De ziua mea am petrecut dormind, in mare parte. Singurel, pe-acasa, m-am trezit undeva pe la 2 dupa miezul zilei cu ochii mai carpiti de somn decat ii avusesem atunci cand am bagat cornu`n perna si hamesit ca un bivol de prasila tinut la cura de slabire cu apa si sare. nu te pui cu nevoile cele naturale, asa ca la scurta vreme dupa ce ma ridicasem din asternuturi ca Lazar din mormant am luat pozitii ofensive in fata cratitei, la bucatarie..
Bucatareala inseamna, in cazul meu orare triple fata de cat ii ia unui om normal sa-si faca ceva de mancare. De exemplu, o simpla omleta cu ciuperci o mermelesc in vreo ora si jumatate. Asta nu c-as fi neindemanatic sau nepriceput, ci pentru ca la mine gatitul are valoare de ritual: mai curat o ceapa, mai vad un episod din “Stagiarii” pe AXN, mai spal ciupercile.. mai vorbesc cu vreun careva la telefon, mai fumez o tigara, mai spal un vas.. Imi place sa am toate ingredientele gata pregatite, aranjate frumos in farfuriute si aliniate ca pentru batalie, de-ai zice ca-s dorobantii la parada. Evident ca toata corconeala asta e pierdere de timp, dar decat sa dorm? Ziceti si voi, pai nu?
Ei, si-asa am petrecut de ziua mea. Parafrazandu-l pe Cezar, am dormit, am gatit, am plecat la lucru. La Multi Ani mie. Adevarul e ca am obosit de zaiafeturi. Vreau liniste, nu circoteca. Felicitarile, masa si dansul vor avea loc in cadru restrans, undeva saptamana viitoare, cand o sa fiu dracului mai linistit. Fara sa ma gandesc ca am un serviciu unde trebuie sa merg.
Bineinteles, nu intotdeauna lucrurile au stat la fel de linistit-casnice..
Prima petrecere in toata legea – adevarata paranghelie – ocazionata de ziua mea a fost, bineinteles, majoratul. Ceaiurile dansante de pana atunci nici nu mai merita amintite. Ah, majoratul.. Eram ultimul din clasa mea care implinea 18 ani. Si era in clasa a 12-a. Ca sa vezi, tot in mai, cu doua luni inainte de bac. Sau una, habarnam. Ai mei parinti m-au expediat pe bancile scolii inca de la 6 ani – inca n-am aflat daca din cauza ca nu ma mai suportau acasa ori pentru ca eram deja un mic ainstain bretonat. Si pe chestia ca am fost mereu mezinul, in toate societatile in care-am naravit, am avut de suferit caineste. Mistouri, trimis dupa tigari, dupa apa.. ultimul ales in echipe la fotbal.. si iata, ultimul care si-a serbat majoratul, intre baietii din gasca ce-o formam in liceu.
Petrecerea a avut loc intr-un club (discoteca) din Slatina. Cred ca era de altfel singurul stabiliment care se putea numi ori club, ori discoteca, ori ambele. Ce mai club… Se ascultau numai manele acolo. Sa nu ma acuzati de prost-gust, ca nu e asa. in tot orasul, manelele erau la moda. Unii alternau si cu Bug Mafia, dar asta se intampla rar. manelele erau zeul muzicii acolo, iar eu habar nu mai aveam de altceva. Sau aveam.. de Phoenix, Prodigy si de Gheorghe Gheorghiu, Madalina Manole, Tudor Gheorghe, Mirabela Dauer si ce mai ascultau parintii si persoanele apropiate mie.
