Imi plac deciziile luate de pe-o secunda pe alta. Nu lasa loc de remuscari anticipative,
nici de droburi de sare a la Creanga, uitate pe soba.
Nu lasa loc si posibilitati – decat in prea putine randuri – de a drege busuiocul.
E bun facut, poti sa stai si-n cap.Statistica ne arata, in schimb,
ca cele mai bune decizii sunt acelea luate pe loc.
De ce“-ul e simplu: pentru ca orice decizie luata e mai buna decat orice decizie neluata.
De ce-mi plac mie deciziile astea?
Pentru ca-mi sunt inaccesibile.
Eu trebuie, dom`le, sa stau sa analizez problema,
sa fac calcule si miscari de fronturi,
sa ma joc cu stegulete pe harta probabila a
situatiilor ipotetic veridice care ar surveni in urma luarii
deciziei x, sau y, sau z.
Eu nu rup pisica-n doua,
eu intai ii dau sa manance bine,
apoi o duc la coaforul de mîţe,
apoi ii dau o savarina cu topping de soarec,
apoi o transez frumos, ca la carte,
dupa toate normele europene de sacrificare a animalelor.
Dar de rupt n-o rup.
E frustrant, vezi bine, sa gandesti prea mult.
Lumanarea si ceapa ma-sii de treaba.