Hmm, a mers bine fasolea aia cu carnati. Numai ca fara ceapa parca nu are acelasi gust. Cat o fi ceasul.. mai mult de 8 nu poate fi, s-au terminat stirile pe Pro Tv. Vreau neaparat sa ma uit la Masada.. Am vazut in reclama ca in sfarsit ataca romanii, si ataca puternic. Mama, in sfarsit o batalie ca la carte. Abia astept ziua de maine, sa-mi mai desenez niste tancuri pe banca. I-am spus lui Lixandru ca il fac praf la strategie. El e cu Vanilla Ice, chestii trestii.. Ce sa zic, imi place si mie. Mama e in bucatarie, spala vasele. A venit obosita de la servici.. si sora-mea bantuie dintr-o camera intr-alta, dupa acuarele. I-am spus ca nu are talent deloc la desen, dar se-ncapataneaza sa deseneze tot felul de personaje ciudate din Sailor Moon. Azi era sa ne luam la bataie , pentru ca eu vroiam sa ma uit la meci cand am venit de la scoala.

Maria s-a uitat toata ziua la mine, dar nu mi-a spus nimic. De cand s-a intamplat tampenia cu diriginta nu mai vorbeste deloc cu mine. O singura data s-a intamplat sa imi spuna ceva, dar a spus-o pe un ton de-am crezut ca mor. Popescule, a spus domnisoara diriginta sa aduci banii pentru fondul clasei. Atat de rece. Mie mi-a cazut fata, si prostul de Balan s-a apucat sa isi bata joc de mine. De-atunci.. de-atunci, fir-ar al dracului, de cand I-am desenat Mariei pe banca tot felul de tampenii. Nu-mi iese din cap. Ce o fi avut diriga cu mine ? Si Maria.. I-am desenat banca la ora de atelier. Si-ntr-un coltisor I-am scris mic-mic de tot `Ti Amo`. A doua zi la scoala toata clasa stia. M-au luat in primire de cum am deschis usa, fetele zambeau cu subinteles, baietii zbierau ca din gura de sarpe, cred ca s-a auzit si peste hotare ca o iubesc pe Maria. Numai ca nu eram eu cel care spunea asta, desi mi-as fi dorit sa-mi pot striga in gura mare iubirea mea pentru ea. Nu am fost capabil, uite ce-a iesit.

Sa iasa mama din baie , sa trag si eu o tura pe-acolo. Cred ca nu mi-a picat bine fasolea aia. La dracu, s-a ars becul. Merge si-asa, dar nu mai pot sa citesc.. Mai am 2 capitole din capitanul Casse-Cou, e o carte excelenta, o las doua zile si cred ca dup-aceea o citesc iar. Sau ma apuc a cincea oara de Shogun. M-am chinuit degeaba sa desenez cu indigo-ul samuraii aia de pe coperta. Nu se poate si gata. Ce mor romanii pe capete. E prea bine pozitionata cetatuia evreilor, ca sa nu piarda aia oameni. Si dupa ce ca toata clasa stia, Maria s-a dus la diriga.. era ultima ora din ziua aia. S-a dus la ea si i-a spus tot ce-a facut `boul de Popescu`. Diriga, alta disperata, m-a scos in fata clasei si o ora intreaga a facut misto de mine. Nu chestii inofensive, gen “mai baiatule, esti prea mic, lasa fetele in pace si vezi-ti de scoala, ca o sa ai timp de ele mai tarziu” , a inceput cu fiorul erotic..

Am plans in fata intregii clase.. Si astia aveau ochii-n lacrimi, numai ca era de la ras. A doua zi a trebuit sa ma bage profu` de sport in clasa, pentru ca mi-era prea rusine. Oricum, a trecut. Ma trimite mama la somn. Eh, macar m-a lasat la film… Brr ce frig e. ce dracu e frig asa la jumatatea primaverii.. Ma bag in plapuma si ma fac ghemotoc langa Andra. Mama o sa stea la margine. Gata, e mai cald. Excelent. Maine o sa incerc sa vorbesc cu Maria. I-am scris in biletel ca trebuie neaparat sa vorbim. Dar nu stiu daca va vrea , sau daca o sa am eu curaj. Doamne cat o pot iubi pe fata asta.. Imi place cum zambeste, parca se deschide cerul in fata mea. Si cand e nervoasa.. arunca scantei din ochi. O iubesc.. o IUBESC!!! Mi-ar placea sa fiu cu ea, s-o sarut, sa mergem tinandu-ne de mana .. Maria.. Maria.. Maria.. Mar…