Manele, in special Adrian Copilul Minune si Nicu Paleru . A, sa nu uit de celebra “Uite mama, vin mascatii”. Mai era si ceva greceasca (pailamachia, taicule!), si niste turceasca. Andre?! Sau t-Short? Genius? Nana? Spice Girls? Da, astia erau. In discoteca aveam cont, puteam sa tot comand pana la o anumita suma de bani. Pe la trei dimineata abia cheltuisem jumatate din marafeti. Nu ca era contul prea umflat, ci pentru ca nu ne inghesuiam noi (niste baieti si de vreo doua ori mai putine fete) la bagat lichide cu cifra octanica ridicata sub nas. Printre masculi, colegi si fosti colegi de clasa, ca eram un grup destul de adunat.. Apoi mai era – dintre toate cunostintele mele din fata blocului – Motanu, singurul pe care l-am chemat la majorat… si niste amice, prietene ale unuia sau ale altuia. Sau ale mai multora, nu mai tin bine minte intreaga poveste dar stiu sigur c-au fost niste imbarligaturi comparabile cu arborele genealogic al casei de Bourbon.
La trei noaptea… s-au aprins luminile in carciuma si chelnerii au inceput sa (ne) mature. Noi am continuat cheful la Motanu acasa, ca era singur. Bai, nene, cum a fost… Abia acolo si-au pus oamenii in cap. Singura fata care a venit cu noi era o fosta prietena de-a mea cu care ramasesem in toane bune si cu care m-am intalnit in discoteca. Nu stiu exact de ce a vrut ea sa vina cu noi, stiu doar ca ceilalti baieti erau croiti pe fapte marete, care naiba or fi fost ele. Aveam cu noi o gramada de bautura (luata din discoteca, pentru ca am zis sa terminam banii aia, dracu, sa nu ramana treaba nedusa la bun sfarsit).. dar baietii erau deja pe duca: Alex a spart o sticla de vin in mijlocul sufrageriei, Motanu a vomitat cu repetitie in vreo doua balcoane, Ciprian si cu Alex au umblat doua ore dupa prezervative (?!) pe-afara si s-au intors cu destu-n nas, eu vedeam stele verzi, umbland ca Spiderman din perete-n perete, Alin era cazut lat la pat. Pana la urma am adormit toti, nu inainte ca tanara fetiscana care era cu noi sa se plictiseasca si sa plece acasa dupa cateva zeci de minute de.. asteptat? Dar ce o fi asteptat?! Super majorat.
Petrecere-soc a fost si cand am implinit eu douazeci si de ani. Eram la facultate, dar ziua propriu-zisa, 7 mai, m-a prins acasa, la ai mei, tot in Slatina. Ziua respectiva n-am mai gatit, a gatit mama. Eu eram ocupat sa ma uit la filme indiene pe Antena 1.. Ceva cu Salman Khan si “Iaadochibaarat“. Asa se numea filmul, cred. Petrecerea a fost pe 8 mai, cand m-am intors la Sibiu. Baietii – Ovidiu, Dan si Nucu -, prietena ma asteptau cu bratele deschise. M-au pescuit de la gara, cu tot cu bagaje, cu sticle de molan, cu sticle de palinca.. Si de-acolo am aterizat intr-o grota, un bar de roacari unde aveam pile la barmanite, undeva prin centrul vechi. Daca ati fost mai demult prin Sibiu sau va mai aduceti aminte de Indiggo… Ala e. Din rusine si de teama sa nu citeasca taica-meu (cum imi petreceam eu zilele de facultate? – sigur ca la biblioteca!), trag cortina peste ceea ce s-a intamplat in noaptea respectiva.
De mentionat e neaparat cum m-am trezit, in dimineata de dupa: ud fleasca, o glezna luxata, captiv intr-un tarc de langa universitatea din Sibiu, aflata la doua minute de mers de barul cu pricina. Captiv.. pentru ca avand piciorul cat un bustean, nu mai puteam sa ma catar inapoi pe gardul pe care-l sarisem inainte… ca sa-mi fac si eu unele trebi necesare si urgente. Asa ca la 6 dimineata l-am sunat pe amicul Ovidiu, care l-a luat pe amicul Nucu si impreuna au alcatuit cea mai tare echipa de descarcerat olteni pomenita vreodata in analele istoriei. E de prisos sa mai povestesc ce capace si mistouri mi-am luat apoi pe intreaga poveste. De ce va spun toate aste intamplari? Pentru ca acum imi permit, am o varsta si mai uit cu indulgenta la inconstientul meu de-atunci. Nu ca n-as mai face iar..
