Ati vazut vreodata un om murind? Nu ne jucam “adevar sau provocare” aici, asa ca nu mintiti. Filmuletele de pe net nu se pun la socoteala; eu, ca sa dau un exemplu ca oricare altul, vizionam diverse materiale educative inca din facultate, la cursurile de antropologie: filme din Irak, Afganistan, Cecenia. Executii, oameni trasi in cutit ca porcii de Ignat. Totul pe viu, la televizor.
Zic… ati vazut vreodata un om murind la jumatate de metru distanta de voi? Sa-i auziti ultimele horcaituri, sa vedeti ochii-i dati peste cap, sa vedeti spasmul unui piept in care inima da rateuri ca motorul unui Logan pe un drum de munte? Sa puteti observa ultima bataie a hertzului, inainte ca spiritul sa paraseasca cel invelis pamantean (vorb-aia, numa` piele si oase) pentru vesnicele plaiuri ale vanatorii? Bag mana-n foc… cei care ati vazut asa ceva bateti acum matanii ca sa uitati. Pentru ca intotdeauna a fost fara voia voastra. Si atunci cand s-a intamplat, a fost vorba despre cineva drag voua. Doua motive sa nu vreti sa va mai aduceti aminte – asta inseamna doua motive prea mult sa nu vreti sa va mai aduceti aminte.
Iaca nu vreau sa va tin lectii de comportament in situatii morbide, cum probabil s-a fost gandita o idee de vreuna dintre mintile crete care citesc ast blog. De vrut, vreau doar sa spun ca acum o noapte am vazut un om murind. Nu a fost o “prima data“, nu scriu sub “socul evenimentelor“. Mi-am amintit insa ca 80% dintre oamenii din asta lume-s inocenti (sau asa se considera) cand vine vorba despre un fenomen atat de profund – si de raspandit, fir-ar al dracului – precum e moartea. Profund my ass, vorb-aia. Ca nu a fost inventat ieri. Dar asa ne place noua, oamenilor de rand, sa ne dam mai catolici decat Papa. Chit ca unii suntem ortodocsi.
Lumea moare. Punct. Depinde cum. Punct. Eu tin la un singur “depinde“. Ala care spune ce a lasat omul in urma: alti oameni, idei, chestii materiale.. Faza cu “prin noi va trai vesnic” e totusi vrajeala in marea ei parte, sa fim seriosi – ca cineva sa ramana in memoria generatiilor urmatoare e musai sa provoace niste razboaie, sau un genocid, macar niste pogromuri. Pacifistii rezista doar cateva zeci de ani. Cati din ziua de azi stiu cine a fost Mecena si cati stiu cine a fost Hitler? Asa, ca o comparatie, zic.
D-aia sunt de parere sa nu ne mai pierdem vremea. Si sa traim, pur si simplu, atat cat mai e de trait. Regretele-s mereu de prisos. “Daca as putea intoarce timpul inapoi… nu te-as mai lasa sa pleci dupa paine, ca-n dimineata cand a dat masina peste tine“. Sau “nu as mai face nus`ce“. Bine, dom`le, dar cu ce ma ajuta asta pe mine, care-s gata decedat?! Sau pe tine?!
`ai mai bine sa ne vedem de noi.
Uite ca eu am vazut un om murind, si inca o persoana foarte apropiata. Din fericire a murit linistit, parca adormise. Si nu, n-am vazut nicaieri sufletul… poate din cauza ca-s ateu si nu cred in asa ceva. Chiar m-a deranjat ca in secunda doi dupa ce a murit a intrat preotul in camera sa-i cante diverse, in loc sa lase familia linistita putin.
E o tema foarte serioasa! Am vazut murind, cred ca cinci sau sase oameni, printre care mama, una din matusi si pe bunicul mamei, in varsta de 94 de ani. Titi, dar absolut toti oamenii, cand mor, regreta asta si multi, mor cu o lacrima in coltul ochiului. E un moment deosebit de trist pentru cei ce asista, dar cred eu, tot atat de solemn ca si venirea pe lume, de data asta, primita cu bucurie. O zi buna Coane!