Exceptionalul din Cotidian

Nu am amici idioţi, nici de prăsilă măcar. Sunt foarte precaut şi exclusivist la capitolul ăsta. Nu mă laud cu un autobuz de prieteni, nici nu pot ameninţa că vin cu ”galeria” dacă mă calcă vreunul sau altul pe bătături dincolo de limita suportabilului. Care la mine e destul de ridicată – care vrea să zică am toleranţă peste 0 în situaţii care s-ar rezolva mai simplu şi mai repede c-un pumn în foanfă (nas, bă). Am cîţiva prieteni de competiţie, alţii în antrenamente, dar ăla care aseară mi-a spus – în urma unui schimb de replici cît se poate de ortodoxe – ”zîmbeşte, mîine va fi mai rău” nu intră în niciuna dintre categoriile mai sus amintite.

Păi bine, bă, ăsta, aşa încerci tu să mă mobilizezi? Zîmbeşte, mîine va fi mai rău! Cu alte cuvinte, fii prost pînă la capăt, fă-te că nu vezi că eventual o să-ţi spargi capul de pragu’ de sus iar funia a ajuns la par. Ştii toate astea, şi mai ştii că ai putea măcar să-ţi reorganizezi strategia, calculele, unghiul de incidenţă. Dar mai bine zîmbeşti şi-o iei din nou în foanfă! Nu ştiu cine a inventat vorba asta, dar mi se pare cea mai tîmpită idee din toate timpurile, după aia cu ”te-ai tăiat? Îţi ies maţele pe-acolo!”.

Zîmbeşte, mîine va fi mai rău.. Sanchi. Păi ori ştii că mîine va fi mai rău şi acţionezi în consecinţă (sau dai în boceală) dacă n-ai ce face), ori zîmbeşti, pentru că NU ştii.

Hai să zic şi ceva constructiv: ce-şi face omul cu mîna lui se cheamă că a făcut-o de plăcere. Totuşi, dacă daţi de cineva care răspunde c-un hohot de rîs la ”zîmbeşte, mîine va fi mai rău”, înseamnă că individul ori nu ştie pe ce lume trăieşte, ori îi place să ştie şi să nu mişte un deget. Ceea ce e cam jalnic, între noi fie vorba. Masochismul e distractiv doar între aşternuturi.

Vă recomand un film: ”Kelly’s Heroes”. Şi-o coloană sonoră. Cu tot cu versuri, să ştiţi despre ce vorbesc.

NOTĂ: amicul despre care vorbesc mai sus nu există. Am inventat istoria ca să am motiv să-mi dau în petic: urăsc vorbele mobilizatoare care fac mai mult rău decît bine.