- Ai de gînd să dai astăzi cu zarul? Freci oasele-alea între palme de parcă ar fi mătăniile părintelui Paisie!
Căpitanul de suliţaşi Mihail nu era cunoscut pentru cel simţ al răbdării de care mai dau uneori dovadă oamenii. Lîngă el, stînd pe aceeaşi buturugă, era căpitanul, cel puţin pe moment, al pedestraşilor, Vasile Băţgros. Omul se întinse cît era de lung, îşi trosni oasele, după care aruncă un scuipat în ţărînă. Praful se ridică nouri.
- Bă Mihalceo, eşti mai nervos ca nevastă-mea. Pe ea o pun la punct cu joarda. Sau cu măciulia. De tine mi-e scîrbă. Altfel te-aş fi pus să alegi. Vasile aruncă zarurile în ţărînă. Văzu rezultatul şi un zîmbet i se lăţi pe chipul nebărbierit, brăzdat ici şi colo de un vărsat de vînt timpuriu.
- Iaca, iaca! Te-am lecuit! zise popeşte, pe nas. Făcu mîna greblă şi adună din faţa celuilalt o grămăjoară considerabilă de monede.
Mihail pufni cu nervi şi mai scuipă odată în ţărînă. Ca prin minune, nimeri acelaşi loc ca mai-nainte.
- Ceapa şi… Tu, amice, scăldatu-te-ai prea mult în aceeaşi apă. În aia în care te-ai răhăţit. În albie!
Băţgros se ridică zîmbind de pe buturugă şi îndesă monedele în chimir, mormăind satisfăcut.
- De, omule. Unii au noroc la femei, alţii nu. Aşa-i lăsat de la Ăl de Sus. Eu am noroc într-alte părţi, spuse, zornăindu-şi chimirul. Lasă că te iau diseară la cîrciumă, să-ţi îndes pe gît nişte zeamă de prună, prima-ntîi! Să-ncepi să plîngi cu sîmburi!
- Întîi să văd…
Mihail îşi înghiţi vorbele şi rămase o clipă cu ochii în depărtări, apoi sări ca o lăcustă în picioare. Dinspre donjon se apropia cu paşi repezi, numai foc şi pară la cum îl ştiau căpitanii săi – şi-l ştiau -, duxul Maximilian. Căpitanul cavaleriei uşoare şi paladin al regelui. Crăcănat, pleşuv şi mereu încruntat, Maximilian era spaima pedestraşilor. Se apropie de castru şi pe drum prinse de guler un copil de la grajduri care alerga cu o claie de fîn în cîrcă.
- Bă!
- Ăăă? puştanul cu siguranţă nu se mai pişase pe el niciodată atît de repede.
- Cheamă căpitanii! La mine, în cinci minute!
+va urma+

Stiam eu de ce-mi place scrisul matale. Parc'ai fi Rodica Ojog Brasoveanul!