In primul rand, toate drumurile nu dureaza mai mult de un sfert de ora.
In al doilea rand, toate drumurile costa maxim 5 lei. Si asta in conditiile in care stai blocat in trafic… la o singura intersectie, 5 minute.

Nu mai spun ca soferii sunt toti oameni de comitet. Mai arunca o gluma, mai un “iea, mama ce blonda“, mai continua cu “ai vazut cum sta semaforul ala? Stramb, sa-l vada mai mult pietonii” si apoi din nou, un “a, pai asta nu e tinerica, asa de la distanta credeam ca are vreo 18 ani, cand colo e batrana rau.. Cum umbla ea cu paru-n vant! Ai vazut? Cizme de cauboi!” si da-i inainte, de-aici, cu povesti despre ce pustoaice s-au mai urcat la el in masina..

N-ai sa vezi niciodata intr-un orasel de provincie taximetristi care sa-ti faca mintea calendar cu povesti si frustrari personale. N-ai sa vezi niciodata intr-un oras de provincie taximetristi care sa te plimbe aiurea-n tramvai pe stradute, doar ca sa mai faca un ciubuc “peste“…

Singura problema e ca nu prea incalca regulile de circulatie. Si pentru un strain asta-i motiv de nervi, cum am patit si eu aseara. Soferul meu s-a tinut, cu 30 la ora, dupa o Dacie 1310 prin tot orasul. N-a dat s-o depaseasca, poate si de teama: pe bara din spate a daciei era lipit un abtibild cu un teckel si celebrul inscris “Long Vehicle“.

Ea (năvalnic – după voce, 45 de ani pe puţin/corpolentă/permanent(ă)): ”Alo, Costică!?”
Eu (mut, cu umerii-n aer): ”?!”
Ea (contrariată): ”Costică?!”
Eu (lămurit): ”Nu e Costică, doamnă..”
Ea (enervată!?): ”Da’ unde e Costică?”
Eu (sastisit): ”Cucoană, nu e Costică, e greşeală.”
Ea (oripilată): ”Greşeală?!?”

Şi a închis. Ce-o fi fost în sufletul ei, biata femeie…

N-am mai avut parte de telefoane-greşeală de pe vremea fixului cu disc de la casa părintească. Mai ales în epoca mobilului, să greşească cineva numărul de telefon mi se pare un mit urban, o poveste coborîtă din evul mediu al comunicării. Cum ar fi să găseşti o epidemie de ciumă în mijlocul Ferentariului? Mă rog, ferească sfîntu’, nu vreau să cobesc. Zic şi eu aşa, ca un paregzanpl.

Madama care m-a sunat la ora asta infectă (8.30 dimineaţa!) a avut soartă. Putea să nimerească într-o dimineaţă în care, proaspăt întors de la lucru, să dorm buştean. Atunci nu aş mai fi fost aşa calm şi a doua oară cînd ar fi greşit numărul probabil aş fi trimis-o prin Bărăgan, după deşeuri de piele, cu tot cu Costică, Mitică, Georgică şi restul găştii. Pentru că da, a sunat şi a doua oară. Fiind în toane bune, n-am înjurat. Doar i-am închis în nas, încă de la primul ”Costică?!”. Să se înveţe minte…