Unul e un individ ca la vreo 50 de ani, suplu, curatel, mereu ras, tuns si frezat. Ce-l face atat de special? Pai de cateva ori pe saptamana, seara – mai ales cand e vreme frumoasa – il vad pe stradute, carand un scaun plusat in carca. Ce face cu scaunul? Se aseaza pe el in fata unui nonstop din intersectia de la Posta Titan si se uita la oameni. Printr-o sticla de bere la pet.
Ce perspectiva, dom`le, ceva de speriat.. Vin cumparatori la magazin, multi au inceput sa-l stie dupa nume, il intreaba de sanatate, ce mai face sotia, dar ala micu`, si cu sanatatea cum o mai duci? si intre doua vorbe in mai strecoara cate un leu, doi, sa aiba.. Daca sunt mai cu dare de mana, ii dau si tigari. “Ia zi, nea Viorele, ce tigari fumezi? Viceroy? Ia d-aici un pachet“. Si nea Viorel saluta, bombane doua-trei cuvinte si-si vede de sticla dumnealui.
Al doilea personaj e o femeie… Tot la vreo 50 de ani. O vezi uneori la MegaImage Titan, in fata, fumand si razand haulit la cer. Isi da capul pe spate si rade.. Rade ca stramosii nostri daci, inainte sa plece la lupta cea mare. Ca lupta cea mica o castigasera – lupta cu ulcioarele. Mda, stiu, femeia asta nu este prea pitoreasca, asa cum e nea Vasile. Cu toate astea, ar fi prea mult spus ca a devenit parte din decor?
Sa fim seriosi, Bucurestiul e plin de oameni (?) care au ajuns sa fie considerati mobila. Si care-i problema? De ce sunt eu asa ofuscat? Pai simplu: noi astia mai tinerii ne plangem ca avem cine stie ce probleme existentiale, dar daca stai sa judeci drept… totul e apa de ploaie, fata de ce au altii in ograda. Si cand ceva nu-ti merge bine, ar trebui sa stii ca nu e vina nimanui, doar a ta. Orice s-ar intampla gresit in propria-ti viata, tu esti de vina. Pentru ca celorlalti nu poti sa le ceri nimic. Eu m-am invatat minte, macar nu-mi mai plang de mila.
ai dreptate, Paul, cum iti asezi, asa si dormi, insa intre suferinte nu se poate trage niciodata o linie de demarcatie, suferinta se cuibareste in orice suflet cam la fel de tenebroasa precum ii e si datul, nu cred ca noi suferim mai putin decat cele doua asa-zise piese de decor bucurestean sau ca ele sufera mai ceva decat noi. toti ne balacim in aceeasi mazga existentiala, numai ca noi avem pudoare… nu e de bon ton sa arati ca suferi, avem slujbe de care tinem cu dinti, prietenii de aparat, cum sa ne dezvelim asa in vazul celorlalti? nerusinat de suferinzi suntem cu totii, Paul!
cu dinti sau cu dintii, acelasi lucru, putem tine de imaginea noastra de om sanatos la cap si cu maselele, cu ghearele sau cu viscerele!:)
cam da.
Si eu care credeam ca la Brezoi ti-ai bagat mintile in cap…:)) Paizonule