-s cam mulţi oameni la pîndă, însă nu observ pe loc. Aveam şi eu gîndurile mele. Şi mă pun pe aşteptat. Trec 10 minute, nici picior de autobuz. Tot nu observ. Un mălaimare în salopetă, lîngă mine, începe să înjure. O fi întîrziat, zic. Peste alte vreo cinci minute, o femeie de peste drum, dinspre Piaţa Presei, ne strigă să nu mai stăm acolo că nu trece niciun autobuz, toate sunt deturnate din cauza lucrărilor pe undeva prin spate, pe străduţe. Alte înjurături de prescură şi buldozere, dar lumea se încolonează frumos şi cîte doi, cîte trei, se mută peste stradă, înspre podul Băneasa. Eu, după ei, cu ale mele. Mai trece şi-acolo un sfert de oră, nimic. Bă, zic, femeia aia ori nu văzu bine, ori făcu mişto ori o fi fost cam sărăcuţă cu duhu’. Un trecut bine de 50 de ani, cu bască proletară şi fular încheiat la gît după stilul fotbaliştilor îşi bagă picioarele şi o ia înspre Piaţa Presei per pedes.

Întîmplător, dau să mă iau după el (singur n-aş fi plecat, că mi-e o frică viscerală de cîinii bagabonţi) dar văd în zare un autobuz. Bucurie risipită, era o cursă specială. Încep şi eu să înjur, că nu mai puteam de frig, îmi îngheţaseră ţurloaie şi tot ce-nseamnă mădulare în general. Mă uit, să văd dacă bătrînul proletar se mai vedea, să fug după el, ioc. Taxiuri prin zonă, idem. Ei, şi-atunci îmi vine mie ideea fabuloasă: las baltă locul la pîndă şi trec la pas spre staţia de RATB de vizavi de aeroportul Băneasa. Mai aştept şi acolo vreo 10 minute (era şase), dar pîă la urmă dă Domnul şi mă urc într-un 335. După mine, ciopor de muncitori şi mame-eroine. Sporovăială în floare, care la intersecţia şoselei cu Ion Ionescu de la Brad se înjumătăţeşte: oamenii văzuseră că şoferul nu merge spre Piaţa Presei, ci coteşte pe Aerogării. Surpriză! Eu ştiam despre ce-i vorba, că lucrează maimuţoii în faţă la Antene, dar mi-am văzut de moţăială. În spatele meu, atmosfera se înfierbînta.

Personaje: vreo patru-cinci puştani geluiţi şi gălăgioşi, un moş cu fesul înfundat pînă sub urechi, o cucoană ca la vreo 40 de ani a cărei coafură mă ducea cu gîndul la o căpiţă de fîn alcătuită de beţivul satului, vreo trei găligani numai vînă, şoferul.
Un puştan (surprins): Bă?! Nu face tot înainte?!
Al doilea puştan (dînd relaxat din mîini): Nu ştiu.
Al treilea puştan (savant): Ietă, lucrează ăia pă stradă.
Un puştan (liniştit): Se cheamă că facem la dreapta pă Ficusului, p-ormă  ş-ajungem..
Un găligan (superior): Ioane, vezi şi tu zona asta, bă, că nu ai fost p-acilea veci pururea.
Găliganul Ion (mort de somn): …’te, mă în aia sfîntă..
Al doilea puştan (cască ochii pe geam, cu nasu’ lipit de sticlă): …înapoi pă DN1.
Un moş cu fes (cu ochii în podea): S-au găsit şi ei cînd să muncească, de 1 decembrie.
Cucoana cuc oc (vorbeşte singură, eventual nervoasă):…

Şoferul şi-a văzut, liniştit, de drum. De pe Ficusului a făcut dreapta, pe malul Herăstrăului, dar distracţia a început însă cînd am ajuns la intersecţia cu Şoseaua Bucureşti – Ploieşti. Cum să vă spun, elemenţii ăia separatori care împart şoseaua pe mijloc erau tot acolo. Iar spre Piaţa Presei se putea merge doar pe contrasens. Şoferul se dumireşte şi.. face iarăşi dreapta, spre Aeroportul Băneasa. Un vuiet a traversat întregul autobuz cînd, din faţă, s-a auzit zbierătul şoferului.
- E închis, mai dăm odată ocol!

