- Maestre, întrebă într-o seară cel mai tînăr discipol al unui maestru Zen, care este cea mai simplă cale de a rezolva toate problemele vieţii? Există o reţetă universală?
Maestrul miji ochii la cel care pusese întrebarea şi zîmbi.
- Nu există o reţetă, există doar soluţia sau lipsa ei. Nu ai de ce-ţi face griji.
- Cum vine asta?
Moşul făcu o pauză şi se trase cîteva secunde de barba-i lungă şi rară.
- Dacă problema are o soluţie, nu avem de ce să ne facem griji. La un moment dat, problema va fi rezolvată. Dacă nu există o soluţie, iarăşi nu avem de ce să ne facem griji, zise maestrul, apoi izbucni într-un hohot de rîs. Lîngă el, discipolul îl privea întrebător. Moşul îşi reveni cu greu şi continuă.
- …Pentru că problema nu poate fi rezolvată, puştiule. Simplu.
Discipolul se gîndi cîteva minute în tăcere, apoi spuse cu voce slabă.
- Atunci.. la fel e şi cu Adevărul. Nu are rost să-l căutăm.
Fu rîndul maestrului să-şi privească întrebător discipolul, care continuă pe acelaşi ton.
- …Dacă adevărul este revelat, nu avem de ce să-l mai căutăm. Dacă adevărul este ascuns, atunci este deja revelat. Nu avem de ce să-l mai căutăm.

Atunci de ce am mai trai? Maestrul tau Zen ne indeamna la impasibilitate. Nu poate fi totul indiferent in jurul nostru. Este ca si cum am trai incremeniti, fara scop, fara tel, cu gandul ca nu merita sa cautam rezolvare in nimic, pentru ca solutia poate fi sau nu..si nimic nu sta in putinta noastra.
Care ar fi sensul vietii, daca nu chiar a cauta solutii pentru problemele vietii?
Problema pe care mi-o pun eu este ca: exista numai solutii, toate bune, insa plasate gresit unei probleme diferite. Si de aici incepe tot haosul.
Cat despre partea a doua, replica discipolului…Avand in vedere ca adevarul este concordanta desavarsita, confirmata de practica (asta numai in practica, pentru ca in realitate ne bazam numai pe impresii subiective), intre perceptiile noastre (care de cele mai multe ori sunt distorsionate) si natura obiectiva a lucrurilor (natura obiectiva care nu poate fi demonstrata), adevarul poate fi usor confundat cu minciuna in functie de unghiul in care este privit.
) ) meu subiectiv.
Prin urmare, ceea ce spune disciupolul este mai aproape de "adevarul" (
Mady, ăsta e talentul meditației. Ajungi uneori cu gîndurile în niște locuri de unde nu poți să pleci fără niște idei crețe puind de-a lungul sinapselor. Lucrurile-s simple: pentru maestrul ăla, “acum” e momentul care contează. Să treci dintr-un acum într-altul nu înseamnă stagnare, nu e stagnare, decît dacă e să cazi tu în blegeală. Nu e Miorița noastră aici. Ciobanul ăla putea să fie la fel de zen dacă punea mîna pe un ciomag și dădea la mir.. Ori găsea soluția, ori nu.
Dar nu stagna.
Ambele enunțuri sunt adevărate. La fel cum ambele sunt false. Depinde cum și de unde privești.
Aulio, înseamnă că în Republica Moldova sînt toţi maeştri zen. Că pînă convingi pe cineva să muncească sau să execute o acţiune te apucă săptămîna viitoare. Varianta optimistă.
Obiectia mea este ca nu depinde de perspectiva, ci de intentie. E o diferenta poate subtila, dar importanta: pentru primul enunt, daca ai intentia sa rezolvi o problema, atunci enuntul e invalid – ai de ce sa iti faci griji, pentru ca trebuie sa ii gasesti o solutie sau sa demonstrezi ca nu are una. Nici una dintre cele doua variante nu este triviala (si matematic vorbind poti sa decizi si ca exista cu siguranta o solutie, dar nu este niciodata fezabila cu posibilitatile pe care le ai la dispozitie). Daca nu iti doresti sa rezolvi problema pe de alta parte (e.g. problema formei ideale a sepcii in vestul Madagascarului), atunci enuntul este cu siguranta valid.
Al doilea enunt nu il inteleg sincer, e prea zen pentru mine (mai exact nu inteleg de ce un adevar ascuns este si revelat in acelasi timp).