Din ciclul “Da-mi Doamne un dusman, ca sa nu mor de plictiseala.. Astazi m-a deprimat vremea de rahat care-nfloreste cerul la miazazi: ciurde-ntregi de nori, frigul de pe lume, oameni morcoviti pe strada. Si eu, cu insomnie. Azi-noapte am dormit cinci ore. Azi-dimineata jucam poker singur. Pe urma am inventat mersul pe jos pana la chiosc, dupa tigari.
Am descoperit in drum o cutie postala devalizata, fara usa, c-un pet de bere in ea. Nu cred ca mai vazuse vreun plic de pe vremea bataliei de la Kossovopolje, dar orisicat.. M-a apucat nostalgia dupa vremurile in care oamenii scriau scrisori, nu trimiteau e-mailuri. Da, dom`le.. Si eu mai scriam. Si carti postale din vacanta (acu-s mms-uri sau telefoane 3G – “uite ba unde-s eu!”), si scrisorici de dragoste (acu-s buzz-uri si conversatii pe mess), si alte epistole felurite, uneori scrise de doua-trei ori, din cauza vreunei greseli sau pete de cerneala. Scriam pe ciorna, abia apoi trecuta pe curat. Bunica-mea primea scrisori din armata de la unchii mei, taica-meu le avea stivuite pe-ale lui intr-o cutie speciala.
Le-am citit si eu intr-o vreme; parca intram intr-o alta lume odata cu povestile din cele cateva pagini de caiet dictando mazgalit inghesuit. Scrisori catre fostii colegi din facultate, cu amintiri, cu barfe “o mai stii p-aia de la 2B? S-a maritat, amice, cu un uraaaat, vai Doamne!”, cu invitatii la cate un botez.. Si au ramas, e o parte din istorie in paginile alea. Si ma apuca asa, o greata, cand ma gandesc ca tehnologia asta nu numai ca tampeste si leneveste omul, dar il face sa uite. Sa nu mai ramana nimic in urma lui. Zic si eu: cati va salvati mesajele de pe mobil? Sa le cititi si peste ani? Cati va pastrati e-mailuri, pentru a le da puradeilor sa le citeasca? Unde e individul? Si ce ramane in urma lui, la capitolul “efecte personale“? Gandurile sigur nu-i raman.
Mi-ar placea sa scriu intr-o zi o scrisoare. Sa ma duc la posta, sa-i pun timbru, sa-i scriu destinatarul, s-o trimit – urgenta sau nu. Dar nu am cui scrie. Si chiar daca as scrie cuiva, ce ar simti si gandi despre mine cand ar (daca ar) primi scrisoarea, peste 4-5 zile? Sau o saptamana? Nu dom`le, a apus o era, baga-mi-as. Si va urasc pe voi toti astia care facem abuz de tehnologie, pe motiv “ca-i mai comod, draga“.
Altfel spus, am bagat de seama ca renumita bautura racoritoare Coca Cola Light are gust de Coca Cola normala, uitata cateva zile intr-o sticla fara dop. Mare porcarie.. De-aia beau doar bere. U son le brifcor d`antan..
—
NOTA: Titlul e primul vers din poezia/cantecul “Ultima Scrisoare” – Mihai Beniuc/Florian Pittis. Nu m-am putut gandi la ceva mai lamentabil.
hehe… ma gandeam la asta in urma cu o luna; si m-am cocotzat pe sifonier sa iau de-acolo pachetelul meu cu scrisori.. ce altfel de lume era acum zece ani.. ce altfel de viata.
), am legat trei vorbe – doua de amintire si una de dor – si le-am trimis pe toate, peste hotare. 
si apoi am luat un plic, in care am pus o fotografie recenta (ce-i drept, un print de la expozitie
ce vreau sa zic cu asta?! ca unu’ pe luna.. mai scrie.
Cu drag,
Alexa
@ paddy: coane, io mai am si-acum scrisorile primite in armata. nu de la colegi…
)
dar la pct b) mic, de ce refuzi din start “solutia” standard? oamenii care se tem ca nu ramane nimic in urma lor fac una din doua: sau fac copii, sau scriu carti. matale esti tinerel, asa ca ti s-ar potrivi solutia a doua. ca ai cu ce, har domnului!
ergo?
mishule, eu zic ca lacat e de tinerel are imp de amandoua optiuni.
si chiar mai multe exemplare din fiecare optiune, ca vorba ta, har are!
Werf`, puschea pe limba-ti!
Hai, cu cartile mai treaca-mearga, dar niste dimulesti micuti.. M-ar termina. Destul ca abia ma tin pe mine in frau, sa-i mai am si pe ei?!
necunoscute sunt caile domnului… chiar tu spuneai candva asta
N-am copyright pe aia cu “necunoscute”… Eu eram cu “imbarligate”.
n-am scris niciodata o scrisoare d-aia clasica, jur
)