Pînă aici i-a fost. Unii au început să-şi dea coate şi să se hlizească, alţii mai căpoşi au trecut iar la înjurături înfundate. Unul dintre puştani, mai înţepat, chiar a lansat una în limbaj conlocuitor, ceva cu ciumidej mandocar şinammaiinteles ce. Uite-aşa, am ajuns din nou la intersecţia de la Băneasa, uite-aşa am făcut iar dreapta pe Aerogării.
Un moş cu fes (cătrănit): Fir-ar să fie..
Eu (solidar): Cre’că nu le-a spus nimeni şoferilor că se lucrează pe DN1.
Moşul (şi mai cătrănit): Da’ chiar aşa.. Să nu le spună nimic? Au staţii, au telefoane..
Eu (adormit): Păi la ce le trebuie..
Un puştan (chicotind): Auzbă, ăsta, parcă mai fusărăm p-acilea.
Alt puştan (în zeflemea): Ţi-ai dat tu seama, ă?
Un găligan (rînjeşte-a rîde, arătînd spre şofer): Ăsta e mai prost ca nevastă-mea.
Alt găligan (neatent): Păi acu’ unde ajungem?
Al doilea puştan (scuipă o gumă pe jos): La Şarldeogol, băgameaş.
Al treilea puştan (cu gîndul în părţi): Lasă, bă, zi altceva, crezi că mai vine naşu’ cu finu’?
Un puştan (ridică din umeri): Păi de ce să nu vină? Vine.
Al doilea puştan (îi arde una peste ceafă primului): Ce ceafă de ţambalagiu ai, să dea dracii.
Un puştan (mocnit, ridică şi el palma): Termină, fă, tuto.
Al treilea puştan (pierdut cu ochii-n stradă): Eu nu crez că vine. La banii ăştia..
Moşul cu fesu’ (brusc, înviorat): Păi ce, n-am mai păţit-o? Acu’ vreo cîteva zile m-am urcat în 36, chiteam că ajung la Obor. De unde, că a ţinut drept înainte. N-avea nimic în geam, măcar o foaie de hîrtie să puie şi ei, să ştie oamenii ce şi cum. (amărît) Ajungeam pe la Moşilor, dacă nu mă dădeam jos la prima.

Din vorbă-n vorbă, a trecut vremea. Şoferul a mai fost însă la un pas s-o dea în bară, pe Beijing. Imediat după barajul de pe Herăstrău, dă să intre pe-o străduţă în dreapta. Noroc cu cea cucoană. Atentă fiind, i-a bătut violent în geam şi l-a pus în gardă.
Cucoana (nervoasă): Domnu’, domnu’, nu p-acolo că ne bagi în gura de metrou! Stînga!
Moşul cu fes (mai liniştit): Nu ştie bietu’ om, nu e de pe traseu’ ăsta.
Eu (surprins): Adică şoferii de RATB nu ştiu traseele?!
Un puştan (arată ceva pe geam): Bă, uite o toaletă d-aia…!
Alt puştan (sare să se uite pe geam): O ce?
Un puştan (îşi caută cuvintele): O toaletă, d-aia..!
Al treilea puştan (se uită şi el pe geam): Ecologică?
Un puştan (descătuşat): Da, ecologică!
Al doilea puştan (se trage către uşă): Hai bă, să coborîm, că tre’ să ne întoarcem, băgameaş..

La Piaţa Charles de Gaulle au desantat mai mult de trei sferturi din călători. Mai toţi nemulţumiţi, unii chiar turbaţi, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Eu mi-am tras gluga pe ochi şi-am încercat să aţipesc, bucuros că în sfîrşit am parte de ceva linişte. Care linişte a durat pînă pe la liceul I. L. Caragiale, cînd doi inşi din spatele autobuzului au avut o izbucnire violentă. ”Cum?! Nu ajunge la Arcul de Triumf?! Paştele şi grijania!!”. Tot plimbaţi fiind dintr-o parte într-alta, adormiseră, săracii..

Partea mea de nervi mi-am luat-o la coborîre. M-am dus pînă în faţă să-l văd şi eu la mufarină pe şoferu’ care provocase atîta circ. N-am mai apocat să dau ochii cu el, că am văzut o foaie A4 pe bordul maşinii. Erau indicaţii cu traseul deviat pe Aerogării. Foaia avea scoci prins în colţuri, semn că trebuia pusă în geam. M-a mirat însă că nici şoferul n-o citise… pînă cînd am văzut că era pusă invers. Cum dracu să o poată citi invers, săracu’ om?! Nici savanta de renume mondial, coana Leana (Ceauşescu) nu ar fi reuşit asta!

