Exceptionalul din Cotidian

Roşia, Ighişul Vechi, Chirpăr, Hosman, Alţâna, Vurpăr, Merghindeal, Şeica Mare, Ţichindeal, Alţîna, Brădeni, Marpod, Nocrich, Retiş. Sate de pe valea Hîrtibaciului. Faină vale. Sate săseşti, cică. Mă rog, acum mai găseşti pe-aici nemţi în reviste, doar. Că-n căşile lor s-au mutat de ceva vreme nişte unii, conlocuitori cică.

Despre Agnita (Agnetheln) se spune că este oraşul din inima ţării. Se mai spune că marchează centrul geografic al României. Nu zic nu, aşa o fi. E un oraş ca toate oraşele. Mici, de munte. Liniştit şi fără oameni, că majoritatea sunt plecaţi pe te miri unde ce străinătăţi. Aici am găsit strada Piaţa. Amuzantă denumire. Presupun că piaţa se numeşte a Străzii.

Dictatura mediocrităţii

Nu au fost puţine verile grele care au trecut peste noi în ultimii 20 de ani. Nu. Nu-i vorba despre încălzirea globală ori de fenomenele meteorologice. Nici măcar de criza prin care lumea a ajuns, în sfîrşit, la preţul corect plătit pentru cifrologia în care şi-a îngropat credibilitatea. Resurse umane batjocorite. E vorba despre dicatatura mediocrităţii, care şi-a aruncat năvodul peste ţară. Despre modul în care resursele umane ale unei ţări sunt batjocorite, tensionate şi părăsite dinaintea flagelului financiar economic în care ne zbatem. Căci pe lîngă criza financiară avem o criză a integrării în UE, avem legalizarea minciunii şi manipulării mass-media, avem decăderea dinspre morală spre eticismul ateu. (…) uneori Biserica, prin discursurile sale paralele şi disjuncte, prin aroganţele extremiste sau pietismele lamentabile, încarcă de deznădejde ”folderele” sufleteşti ale unei generaţii de bulversaţi. Şcoli mediocre, cu diplome soft… Tinerii acceptă servicii rezervate în Occidentul evoluat spre egoism acerb numai ”luzărilor”, pierduţilor, săracilor din lumea a treia, a patra, a cincea… Din care credeam că nu mai facem parte. Dictatura mediocrităţii a lovit aşadar tineretul, sufocîndu-l. A manelizat cultura, devenită un lux aproape nenecesar, la vremea în care maneliştii sunt mai prezenţi în cultura României decît oamenii crescuţi în duhul românismului şi al Ortodoxiei. (…) Trebuie să le acordăm mai multă încredere tinerilor, să credem că Hristos crede în harisma tinereţii lor.

Preot Constantin Necula – Agniţeanul, septembrie 2009

Profund, este? Ca strugurii ăştia, cei mai buni mîncaţi în astă vară.