Exceptionalul din Cotidian

Noua, romanilor, ne place sa ne identificam. Sa ne gasim daimoni pe care sa ni-i punem pe blazon si sa spunem “uite, ba, eu cu asta seaman“. Unii se identifica – in linii generale – cu regiunile. Olteni, ardeleni, moldoveni. Altii cauta prin carti, trag cu urechea la muzica sau deruleaza filme sa se regaseasca intre personaje. Si cand gasesc unul potrivit cu imaginea pe care si-au plasmuit-o despre ei, deja l-au adoptat.

Asa a aparut, de exemplu, Adi de Vito. Iar Stefan Banica jereu e tot un rezultat al cursei identificarilor. Nu stiu, totusi, de ce l-a ales pe Elvis drept avatar, cata vreme inca mai exista un anume Johnny Cash sau un Pete Townshend. Poate pentru ca ultimii erau prea dificil de imitat. Cum spuneam, suntem un neam de maimute. Si macar de ne-am limita la copiatul aspectului unor indivizi celebri de-a gata. Nu, noi vrem sa luam si starile de spirit.

Ma uitam alandala pe net, pe bloguri, si mi-a sarit in ochi un element comun in multe din portile virtuale unde-am batut ca sa cer o cana de ganduri. Elementul ala e doar un exemplu, sa nu credeti ca este liantul de legatura a blogosferei mioritice. Paranteza: “mioritic” incepe sa sune a jignire. Peiorativul s-a nascut din ura fata de origini; din punctul meu de vedere o mare magarie tampita. Dar sa revin. La noi, liantul de legatura e musai de sorginte politica. Dar sunt si alte elemente care ajung sa tina loc de stare de spirit. Bunaoara, gasesc frecvent referinte la alde Zorba. Alexis Zorba.

Cartea lui Kazantzakis mai putin, dar munca lui Mihaita Cacoyannis – lesne de ingurgitat precum este (ca doar e poza in miscare) – a ajuns sa fie citata de unii drept ideal de veselie. Ii trazneste, ca Dumnezeu pe Sara la carabaneala din Sodoma, sa spuna fix in momentele cele deprimante “uite dom`le, sunt trist si-mi plang de mila, dar incerc sa ma pastilez cu Zorba Grecul“. Sau “vai ce jalnic, am fost inselata. Dar viata nu e chiar asa de neplacuta. Zorba Grecul m-a invatat asta“. Si mintenas, in subsolul randurilor astora urmeaza ori vreun filmulet de pe youtube, ori vreun link la melodia care-a facut celebru dansul.

Nu mai zic de filozofii amatori, care se simt datori sa faca analiza pe imagini si sa explice de ce era asa vesel grecoteiul dupa ce se daramase sandramaua si se alesese praful de techinii americanului. Nu mai zic de alde fanii lui Napoleon Savescu – ala cu “Dacia, Buricul Pamantului” -, care musai sa gaseasca vreo legatura intre spiritul lui Zorba si felul de-a fi al romanilor. Cu chicotul inainte, nu? Sa fim seriosi. Spiritul lui Zorba nu are nicio legatura cu romanii nostri, aia care doar il citeaza si-l “dau pe post“, insa habar nu au sa gandeasca asa cum se spune ca a gandit omul acela.

Cata ipocrizie, sa dai pe cineva drept exemplu si-apoi sa spui ca nu stii de ce te simti nasol. Sau de ce esti trist. Sau de ce esti melancolic. Uita-te la pustanii care umbla cu tricouri cu moaca lui Che Guevara imprimata pe ele. Pe aia nu-i intereseaza pentru ce a luptat Che. Conteaza doar ideea “anti“. Hai sa fim anti. Hai sa fim ca Che. In cazul lui Zorba, avem “hai sa fim ca Zorba“. Si-apoi neaparat sa adaugam un “gen, urasc pe toata lumea. De ce nu mor toti?“.

Insa daca tot aduci vorba de Zorba.. incearca totusi sa te bucuri de viata, dragul meu. Si arata asta, n-o tine pentru tine. Chiar daca viata – parasuta dracului – iti da numai prilejuri de-a slobozi injuraturi. Nu conteaza cat de pufos e gainatul care-ti cade-n crestet, conteaza sa stii sa dai drumul la robinet ca sa poti sa te speli pe cap.