Ce naiba! M-am trezit. Sunt fleasca de transpirat. Sa-mi dau o bluza jos.. A, da, a venit tata. Ce se cearta cu mama. In ultima vreme se cearta mai tot timpul. Si tata vine numai la ore tarzii si baut pe deasupra. Ah, iar o bate pe mama… Dumnezeule, sa nu ma trezeasca si pe mine.. poate vine sa ma ia la ascultat, ca acum doua nopti. Ce m-a batut atunci.. A pleznit-o pe mama de s-a auzit pana aici. S-a trezit si sora-mea si m-a luat in brate. I-e teama.. Ah, in sfarsit, s-a culcat. Mama inca nu vine sa se culce. Cine stie.. Maine, la scoala o sa vorbesc cu Maria..Maria…Maria…..

- Crezi ca mai avem mult? Nu vreau sa te bat la cap, mosule, dar mergem de cateva ore bune si tot n-am ajuns in targ. Vasile scuipa cu naduf pe crupa calului si smuci din haturi mai mult ca sa faca ceva. E aproape noapte, si dupa vorba matale trebuia sa ajungem in Calinesti la pranz.
- Mai taca-ti gura odata, nepoate… Om ajunge cand om ajunge. Sau ce, crezi ca am mutat eu satu` mai departe numai ca sa-ti fac in ciuda?

Carul se misca cu greu pe sleaurile drumului de tara. Soarele murise pe jumatate in spatele unui deal ingropat sub capitele de fan proaspat cules. Verdeata ierbii scapata de uscaturi isi pierdea stralucirea odata cu ultimele sclipiri ale astrului zilei, iar in tot peisajul nu se vedea alt semn de rasuflare, in afara calului si a celor doi rumani care stateau cocotati pe mormanul de blanuri de oaie din car. Vasile, un tinerel de vreo 17 ani, cu palarie de flacau neiesit inca la hora, se uita cu ciuda la Mos Gamanu, bunicul sau, si mai scuipa odata inspre Marita, iapa garbovita din fata carului. Batranul statea in spate, fluierand cu nepasare. Ce ti-e si cu tinerii astia, habar nu au ce e aia rabdare…

Mergeau de doua zile, cu pauze, spre targul de la Calinesti. Nu aveau mare lucru de vanzare, doar cateva sute de saci de lana, dar banii astia trebuiau sa-i faca o casa lui Vasile. Cand ti-a venit de insuratoare, apoi nu mai are nimeni loc de tine prin batatura… Noaptea incepuse sa se aseze ca o plapuma peste dealurile din jur. Vasile se uita ca orbetele in intuneric, doar-doar o vedea luminile targului. In afara de doi-trei licurici, nu mai lumina nici macar cerul.
- Mai, dracia dracului… facu Mos Gamanu. Dupa socotelile mele, trebuia sa ajungem deja la Calinesti.
“Te-ai ramolit, mosule… ” isi zise Vasile in gand. Nu mai apuca sa-si duca la bun sfarsit vorba, ca se trezi cu o vedenie in negru langa el, care il lua pe sus si-l azvarli din car. Incerca totusi sa strige.
- Tataiee!!!!

Urletul fu taiat brusc de o mana care i se infipse in beregata si-i lua piuitul. In intuneric incepura sa se miste umbre. Mai negre decat noaptea, napadira carul. Vasile gafaia in iarba sub apasarea unui om sau animal, nici el nu stia ce este. Copilul uita si de nunta cu Ruxandra, uita si de tot. Zacea in iarba si gemea la rastimpuri ca un animal injunghiat. Mos Gamanu era inca in car, acoperit de cativa din sacii cu lana si de doua umbre.
- Doar astia doi erau? se auzi o voce haraita langa oistea carutei.
- Astia doi, capitane, raspunse aratarea in negru care-l tinea pe Vasile tintuit la pamant.
- Bine, puneti-i unul langa altul.