Pe lîngă asta, îmi dau seama că gagica poate nu se simte prea flatată că mandea stă geană pe pierce-ul din buric. Sau poate n-are chef de ocheade. Sau poate mă trezesc că face o obsesie pentru mine şi-apoi nu mai ştiu cum să scap de ea. Că mare-i grădina domnului şi mulţi îşi pierd cărările prin ea. Prefer să mă uit liniştit dintr-o parte, să admir, să dau note eventual, apoi să-mi văd de ale mele. Dacă individa are nevoie de priviri dubioase ca să se simtă mai femeie, are cine să i le ofere, cum am văzut eu într-o dimineaţă cînd mă întorceam de la muncă.

Dom’le, aşa ceva.. O femeie în toată firea, nedecoltată, fără paiete, normală, de, s-a aşezat în autobuz lîngă un şantierist modelu’ standard. Îl ştiţi după salopeta albastră pătată cu var şi-alte substanţe despre care mi-e jenă să scriu aici. Cum s-a pus cucoana pe scaun, individul a început asaltul privirilor. Ceva de speriat, mi s-a făcut părul măciucă. Priviri ca nişte mîini întinse la pipăit într-un bordel, priviri de om fugit de la 9, priviri de la o distanţă de 30 de centimetri, priviri fixe, ochii mijiţi, sprînceana înfiorată, buze tremurînde. Omu’ ăla n-avea pic de ruşine şi nu se uita la o femeie, se uita la o ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi salată de roşii.

Pot să zic că în momentele alea eram sigur că se va întîmpla o nenorocire.  Vă dau cuvîntul meu, mă simţeam eu agresat, deşi ăla nu avea nicio treabă cu mine iar femeia nu-mi spunea nimic. M-am enervat atît de tare încît stăteam şi eu cu ochii ficşi pe şantierist.. deşi nu ştiu ce aş fi rezolvat. Pe indivizii ăştia i-aş bate peste coaie cu urzica (bine, nu eu.. un angajat al statului) aşa cum pe violatori i-aş castra chimic. Înţeleg, ai acasă o başoaldă ca muma pădurii. Sau mai rău, n-ai pe nimeni, că nu te vrea nimeni. Ok. Uită-te după craci şi ţîţe, nu zic, dar nu te vîrî descheiat de-a gata la şliţ în sufletul omului. Nu înţelegi din bun-simţ, nu înţelegi cu vorba frumoasă? Atunci roagă-te ca ţinta să nu umble cu shuryu-ul după ea, cum aveam eu o colegă în facultate.

Femeia de care vă povesteam n-a clipit nici măcar o dată pînă nu a coborît individul. Abia atunci am auzit-o respirînd. Eu am rămas gîndindu-mă că-i rău, rău de tot să fii femeie. Chiar şi numai pentru privirile astea, că de altele nici nu mai zic.

Ies molcom din instituţie. Pînă să mă dumiresc pe unde sînt, mai să mă prăvălesc peste un muncitor prijonit în cazma fix la intrarea a mare de pe Bucureşti-Ploieşti (pă unde vine vedetele, de). Ce făcea insu’? Păi e complicat, nene. Împreună cu alţi ortaci, făcea trotuaru’ de pe marginea soselei. În astă vreme, alţi băeţ (colegi de clasă cu primii)puneau asfalt.. bitum… un fel de maglavais pe banda de intrare în Bucureşti a DN1. Banda – blocată, aşa că toate maşinile treceau prin minunatul pasaj. No, zic, asta e, să-şi facă treaba. Mă duc înspre staţia de autobuz de la podul Băneasa.

