Sunt două feluri de oameni pe lumea asta. Cei normali şi cei care au cîini în casă. Dădeam ieri o tură prin parcul “Titănel“. Am văzut o copilă de 3-4 ani ţinînd în lesă un labrador. Mare era jigodia. Pentru aşa-zisul posesor de la capătul lesei, cîinele era mare. Mă gîndeam.. ce se va întîmpla dacă jigodia o ia razna? Dacă vrea să se mîrlească cu o femelă diversă în capătul celălalt al parcului? Sau ce se va întîmpla dacă lîngă labradorul nostru apare din senin un maidanez pus pe rele? Răspunsul e: ne doare-n cur.
Toată lumea care şi-a luat un cîine drept animal de casă îl ţine în preajmă ca pe o bijuterie. “Cuţu, cuţu, cu ce te ajut?” sau şi mai şi… sunt indivizii care îi cresc pentru apărare. Javrele nu sunt deloc maidaneze. Vezi un pitbull, un rottweiler. “Aia“, micii nemernici, nu-s dresaţi pentru a aduce joarde de la 10 metri distanţă. Vreau să zic atît: mînca-v-ar de boaşe căţeii cu care vă lăudaţi seara la prietenii din faţa blocului! Animalele astea nu sunt învăţate să stea în apartament. Nici nu pot, pentru că stăpînii îi tot cară p-afară! Acolo unde aleargă oameni de treabă cum ar fi eu.
Vreţi animale în apartament, luaţi un hamster. Sau un papagal. Vreţi cîini.. Îi ţineţi acolo? Staţi voi calmi, alături de eei tîmpiţi şi voi. De-aia-s javrele aşa războinice. Fie că e vorba de un prăpădit de pechinez: cîinii fac urît pentru că stăpînii sunt nişte dobitoace. La cap. Iar pentru doamne am o vorba care apartine unui holtei la vreo 60 de ani: “fă, cîinele ăla nu fute, doar latră!”