Copilul fu iar luat pe sus de niste maini imputite, mirosind a seu de oaie si a lemn ars. Nu vedea nimic, nici nu ar fi vrut sa vada ceva. Era speriat cum nu fusese in viata lui. La un moment dat simti langa el rasuflarea dogita a bunicului sau. Nu apuca sa spuna nimic, pentru ca aceeasi mana care-l tinuse de beregati pana atunci ii lua patura neagra din cap si putu sa vada ce se intampla in jur. Vreo zece haidamaci imbracati in toate felurile posibile, de la izmene la haine de sac stateau adunati in jurul lor, iar flacarile de la vreo cinci sau sase torte luminau intregul peisaj. Talharii – ca asta erau, judecand dupa priviri si vesminte – ii tineau la mijloc, in timp ce unul dintre ei, un individ indesat, fara gat si bine imbracat, se apropie de cei doi.

- Oameni buni, imi pare rau sa v-o spun, dar o sa fiti jefuiti. Indesatul incepu sa rada, un ras harait din gatlej, de parca cineva taia lemne cu un ferastrau tocit. Eu sunt Goreanu.

Vasile simti cum ii ingheata splina in trup. Goreanu era unul dintre cei mai nemilosi hoti de codru care bantuiau padurile Vlasiei. Nimeni nu se putea lauda ca scapase cu viata din mainile lui. Nimeni nu ramasese in viata in urma raidurilor sale.
- Lana voastra o sa prinda bine mie si oamenilor mei… Vine iarna acus-acus, trebuie sa ne gasim si noi un culcus… chicoti talharul, si dupa el si ceilalti tovarasi ai lui.
- O sa gasiti culcus sub firul ierbii, nenorocitule!

Haraminii se intoarsera toti ca unul spre padure. Vocea metalica rasunase puternic, undeva in spatele lor. Imediat se auzi un duduit infernal de parca fugisera toti dracii din Iad. La lumina tortelor, Vasile si Mos Gamanu vazura trei namile, trei cavaleri care navaleau in goana cailor din frunzisul padurii. Flacarile aruncau straluciri de jar pe fierulm coifurilor, iar lancile intinse spre nefericitii talhari de codru fulgerau ca niste sageti. Goreanu fu strapuns primul, fara un singur geamat. Cavalerul lasa din mana lancea si smulse baltagul din coburi. Ceilalti doi tovarasi maturasera deja un rand de talhari, care vazandu-si capitanul intins la pamant, tras in teapa de o frigaruie inalta de doi metri, o luara la goana. Prea tarziu pentru unul dintre ei, care fu ajuns din urma de baltagul unuia dintre cavaleri.

Vasile nu-si putea crede ochilor. Daca ar fi numarat clipele, nu trecusera mai mult de 2 minute de cand abia fusesera pusi la pamant de hoti. Si iata, acum veneau spre ei eliberatori… dar ce eliberatori! Turnuri de fier, in care nu distingeai o urma de piele de om.. Cavalerul care vorbise prima data se indrepta spre prizonieri. Flacara unei torte cazute in iarba dansa pe fierul mat al armurii.

- Sunteti liberi, oameni buni. Vedeti-va de treaba, dar aveti grija data viitoare, nu mai plecati la drum noaptea, daca nu stiti drumul… Banditii lui Goreanu nu se vor mai intoarce, acum ca le-a murit seful. Uriasul intoarse calul si dadu sa plece la ceilalti doi, care isi recuperasera lancile din trupurile banditilor si asteptau in linie, la zece pasi.
- Stapane, iti multumim… Mos Gamanu prinsese glas si il agatase si pe cavaler de camasa de in care invelea platosa. Iti putem fi cumva de folos? Domniilor voastre v-o fi foame, sete.. Avem de toate!
- Stai linistit, batrane. Spune doar celor pe care ii intalnesti… Spune-le ca s-au intors stolnicul Volbura!

