Jul02
Noaptea asta are un je ne sais quoi ascuns bine in intuneric. Poate fi un parfum sau un sunet, o sticlire de lumina sau o pala de vant – nu-mi dau seama, dar ceva este acolo si pandeste. Ma pandeste, ca sa fiu mai exact. E racoare, a plouat, iar vecina/ul de la etaj nu mai canta la vioara. Ca avem un meloman pe scara. Scartiie la scripca aceea intr-un stil profund… afon, dar totusi spune ceva. Sunt doar cateva arpegii, un fel de romanta desueta a anilor `40, si poate asta a si fost motivul pentru care nu m-am dus sa bat in teava: citeam un ceva de Rodica Ojog Brasoveanu si coloana sonora s-a potrivit.
Insa… nu stiu, poate oamenii s-au lasat prea mult cu gandul si increderea in legenda lui Costel Busuioc, si-acum apar artisti din toate partile. Eu mi-as dori un tambal. Nu am batiste de pus pe el, insa mi-ar placea sa invat sa cant la un asa ceva. Acordeonul mi se pare prea…plebeu, pe cand tambalul.. poate fi considerat regele instrumentelor cu coarde (au corzi?). Sunetele alea rezoneaza cu sufletul. Parerea mea. De fapt, ce vreau pentru ca sa spun? Nu stiu, vericule, da` se anunta o noapte…gingasa.
Sunt partizana, desigur… Dar un bandoneon n-ar fi bun?
au, au, auuu ce bine suna,
paulica neneee!
faci parte din categoria oamenilor fericiti. la mine pe scara, singurii pe care-i pot asculta de la altii sunt Guta si Minune.