Rîsu’ curcilor şi panaramă într-o dimineaţă, pe undeva prin zona Băneasa. Atenţie, cînd zic ”dimineaţă”, mă refer la criminalul 05.30. Cînd prin spate pe la sediul Antenelor se-ngînau cocoşii, prin faţă se schimbau badigarzii iar pe deasupra se lăsa o ceaţă trasă din străfundurile Herăstrăului (mi-am făcut o ditamai crucea cu limba-n ceru’ gurii, că mă simţeam ca-n cărţile lui Stephen King).. ei bine, la ora aia alde Dimulescu îşi lua cam fără tragere de inimă picioarele la spinare din cîmpul muncii.
Ies molcom din instituţie. Pînă să mă dumiresc pe unde sînt, mai să mă prăvălesc peste un muncitor prijonit în cazma fix la intrarea a mare de pe Bucureşti-Ploieşti (pă unde vine vedetele, de). Ce făcea insu’? Păi e complicat, nene. Împreună cu alţi ortaci, făcea trotuaru’ de pe marginea soselei. În astă vreme, alţi băeţ (colegi de clasă cu primii)puneau asfalt.. bitum… un fel de maglavais pe banda de intrare în Bucureşti a DN1. Banda – blocată, aşa că toate maşinile treceau prin minunatul pasaj. No, zic, asta e, să-şi facă treaba. Mă duc înspre staţia de autobuz de la podul Băneasa.
Pe drum, ochesc că-s cam mulţi oameni la pîndă, însă nu îmi iau seama din prima. Aveam şi eu gîndurile mele. Şi mă pun pe aşteptat. Trec 10 minute, nici picior de autobuz. Tot nu observ. Un mălaimare în salopetă, lîngă mine, începe să înjure. O fi întîrziat, zic. Peste alte vreo cinci minute, o femeie de peste drum, dinspre Piaţa Presei, ne strigă să nu mai stăm acolo că nu trece niciun autobuz, toate sunt deturnate din cauza lucrărilor pe undeva prin spate, pe străduţe. Alte înjurături de prescură şi buldozere, dar lumea se încolonează frumos şi cîte doi, cîte trei, se mută peste stradă, înspre podul Băneasa. Eu, după ei, cu ale mele. Mai trece şi-acolo un sfert de oră, nimic. Bă, zic, femeia aia ori nu văzu bine, ori făcu mişto ori o fi fost cam sărăcuţă cu duhu’. Un trecut bine de 50 de ani, cu bască proletară şi fular încheiat la gît după stilul fotbaliştilor îşi bagă picioarele şi o ia înspre Piaţa Presei per pedes.
Întîmplător, dau să mă iau după el (singur n-aş fi plecat, că mi-e o frică viscerală de cîinii bagabonţi) dar văd în zare un autobuz. Bucurie risipită, era o cursă specială. Încep şi eu să înjur, că nu mai puteam de frig, îmi îngheţaseră ţurloaie şi tot ce-nseamnă mădulare în general. Mă uit, să văd dacă bătrînul proletar se mai vedea, să fug după el, ioc. Taxiuri prin zonă, idem. Ei, şi-atunci îmi vine mie ideea fabuloasă: las baltă locul la pîndă şi trec la pas spre staţia de RATB de vizavi de aeroportul Băneasa. Mai aştept şi acolo vreo 10 minute (era şase), dar pîă la urmă dă Domnul şi mă urc într-un 335. După mine, ciopor de muncitori şi mame-eroine. Sporovăială în floare, care la intersecţia şoselei cu Ion Ionescu de la Brad se înjumătăţeşte: oamenii văzuseră că şoferul nu merge spre Piaţa Presei, ci coteşte pe Aerogării. Surpriză! Eu ştiam despre ce-i vorba, că lucrează maimuţoii în faţă la Antene, dar mi-am văzut de moţăială. În spatele meu, atmosfera se înfierbînta.
Personaje: vreo patru-cinci puştani geluiţi şi gălăgioşi, un moş cu fesul înfundat pînă sub urechi, o cucoană ca la vreo 40 de ani a cărei coafură mă ducea cu gîndul la o căpiţă de fîn alcătuită de beţivul satului, vreo trei găligani numai vînă, şoferul.
Un puştan (surprins): Bă?! Nu face tot înainte?!
Al doilea puştan (dînd relaxat din mîini): Nu ştiu, moșule..
Al treilea puştan (savant): Ietă, lucrează ăia pă stradă.
Un puştan (liniştit): Se cheamă că facem la dreapta pă Ficusului, p-ormă ş-ajungem..
Un găligan (superior): Ioane, vezi şi tu zona asta, bă, că nu ai fost p-acilea veci pururea.
Găliganul Ion (mort de somn): …’te, mă în aia sfîntă..
Al doilea puştan (cască ochii pe geam, cu nasu’ lipit de sticlă): …înapoi pă DN1.
Un moş cu fes (cu ochii în podea): S-au găsit şi ei cînd să muncească, de 1 decembrie.