Cavalerul aproape striga ultimele vorbe. Se smuci din stransoarea mosului si dadu pinteni pana langa ceilalti doi. In cateva clipe disparusera toti trei in bezna noptii.
- Tataie, cine erau astia? sopti Vasile, tremurand.
- Taci nepoate, taci.. Mai bine aprinde focul… zise Mos Gamanu, privind lung in urma calaretilor.

Capitolul 2.

Padurea Zdringhitei era loc cu primejdie cunoscut in toata Dacia Veche. La umbra stejarilor seculari de aici isi gasisera adapost si loc de tabara multe generatii de rumani alergati de cele triburi umblatoare cari luasera sub goana cailor colbul lumii. Aici isi aduceau taranii de prin satele de la Danubiu familiile si cate lucrusoare puteau ingramadi in carute.

Tot aici veneau si cei de prin Carpatii de la miazanoapte, speriati de cavalerii invesmantati in fier si dezbracati de mila ai coroanei Ungare. Uneori gaseai in Zdringhita si bulucuri de cumani jefuielnici care fusesera pusi pe fuga de rumanii din cate doua-trei sate, adunati care cu sabiile stramosilor, care cu furci sau chiar ciomege. Batranul codru ii acoperea pe toti si ii ferea de vrajmasi, fara sa deosebeasca hotul de talhar si rumanul de cuman. Drept e, cei care n-aveau habar de potecile padurii puteau sa rataceasca zile intregi fara sa vada lumina soarelui… dar cei care apucasera sa mai iasa vii nestiind drumul erau ori prea putini, ori farseau cu o doaga lipsa.

O singura poteca merita sa poarte numele pretentios de “drum“. Era drumul de carute care urca dinspre marele fluviu spre inima Carpatilor, drum batut odata, demult, si de legiunile victorioase ale lui Traian. Era mai mult un sleau, lat cat sa poata trece doua perechi de boi una langa cealalta. In noaptea de care povestim, un foc ardea intr-un luminis asezat chiar de-a latul drumului. Era, pasamite, loc de popas.
- Tataie, mi-e teama… Nu poci sa pun geana pe geana, si-mi vine sa ma duc in tufisuri sa ma usurez, dar mi-e teama…
- Pai atunci nu te du, mai ficior. Stai aicia de paza. Scoala-ma cand te-ai scapat in izmene, sa ma mut mai la vale.
- Matale iti place sa suguiesti, desi esti om albit… Ce-om face daca ne trezim iar cu talharii pe cap?

Mosul scoase capul de sub caruta unde statea intins, se uita in jur atat cat putea sa vada la lumina rugului aprins si zise, tragand peste el o blana de oaie din motul carului;
- Si crezi ca daca-ti faci griji acuma, o scoatem mai cu bine la capat? Eheeei, mai ficior… Nu mor caii cand vor cainii. Sezi bland si vezi-ti de somn si de visele tale de nunta.
Tanarul pufni inciudat in iarba si se intoarse cu spatele la mosul care se-apucase sa cante din frunza un cantecel ciobanesc.

La douazeci de pasi de flacara focului, doua perechi de ochi urmareau infip te-pumnal vorbele celor doi tarani.
- Marite stolnic.. trecut-au fro doua ceasuri, este? Ce facem? Iscoadele talharilor s-au petrecut de la locul lor, din marginea padurii. Eu zic sa ne pregatim temeinic de vrajba cu spadele, ca acus-acus se lasa roua. Dupa socoteala mea, tot cam pe-acum s-ar fi lasand si haraminii peste astia doi de sub caruta.
- Neico, ia-n lasa tu povestile de adormit copiii si ia-o iabras inspre Poiana Calusarilor. Vezi cand vin oamenii domniei sale fratele meu si adu-i incoace pe ocolite. Daca ma auziti zbierand, insa, lasati dracului mersul piticului si goniti ca vantul, ca inseamna c-au dat navala.

Pirpiriul se trase usurel de sub radacinile stejarului rascolit de furtuna si se furisa in negreala padurii. Stia locurile ca-n palma, douazeci de ani ii petrecuse la vanatoare sau cu jocurile prin padurea Zdringhitei. Trecea pe langa copacii dormind in bezna ca la baba-oarba, dar ii simtea inainte sa intinda mana dupa ei.