Pe drum, ochesc că-s cam mulţi oameni la pîndă, însă nu îmi iau seama din prima. Aveam şi eu gîndurile mele. Şi mă pun pe aşteptat. Trec 10 minute, nici picior de autobuz. Tot nu observ. Un mălaimare în salopetă, lîngă mine, începe să înjure. O fi întîrziat, zic. Peste alte vreo cinci minute, o femeie de peste drum, dinspre Piaţa Presei, ne strigă să nu mai stăm acolo că nu trece niciun autobuz, toate sunt deturnate din cauza lucrărilor pe undeva prin spate, pe străduţe. Alte înjurături de prescură şi buldozere, dar lumea se încolonează frumos şi cîte doi, cîte trei, se mută peste stradă, înspre podul Băneasa. Eu, după ei, cu ale mele. Mai trece şi-acolo un sfert de oră, nimic. Bă, zic, femeia aia ori nu văzu bine, ori făcu mişto ori o fi fost cam sărăcuţă cu duhu’. Un trecut bine de 50 de ani, cu bască proletară şi fular încheiat la gît după stilul fotbaliştilor îşi bagă picioarele şi o ia înspre Piaţa Presei per pedes.

Întîmplător, dau să mă iau după el (singur n-aş fi plecat, că mi-e o frică viscerală de cîinii bagabonţi) dar văd în zare un autobuz. Bucurie risipită, era o cursă specială. Încep şi eu să înjur, că nu mai puteam de frig, îmi îngheţaseră ţurloaie şi tot ce-nseamnă mădulare în general. Mă uit, să văd dacă bătrînul proletar se mai vedea, să fug după el, ioc. Taxiuri prin zonă, idem. Ei, şi-atunci îmi vine mie ideea fabuloasă: las baltă locul la pîndă şi trec la pas spre staţia de RATB de vizavi de aeroportul Băneasa. Mai aştept şi acolo vreo 10 minute (era şase), dar pîă la urmă dă Domnul şi mă urc într-un 335. După mine, ciopor de muncitori şi mame-eroine. Sporovăială în floare, care la intersecţia şoselei cu Ion Ionescu de la Brad se înjumătăţeşte: oamenii văzuseră că şoferul nu merge spre Piaţa Presei, ci coteşte pe Aerogării. Surpriză! Eu ştiam despre ce-i vorba, că lucrează maimuţoii în faţă la Antene, dar mi-am văzut de moţăială. În spatele meu, atmosfera se înfierbînta.

Personaje: vreo patru-cinci puştani geluiţi şi gălăgioşi, un moş cu fesul înfundat pînă sub urechi, o cucoană ca la vreo 40 de ani a cărei coafură mă ducea cu gîndul la o căpiţă de fîn alcătuită de beţivul satului, vreo trei găligani numai vînă, şoferul.
Un puştan (surprins): Bă?! Nu face tot înainte?!
Al doilea puştan (dînd relaxat din mîini): Nu ştiu, moșule..
Al treilea puştan (savant): Ietă, lucrează ăia pă stradă.
Un puştan (liniştit): Se cheamă că facem la dreapta pă Ficusului, p-ormă  ş-ajungem..
Un găligan (superior): Ioane, vezi şi tu zona asta, bă, că nu ai fost p-acilea veci pururea.
Găliganul Ion (mort de somn): …’te, mă în aia sfîntă..
Al doilea puştan (cască ochii pe geam, cu nasu’ lipit de sticlă): …înapoi pă DN1.
Un moş cu fes (cu ochii în podea): S-au găsit şi ei cînd să muncească, de 1 decembrie.
Cucoana cuc oc (vorbeşte singură, eventual nervoasă): (indescifrabil)

Şoferul şi-a văzut, liniştit, de drum. De pe Ficusului a făcut dreapta, pe malul Herăstrăului, dar distracţia a început însă cînd am ajuns la intersecţia cu Şoseaua Bucureşti – Ploieşti. Cum să vă spun, elemenţii ăia separatori care împart şoseaua pe mijloc erau tot acolo. Iar spre Piaţa Presei se putea merge doar pe contrasens. Şoferul se dumireşte şi.. face iarăşi dreapta, spre Aeroportul Băneasa. Un vuiet a traversat întregul autobuz cînd, din faţă, s-a auzit zbierătul şoferului.
- E închis, mai dăm odată ocol!

