Exceptionalul din Cotidian

O poveste veche, dar.. al dracului de actuală. Că tot era azi să dea unul peste mine, cînd făcea teste cu maşina, în parcare.

Printre multele calităţi ale animalului urban (careva săzică dintre blocuri) numit generic “român” se numără şi abilitatea cu care reuşeşte să facă din ţînţar armăsar, dintr-o telenovelă film de Oscar, din pufoaică Dom Perignon şi dintr-o rablă de Dacie un Oldsmobile de colecţie din ’71. De fapt, la ce mă refer? Lăsînd la o parte ţînţarii, filmele şi pufoaica, pun pariu că nu sînt singurul care a observat în unele duminici, prin parcările patriei, grupuri de bărbaţi adunaţi ciopor în jurul vreunei maşini. Toţi gînditori, toţi cu diverse ustensile în mînă, toţi cu gesturi şi aluri de parcă ar fi fost într-o sală de operaţii, cu un torace deschis în faţa ochilor.

În lumea aceasta – interzisă de obicei femeilor şi puştanilor fără pasiunea cailor-putere -, lumea meşterilor amatori de maşini, am pătruns şi eu într-o zi. Trebuie să spun că sînt un neavenit, un afon în domeniul mecanicii. Pentru mine, o pană de motor scoate acelaşi sunet ca o pană de anvelopă. M-am nimerit în mijlocul unor specialişti în durerile automobilelor printr-o întîmplare, dar experienţa e de povestit şi altora. Coborîsem să iau pîine şi vreun lichid acidulat dintr-acelea cu diverse arome de fructe artificiale, (sau cu arome artificiale de fructe, nu mai ştiu, că de obicei îmi scriu altii, pe bilet, ce-i de cumpărat) cînd am dat nas în nas cu Motanu, amicul meu din cartier. Omul nu ştiu ce păzea în faţa blocului meu, dar o făcea cu îndemînare.

Cum m-a văzut, probabil că şi-a găsit ţelul şi s-a repezit la mine de parcă-l uitasem amanet acolo cu o seară în urmă. Nu, n-aveam ţigări, dar i-am spus să mă însoţească pînă la MAX, că tot trebuia să cumpăr. În timp ce mă punea la curent cu ultimele bîrfe şi poveşti despre ce-a mai făcut, ce-a mai bă(t)ut, trecem pe lîngă o mînă de oameni adunaţi cerc în jurul unui Oltcit. Îi ştiam pe toţi, erau din gaşca în/cu care copilărisem şi eu. Printre ei, Cioară zis “Congu’”, o matahală de etnie, tatuat tot cu tuş, cu breton vopsit blond, Răducanu, coleg la lupte cu Motanu, un ăla îndesat, fără gît (ce chestie, aşa-i? toţi sportivii îndesaţi duc lipsă de gît), tăcut, cu cîteva tăieturi în plus pe antebraţe şi cu cîteva doage în minus la mansardă, atunci cînd era pilit. Împrăştiaţi prin jur mai erau Ciobanu, unul care a început adolescenţa slab ca un ţîr şi lucrînd ca brutar iar cînd a văzut că slăbeşte în continuare s-a făcut student la drept şi-acum sare de suta de kile, plus Bebe, un tip cam din topor, rîrîit, cu un obraz bucălat şi cu celălalt brăzdat de-o cicatrice. Peste întreaga şleahtă trona ca un patriarh evreu tatăl lui Cioară, leit fi-so, doar cu o mustaţa de honved în plus.

