6.30 dimineaţa, într-o staţie de autobuz. Îmi cumpăram ţigări. Lîngă mine apare un moşulet capsat bine. Efluvii de alcool se răsfrîngeau din el ca miasmele dintr-o parfumerie franţuzească aflată pe o stradă centrală dintr-un oraș -normal- franțuzesc. Vorbea singur, lălăit. Ţinea în mînă vreo cinci lei în bancnote de 1, serii distincte. Se clătina serios pe mergătoare, s-a băgat în faţă, a dat peste lada de îngheţată proptită de magazin, s-a proptit cu bostanul în umărul unui client, apoi a început să înjure.
Vînzătoarea (o cucoană cu permanent şi un deget arătător apocaliptic, din cîte-am bunghit) a găsit de cuviinţă să-l admonesteze. Părinteşte.
- Pe dumneata nu te mai servesc. Eşti obraznic.
N-am văzut în viaţa mea atîta consternare şi surprindere pe faţa cuiva. Dacă s-ar fi deschis cerurile şi-n locul femeii ar fi apărut Iisus să-l tragă la răspundere pentru proferat injurii, omul meu n-ar fi arătat atît de surprins.
- Io?! Io-s obraznic?! Pff…
Şi-a plecat, clătinîndu-se, spre celălalt non-stop din apropiere. Băi! Orgoliul nu-ți bați joc de el!