Pînă aici i-a fost. Unii au început să-şi dea coate şi să se hlizească, alţii mai căpoşi au trecut iar la înjurături înfundate. Unul dintre puştani, mai înţepat, chiar a lansat una în limbaj conlocuitor, ceva cu ciumidej mandocar şinammaiinteles ce. Uite-aşa, am ajuns din nou la intersecţia de la Băneasa, uite-aşa am făcut iar dreapta pe Aerogării.
Un moş cu fes (cătrănit): Fir-ar să fie..
Eu (solidar): Cre’că nu le-a spus nimeni şoferilor că se lucrează pe DN1.
Moşul (şi mai cătrănit): Da’ chiar aşa.. Să nu le spună nimic? Au staţii, au telefoane..
Eu (adormit): Păi la ce le trebuie..
Un puştan (chicotind): Auzbă, ăsta, parcă mai fusărăm p-acilea.
Alt puştan (în zeflemea): Ţi-ai dat tu seama, ă?
Un găligan (rînjeşte-a rîde, arătînd spre şofer): Ăsta e mai prost ca nevastă-mea.
Alt găligan (neatent): Păi acu’ unde ajungem?
Al doilea puştan (scuipă o gumă pe jos): La Şarldeogol, băgameaş.
Al treilea puştan (cu gîndul în părţi): Lasă, bă, zi altceva, crezi că mai vine naşu’ cu finu’?
Un puştan (ridică din umeri): Păi de ce să nu vină? Vine.
Al doilea puştan (îi arde una peste ceafă primului): Ce ceafă de ţambalagiu ai, să dea dracii.
Un puştan (mocnit): Termină, fă, tuto.
Al treilea puştan (pierdut cu ochii-n stradă): Eu nu crez că vine. La banii ăştia..
Moşul cu fesu’ (brusc, înviorat): Păi ce, n-am mai păţit-o? Acu’ vreo cîteva zile m-am urcat în 36, chiteam că ajung la Obor. De unde, că a ţinut drept înainte. N-avea nimic în geam, măcar o foaie de hîrtie să puie şi ei, să ştie oamenii ce şi cum. (amărît) Ajungeam pe la Moşilor, dacă nu mă dădeam jos la prima.

Din vorbă-n vorbă, a trecut vremea. Şoferul a mai fost însă la un pas s-o dea în bară, pe Beijing. Imediat după barajul de pe Herăstrău, dă să intre pe-o străduţă în dreapta. Noroc cu cea cucoană. Atentă fiind, i-a bătut violent în geam şi l-a pus în gardă.
Cucoana (nervoasă): Domnu’, domnu’, nu p-acolo că ne bagi în gura de metrou! Stînga!
Moşul cu fes (mai liniştit): Nu ştie bietu’ om, nu e de pe traseu’ ăsta.
Eu (surprins): Adică şoferii de RATB nu ştiu traseele?!
Un puştan (arată ceva pe geam): Bă, uite o toaletă d-aia…!
Alt puştan (sare să se uite pe geam): O ce?
Un puştan (îşi caută cuvintele): O toaletă, d-aia..! Zi, mă..
Al treilea puştan (se uită şi el pe geam): Ecologică?
Un puştan (descătuşat): Da, ecologică!
Al doilea puştan (se trage către uşă): Hai bă, să coborîm, că tre’ să ne întoarcem, băgameaş..

La Piaţa Charles de Gaulle au desantat mai mult de trei sferturi din călători. Mai toţi nemulţumiţi, unii chiar turbaţi, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Eu mi-am tras gluga pe ochi şi-am încercat să aţipesc, bucuros că în sfîrşit am parte de ceva linişte. Care linişte a durat pînă pe la liceul I. L. Caragiale, cînd doi inşi din spatele autobuzului au avut o izbucnire violentă. ”Cum?! Nu ajunge la Arcul de Triumf?! Paştele şi grijania!!”. Tot plimbaţi fiind dintr-o parte într-alta, adormiseră, săracii..

Partea mea de nervi mi-am luat-o la coborîre. M-am dus pînă în faţă să-l văd şi eu la mufarină pe şoferu’ care provocase atîta circ. N-am mai apocat să dau ochii cu el, că am văzut o foaie A4 pe bordul maşinii. Erau indicaţii cu traseul deviat pe Aerogării. Foaia avea scoci prins în colţuri, semn că trebuia pusă în geam. M-a mirat însă că nici şoferul n-o citise… pînă cînd am văzut că era pusă invers. Cum dracu să o poată citi invers, săracu’ om?! Nici savanta de renume mondial, coana Leana (Ceauşescu) nu ar fi reuşit asta!