Dec02

Despre politică în general şi alte panseuri

by paul on December 2nd, 2008 at 6:30 am
Posted In: Procese de gandire
E tîrziu şi îmi joacă picioarele a fugă. Da` ştiţi, una d-aia de-a lui Mozart, îndrăcită. Că mă rupe somnu-n două şi nu mai ştiu cum să iau seama la semnalele pe care mi le-ndeasă mintea aflată la un pas de reboot, după prima noapte albă într-o săptămînă.

Deci. Ce se-ntîmplă, o să emit nişte aber… astea, opinii legate de evenimentele din ultimele zile: nişte alegeri parlamentare în România şi un Întîi Decembrie. Pe rînd:

a.) Clasa politică mioritică e praf. Toţi, o apă ş-un pămînt, turbă. Clisă. Mitocani, băbălăi, încrezuţi, războinici ai luminii (reflectoarelor), înarmaţi cu uluci. Ca haraminii de drum ăl mare. Păi, comparată cu ce au alţii în ogradă, clasa noastră politică e o adunătură de amatori. Ţînci. Chiar şi americanii (sau mai ales americanii) le-ar da clasă într-o dezbatere “punctuală“, pe “fond“. Ce să mai vorbim de britanici.

De ce mă deranjează ţărănismele alor noştri? Păi pentru că va veni o vreme cînd România va deţine preşedinţia Uniunii Europene. Şi-ai noştri se vor duce acolo în iţari psihici, cu vorbele şi ideile mirosindu-le a brînză de capră şi-a ceapă roşie.

b.) Oamenii angajaţi de institutele de sondare a opiniei publice din RO au învăţat matematică – aia de bază – de la profu’ de sport. După cum au mers exit-pollurile pe 30 nov. nu m-aş mira ca, la anu’, preşedinte să iasă Ion Antonescu. Da, mareşalul.

c.) Apropo de alegeri şi de dictatori: azi au loc primele negocieri ale partidelor politice în vederea formării unui guvern majoritar. Încep sub auspicii bune: într-o zi de 2 decembrie (ca cea de azi) (s-)au fost înscăunaţi trei împăraţi: Napoleon I (1804), Franz Josef I al Austriei (1848) şi un alt Napoleon, al III-lea, în 1852. Ar mai fi unul, al chinezilor, înscăunat în 1908 la vîrsta de 2 ani. Dar pe ăla îl trecem la capitolul bonusuri.

d.) Am exagerat mai sus. Clasa noastră politică n-are de ce să se teamă. Nu prea curînd. Vreau totuşi să amintesc de o altă criză economică majoră, cea din 1929-1933. Ştiţi ce a urmat după ea, nu? Un Hitler, un Zelea Codreanu, unele partide-mamut. Sunt şanse ca istoria să se repete pe ici, pe colo. Mai ales în România, unde 60% din cetăţenii cu drept de vot au stat duminică acasă, la telenovele şi la spart seminţe pe scara blocului. Dacă minunata criză se prelungeşte, nu văd niciun motiv pentru care un partid radical, apărut din cenuşa extremei româneşti (vezi PNG-CD şi PRM), să nu-şi poată ralia nişte mase solide de oameni. Există şi o parte bună: elita românească de după criza economică a fost una de excepţie. Căutaţi şi voi detalii pe google, după “generaţia anilor 30“.

e.) A văzut cineva parada militară din Capitală, de pe 1 Decembrie? Am evoluat dpdv tehnico-tactic: cică “marea atracţie” a desfăşurării de forţe de la Arcul de Triumf au fost jandarmii… călare. La anul zic să ne pregătim pentru Peneş Curcanul redivivus.

f.) La final, cu ocazia Zilei Naţionale a României, am o singură dorinţă, fierbinte rugăminte: să mă ajute Ăl de Sus să devin cel mai bun prieten al tutulor administratorilor de bloc din întreaga lume care este ea cunoscută. Am să vă spun în curînd de unde şi pînă unde.

(Da, băi, ştiu, nu mă pricep deloc la analize politice. Eu îmi dau cu părerea cu ochiul în scriptele istoriei.)

La final, am o dedicaţiune pentru toţi foştii parlamentari care de pe 15 decembrie se pensionează de la Casa Poporului, sper eu, etern şi veşnic:


Colind de fost parlamentar