Exceptionalul din Cotidian

Bun, acum că am trecut de climaxul isteriei legate de amplasarea scutului anti-rachetă în România şi lumea bună din off şi online deja şi-a dat cu presupusa despre ce mama dracului mai vor să ne aducă tîmpiţii de americani pe ogoarele patriei, e momentul propice să trag linie şi să explic cam cum devine problema asta cu scutul.

Pentru că sînt fan Tom Clancy, ştiu că respectivul scut este în fapt o adunătură de tăblăraie de înaltă tehnologie – radare şi diverse monitoare cu sau fără multe leduri colorate – care coordonează cîteva rachete de intercepţie sol-aer. Dacă băieţii răi cu turban sau fani orez cu bobul lung lansează o rachetă balistică armată cu focos nuclear, ar fi luată la ţintă de rachetele astea mai mici care vor fi amplasate în România. Sau în apele teritoriale, dacă se decid să pună scutul pe mare (Aegis).

Asta este teoria. Am cîteva propuneri pentru strategii români şi americani care vor colabora la proiectul ăsta:

1. Scutul antirachetă ar putea fi amplasat pe unul dintre vaporaşele de agrement din parcul Herăstrău. Nu se va gîndi niciun neprieten că pe o asemenea oală plutitoare s-ar afla spuma tehnologiei americane de apărare.
2. Pentru că jucăria asta ar putea face cu ochiul duşmanilor democraţiei – care, ca tot omu’, ar prefera să facă pîrtie pe drum în cazul în care-ar vrea să testeze nervii occidentalilor cu un ICBM -, propun ca toată lumea să fie informată că scutul antirachetă a fost amplasat în turnuleţele palatelor ţigăneşti de la Strehaia şi din Buzeşti. Cu elemente înaintate.. eventual pe dealul Cotrocenilor şi la Palatul Parlamentului.
3. La final, un sfat pentru liniştea ruşilor: să nu-şi facă griji prea mari că ne-am dat pe faţă cu halitorii de hamburger udat cu Coca Cola. Românii au fost mereu experţi în întoarcerea armelor. Să ne amintim, numai, momentele 1916 (aveam alianţă degeaba cu Puterile Centrale), 1918 (am intrat iarăşi în luptă contra nemţilor, după pacea de la Bucureşti), 23 august 1944 şi, de ce nu, chiar şi 1968 – criza din Cehoslovacia şi virulenţa anti-sovietică a Primului Cizmar al ţării.

La prima vedere, scutul antirachetă este, într-adevăr, o protecţie în plus pentru români. Numai că am nişte dileme.. Am înţeles că ar costa al dracului de mult. Nu puteam să îi lăsăm pe bulgari să-l achite ş-apoi, în numele prieteniei între popoare, să ne aciuăm şi noi la coasta lor?

A, şi încă ceva. E secolul 21, cît or mai fi valabile şi rachetele astea nucleare? Mîine-poimîine o să ne trezim că vine moda laserelor şi a atacurilor energetice la scară mondială, iar noi o să ne jucăm tot cu rachetele, ca-n anii ’50.Tipic românesc, întîrziaţii planetari.

La final, problema cea mai gravă: dacă se trezesc fiţele de România că ar dori, la rîndul lor, cîte-un scut d-ăsta antirachetă miniaturizat şi poleit cu aur, pe bordul Bentley-ului?!