Cînd am ajuns lîngă ei, i-am găsit vîrîţi pînă dincolo de coate în motorul maşinii. Unul mai unsuros ca celălalt. Sincer să fiu, nu mi-am dat seama nici după vreo cinci minute bune ce dumnezei încercau să facă acolo, pentru că nu vorbeau româneşte (cel puţin nu româneasca aia cunoscută de mine). Nici măcar o acţiune coordonată şi care să aibă sens în ochii mei nu am văzut. Dacă era să dau un răspuns pe fugă, aş fi spus că nici ei nu ştiau de unde să înceapă. Singurul care era demn de încredere, după toate probabilităţile, tatăl lui Cioară, zis nea Nelu, nici măcar nu stătea lîngă tineretul vălătucit în jurul maşinii, ci curăţa un fel de cilindru din care ieşeau cîteva cabluri. Îl găseai undeva la vreo cîţiva metri distanţă, călare pe-un pietroi, cu un PET de bere lîngă.

- Iea, uite-l pă Motanu. Motane, mînca-ţi-aş, să mor dacă mi-era dor dă tine.
- Noroc, bă. Ce faceţi p-acilea? Răducane, parcă trebuia să treci aseară pe la mine, bă, m-ai lăsat cu bormaşina în casă. Cînd vii să ţi-o iei?
- Motane, cred că tu ţi-o iei mai repede. Las-o la tine, ce, îţi cere de mîncare? Dă şi mie o ţigară.
- Nu-i mai cere bă, nu vezi că are freză cu ţepi? Cînd îşi face păru’ să-i stă aşa, n-are de niciunele.
- N-am bă, dacă nu sare lozu’. Ia ziceţi, ce faceţi? Îi schimbaţi …….*? A făcut treabă bună ăla la lăcătuşerie, ietă ce luceşte carcasa.
- Dă-l în născătoarea mă-sii, că îi dăm motoru’ jos dă tot. Nu i l-au segmentat ăia cum trebuie şi îl schimbăm acu’ de tot. Ia, pune mîna icişa şi trage dă el în sus. Nu de-acolo, tuz pă mă-ta, că nu mai pot băga io cheia ici. Mai are un şurub. Aşa. Au, fire-al dracu, ce ţ-am zis? Dă-te aşa. Ciobane, apucă tu, bă. Ba nu, mai stai aşa. Nea Nelule, unde-l punem?
- Vezi că eşti prost? Păi tu de-acolo vrei să-l tragi, mă? Îi dai dracu pistoanele. Scoate-i şi furtunu’ ălălantu’. Motane, bă, şi-acu’ mă doare capu’ dă la vinu’ ăla.
- Ce vin, mă?
- E, am făcut un grătar joi la mine în faţa blocului şi după ce-am terminat vinu’ de la nunta lu’ sor-mea am luat de la Vîlceleanu, d-ăla de pastile. Ciobane, stai dracu la un loc, lasă cheia. Ia, unde bate pinionu’? Şi am băut şi mult, de la vreo două după-masă pînă pe la vreo 11. Bă, s-a îmbătat Bebe cui, cînd am plecat abia să ţinea pă picere, s-a proptit într-un copac în spate la număru’ 3 ca să poată borî ca omu’, da’ tot a venit şobolănit pe pantaloni şi pe pantofi. Răducane, ai şubleru’ la tine? Dă-l încoaie. Nu-l arunca, bă, în bătrînă-ta!
- Da’ şi la nuntă a fost paranghelie mare dă tot. Ai văzut bă ce verişoară am?
- Mamă, are garnitura roasă dă tot. Cum ai mers cu ea aşa, m??
- Care, aia din Sineşti? Sau ailantă de la Dragoslavele?
- Aia în fustă scurtă.
- Bă, iar eşti prost, ailantă era mai frumoasă. Semăna cu mirele. Da’ acu’ nu ştiu, p-acolo pă la Dragoslavele seamănă toţi între ei, că-s şi înrudiţi. O încoţopenisem la un moment dat în spatele cortului, pînă a ieşit baba aia să să pişe.
- Mai ai vasilină? Nici n-am apucat să mănînc mare lucru cu aia pă cap.
- Bă mincinos eşti. Cum n-ai mîncat, bă?
- Care ai luat, bă, ……..**?
- Păi ce-am mîncat, aperitivu’ şi o sarma.
- Lăsaţi dracu poveştile şi scoateţi odată motoru’ ăla, că ne prinde noaptea!
- Da, nea Nelule, da’ e greu, că nu vrea să iasă. Mai are nişte prinzători pe undeva. Hai bă Răducane, ţii de ăla? Că rotesc eu. Ai mîncat, îţi spui io, că eram lîngă tine.
- Bă, da’ verişoara aia a ta, mare bagaboantă. Cîţi ani are?
- Dă-i un ciocan icea un pic, să alunece în loc.
- 17. Bebe, treci în locu’ ăstuia, că ai mai multă forţă. Hai, bă, i-ai prins cablu’? Hai, la trei, îl ridicăm. Futu-i motoru’ în zbang, e mai greu cît toată maşina. Pune-l jos colo pe folia aia.
- Mică, bă, dar să mor eu dacă nu m-a băgat în sperieţi. Mă şi gîndeam, bă, dacă vreau să îmi iau nevastă virgină, tre’ să mă duc s-o iau de la botez, direct din cazanu’ popii.
- Ce bă, parcă n-ai avut gagică nouă, ţiplă, şi tot aşa ai lăsat-o.
- Pe dracu, mă omora ta-so.
- Lasă vrăjeala, că ştim noi mai bine.
- Auzi, bă, cît îi dădeai cînd mergea?
- I-am dat odată vreo sută douăzeci pe la Coloneşti la discotecă, dar era să-mi sară roatele într-un şanţ. Abia am apucat să o bag în treaptă.
- Ce treaptă, mă, că nu îi dai aşa. Calci frîna şi ţii ambreiaju’.
- Nu mai vorbi bă prostii, că i se calează motoru’. Şi oricum nu frînezi la timp. Mai bine îi dai cu frînă de motor.
- Aşa să-i dai tu, cînd oi avea maşină.
- Mă, omule, fii atent, cînd vii aşa, direct spre şanţ, cu 120, şi eşti într-a patra, dai frînă şi cobori treapta.
- Du-te bă dracu, dacă dai frînă ca să cobori treapta în şanţ mori, cu axu’ făcut bucăţi.
- Ciobane, tu pă Motanu îl asculţi, bă?
- Păi dacă numai prostii vorbeşte.. Io am condus Tiruri, şi tu vii să mă înveţi cum e cu ambreiaju’.. Auzi, bă, tu nici carnet n-ai!
- Ce vrei, bă, costă..