Cucoana cuc oc (vorbeşte singură, eventual nervoasă): (indescifrabil)
Şoferul şi-a văzut, liniştit, de drum. De pe Ficusului a făcut dreapta, pe malul Herăstrăului, dar distracţia a început însă cînd am ajuns la intersecţia cu Şoseaua Bucureşti – Ploieşti. Cum să vă spun, elemenţii ăia separatori care împart şoseaua pe mijloc erau tot acolo. Iar spre Piaţa Presei se putea merge doar pe contrasens. Şoferul se dumireşte şi.. face iarăşi dreapta, spre Aeroportul Băneasa. Un vuiet a traversat întregul autobuz cînd, din faţă, s-a auzit zbierătul şoferului.
- E închis, mai dăm odată ocol!
Pînă aici i-a fost. Unii au început să-şi dea coate şi să se hlizească, alţii mai căpoşi au trecut iar la înjurături înfundate. Unul dintre puştani, mai înţepat, chiar a lansat una în limbaj conlocuitor, ceva cu ciumidej mandocar şinammaiinteles ce. Uite-aşa, am ajuns din nou la intersecţia de la Băneasa, uite-aşa am făcut iar dreapta pe Aerogării.
Un moş cu fes (cătrănit): Fir-ar să fie..
Eu (solidar): Cre’că nu le-a spus nimeni şoferilor că se lucrează pe DN1.
Moşul (şi mai cătrănit): Da’ chiar aşa.. Să nu le spună nimic? Au staţii, au telefoane..
Eu (adormit): Păi la ce le trebuie..
Un puştan (chicotind): Auzbă, ăsta, parcă mai fusărăm p-acilea.
Alt puştan (în zeflemea): Ţi-ai dat tu seama, ă?
Un găligan (rînjeşte-a rîde, arătînd spre şofer): Ăsta e mai prost ca nevastă-mea.
Alt găligan (neatent): Păi acu’ unde ajungem?
Al doilea puştan (scuipă o gumă pe jos): La Şarldeogol, băgameaş.
Al treilea puştan (cu gîndul în părţi): Lasă, bă, zi altceva, crezi că mai vine naşu’ cu finu’?
Un puştan (ridică din umeri): Păi de ce să nu vină? Vine.
Al doilea puştan (îi arde una peste ceafă primului): Ce ceafă de ţambalagiu ai, să dea dracii.
Un puştan (mocnit): Termină, fă, tuto.
Al treilea puştan (pierdut cu ochii-n stradă): Eu nu crez că vine. La banii ăştia..
Moşul cu fesu’ (brusc, înviorat): Păi ce, n-am mai păţit-o? Acu’ vreo cîteva zile m-am urcat în 36, chiteam că ajung la Obor. De unde, că a ţinut drept înainte. N-avea nimic în geam, măcar o foaie de hîrtie să puie şi ei, să ştie oamenii ce şi cum. (amărît) Ajungeam pe la Moşilor, dacă nu mă dădeam jos la prima.
Din vorbă-n vorbă, a trecut vremea. Şoferul a mai fost însă la un pas s-o dea în bară, pe Beijing. Imediat după barajul de pe Herăstrău, dă să intre pe-o străduţă în dreapta. Noroc cu cea cucoană. Atentă fiind, i-a bătut violent în geam şi l-a pus în gardă.
Cucoana (nervoasă): Domnu’, domnu’, nu p-acolo că ne bagi în gura de metrou! Stînga!
Moşul cu fes (mai liniştit): Nu ştie bietu’ om, nu e de pe traseu’ ăsta.
Eu (surprins): Adică şoferii de RATB nu ştiu traseele?!
Un puştan (arată ceva pe geam): Bă, uite o toaletă d-aia…!
Alt puştan (sare să se uite pe geam): O ce?
Un puştan (îşi caută cuvintele): O toaletă, d-aia..! Zi, mă..
Al treilea puştan (se uită şi el pe geam): Ecologică?
Un puştan (descătuşat): Da, ecologică!
Al doilea puştan (se trage către uşă): Hai bă, să coborîm, că tre’ să ne întoarcem, băgameaş..
La Piaţa Charles de Gaulle au desantat mai mult de trei sferturi din călători. Mai toţi nemulţumiţi, unii chiar turbaţi, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Eu mi-am tras gluga pe ochi şi-am încercat să aţipesc, bucuros că în sfîrşit am parte de ceva linişte. Care linişte a durat pînă pe la liceul I. L. Caragiale, cînd doi inşi din spatele autobuzului au avut o izbucnire violentă. ”Cum?! Nu ajunge la Arcul de Triumf?! Paştele şi grijania!!”. Tot plimbaţi fiind dintr-o parte într-alta, adormiseră, săracii..
Partea mea de nervi mi-am luat-o la coborîre. M-am dus pînă în faţă să-l văd şi eu la mufarină pe şoferu’ care provocase atîta circ. N-am mai apocat să dau ochii cu el, că am văzut o foaie A4 pe bordul maşinii. Erau indicaţii cu traseul deviat pe Aerogării. Foaia avea scoci prins în colţuri, semn că trebuia pusă în geam. M-a mirat însă că nici şoferul n-o citise… pînă cînd am văzut că era pusă invers. Cum dracu să o poată citi invers, săracu’ om?! Nici savanta de renume mondial, coana Leana (Ceauşescu) nu ar fi reuşit asta!