“Capitane, capitane, cum ne mai jucam noi cu focul… Ce treaba aveam cu taranii ceia? Nu puteam sa ne vedem de treburile noastre si sa mergem intins la Podari? Auliu, Doamne, ca repede a mai uitat stolnicul obiceiurile noastre pamantesti, sa nu ne mai legam la cap fara sa ne doara…” Neica Proca se tinea mai mereu cu dintii de obiceiul pe care-l prinsese in temnita sarazinilor, si vorbea singur ori de cate ori nu dormea. Vorbea singur, se certa sau se lauda singur, si in rest abia daca lega doua vorbe cu voce tare, dar de alea puteai fi sigur ca sunt cu judecata si rasjudecata.

Nu-i lua multa vreme sa ajunga in Poiana Calusarilor. Ce poiana… un loc de doua palme, in care abia aveau loc doi oameni intinsi pe jos unul langa altul, fara sa-si prijoane spinarile de vreun trunchi de copac sau de vreo buturuga. Cum nu gasi pe nimeni acolo, se urca intr-un ulm, la vreo doi metri deasupra pamantului si ciuli urechile. Numai de-ar fi venit mai repede oamenii voievodului, ca nu-i placea sa-l stie pe stolnic singur. Mai ales la cat de nestapanit era… era in stare sa se arunce singur intre ostile infernului, numai sa nu stea degeaba.

“Stolnice, stolnice.. ” Proca legana din cap si se intinse de-a lungul crengii pe care-si gasise reazem.

Se întîmpla în 2000, pe vremea cînd eram încă un copil de ţîţă iresponsabil – acum sunt un adolescent iresponsabil, dar cu veleităţi de pensionar – într-o primăvară cu vacanţă. Şi cum stăteam eu acasă şi nu făceam nimic, ce idee îmi vine? Ia să chem pe la mine vreo cîţiva amici d-ăştia de la bloc, poate iese ceva, măcar îi pun să mă ajute la curăţenie. Ies pe balcon să văd care e prin preajmă, îl văd pe Ciobanu, zbier la el să urce pînă la mine, omul vine, îi zic ce şi cum, dispare pînă la el să ia nişte vin şi nişte pulpă de porc (“chemăm şi nişte femei, bă, lasă că poate o îngrămădim pe una în cameră“), eu mă pun pe telefon să mai sun pe unii, într-un cuvînt iau legătura cu oamenii şi-i anunţ că li se pregăteşte ceva.

Nu-i bai, au venit, au venit şi nişte fete dar nu m-au băgat în seamă că erau ba cu prietenii, ba urîte, eu m-am pus cu restul burlacilor la un vin şi o clătită în bucătărie. Unii dansau în sufragerie, alţii şi-o trăgeau la mine în cameră, şi printre toţi oamenii ăştia, de fapt printre picioarele lor, îşi face apariţia pisica soră-mii. O arătare neagră-tuci. Îşi face apariţia şi începe să miaune şi să se tragă cu fundul pe covor. Nu ştiu dacă aţi văzut o pisică în momentele în care i-a venit de mîrlit, este dureros pentru urechile sensibile. Miaună într-un fel de-ţi face pielea de găină, lălăit, tînguitor, a mort. Dacă mai e şi neagră… Băieţii cînd au văzut-o, la început nu băgau în seamă. Pînă în momentul în care nu ne-am mai putut înţelege om cu om din cauza vociferărilor mîţei. (Sincer, am avut o revelaţie uitîndu-mă la pisica aia. Mi-am dat seama de ce le place femeilor să se compare cu o pisică. Se aseamănă.)

Cum nu aveam pastile calmante, cum niciunul dintre amicii mei nu deţinea în proprietate un motan, cum şpriţasem copios cu toţii pînă atunci, nu exagerat, doar cît să ne vină ideile tembele, de la poante de genul “Buzgă, ia vezi, p-asta poţi s-o fuţi, bă, că am auzit de la Mihaela că nu te pricepi deloc!” ; “Poate-ţi fut ţie una peste ochi” s-a ajuns la “Ce-i facem ăsteia, mă? Eu zic s-o liniştim cu ceva, un pix, un băţ de chibrit“. Nu le-a luat mult idioţilor mei (asta o spun cu drag..) să treacă de la vorbe la fapte. Au prins pisica, i-au săltat coada să vadă ce-are acolo şi au început tratativele referitor la obiectul ce urma să fie folosit pe post de penis artificial.