Şi discuţia a continuat vreo jumătate de oră în acelaşi sens. Lăsaseră baltă orice activitate, iar cei doi combatanţi în teoria frînei dinaintea şanţului îşi expuneau pe rînd cazul, încercînd să convingă de adevărurile incontestabile ale spuselor lor. Ba, la un moment dat, s-au urcat şi la volan, explicînd pe timpi cum se opreşte maşina în diferite ipostaze. Pe mine mă pierduseră undeva pe la începutul polemicii. Priveam la toată întîmplarea ca un chinez căruia i se explică pe moldoveneşte “Mioriţa”. Evident, discuţia a fost mult mai spumoasă, dar eu n-am înţeles decît că dacă vrei fată cuminte trebuie s-o furi din căruţ şi că dacă bei vin de la Vîlceleanu dai în cufureală.

Am uitat şi de pîine, şi de sucuri, dar nu mi-a părut rău: apucasem să văd ce dracu au de povestit bărbaţii atunci cînd nu mai au loc în casă, la TV, din cauza desenelor animate şi a telenovelelor. Ies afară, găsesc o rablă de maşină şi se apucă s-o dezmembreze aşa, ca să aibă ocupaţie, iar între două rotiri de piuliţă vorbesc tot de-ale lor. Femei, chefuri şi alte maşini, cel mai des.

————————
*, ** – denumiri tehnice ale diferitelor piese ale unui motor de Oltcit, pe care nu le mai ţin minte.