Unul dintre puținii oameni fericiți pe care i-am văzut în ultima vreme a fost un bătrân cu o sarsana plină-ochi cu varză, într-un 226 pe 13 Septembrie. Omul a prins autobuzul la mustață, după un sprint mai ceva ca al lui Carl Lewis la Seul în ’88. A avut noroc, șoferul nu l-o fi observat și a închis ușa în timp ce urca, prinzîndu-i papornița. Varza-i varză, nu ou – a rezistat. Moșuletele a rămas fericit, cu ochii luminoși și-un zîmbet larg cît bulevardul Champs Elisee. Abia își mai trăgea sufletul, dar reușise.
Două stații mai încolo, povestea s-a repetat, de data asta cu o blondă platinată cu craci până-n gît, îmbrăcată într-o fustă lată cît cureaua mea de la blugi. A făcut un semn vaporos cu mîna, șoferul a văzut-o de la cîteva sute de metri, a oprit în stație și acolo a rămas pînă a ajuns și prințesa cu pași de silfidă. Biata de ea, nu era deloc fericită. I se dusese un flec. Moșul moțăia zîmbind de-ampicioarelea, lîngă ea.