Care s-a nimerit să fie o şurubelniţă în cruce, uitată pe-acolo de la ultima mea încercare de deschidere o cutie de conserve. Au luat şurubelniţa (“Bă, asta e bună, e cam ca o puţă de motan” ; “Auzi, bă, tu de unde ştii cum sînt puţele de motani? Eşti voaiorist, ă?” ; “Nu, sînt curios. Sînt aşa de cînd eram mic.”), au luat şi mîţa, şi-au împărţit sarcinile – unul ţinea pisica, altul îi ţinea de coadă în sus, al treilea îşi luase în sarcină satisfacerea animăluţului, eu rîdeam cu gura pînă la urechi – şi i-au dat bice. De fapt şurubelniţe.

A fost simpatică toată treaba, că pisica a scos aşa un oftat de plăcere la primul contact, de ziceai că e nimfomană. Chiar, animalele femelă au himen? Mă rog, să continui. Şi cum lucrau ăia cu ambiţie şi determinare pisica, cel care o ţinea în braţe face “bă! Fii atent, asta se mişcă de parcă ar avea un cotoi în spate, nu pe Ciobanu!” şi-şi ia mîinile de pe pisică. Domnişoara… nu numai că nu pleacă, dar se cabrează un pic şi ridică funduleţu’. Nu mai zic ce inundaţie am făcut în bucătăria aia tot rîzînd cu lacrimi. În toată povestea asta am avut şi eu o contribuţie, cînd m-am decis să vărs cîteva picături de vin peste şurubelniţă şi veveriţa pisicii, ca să lubrifiem zona.

Pînă la urmă tipul cu şurubelniţa s-a săturat să tot manevreze acolo şi a lăsat-o baltă de treabă, aşa că nu ştiu şi nu pot spune cum arată o mîţă cînd are orgasm, sau dacă stă la o ţigară dup-aia, tot ce pot spune e că pisica, după toată faza asta, s-a retras mulţumită într-un colţ, pe perna ei, şi a rămas acolo aproape toată ziua, lingîndu-şi blăniţa. O experienţă de neuitat, şi pentru noi şi pot băga mîna în foc că şi pentru pisică.

Vă rog nu mă apelaţi în caz de urgenţe cu pisici, nu mai fac astfel de servicii de cîţiva ani buni. Luaţi-vă căţel.

Sarbatorile de iarna sunt luate cam prea in serios de unii oameni. In parcul Titanii (sau Titanel) din Titan, Bucuresti, tocmai se instaleaza podoabele de Craciun. “Podoabe” e putin spus. Desteptii de la Primaria Sectorului 3 au gasit de cuviinta sa agate in pomi, de banci, de stalpii de iluminat cateva zeci de Mos Craciuni de-o schioapa, in ipostaze care-mi amintesc de coborarile in rapel ale baietilor de la antitero.

Cum s-or fi simtind copiii care mai sunt inca scosi la o tavaleala si un leagan in parcul ala? Eu, care-s ditamai magadanul, m-am simtit ofensat vizual de invazia armatei rosii a moscraciunilor. Si la fel cred ca se simt si toate cuplurile de tinerei care-si mai fac inca veacul pe bancute, dupa ora 10 seara. Nu poti sa pui si tu mana pe ceva moale, nu poti sa tragi de-un sfarc fara sa dai cu ochii de-un individ in alb si rosu care se uita la tine calare pe stalpul de iluminat.

Oricum, prostul gust e prezent. Pai asa se impodobeste un parc? Cu 50 de moscraciuni si doua globulete? Update> s-au apucat sa umfle fix la intrare un Mos Craciun din cauciuc, mare cat raposata statuie a lui Lenin din Piata Scanteii. Nu e rau, sper sa mai vad totusi un copac, un tufis, ceva, cand or termina operatiunile de “infrumusetare” expertii in decoratiuni exterioare ai lui Negoita.