Despre cum (și mai ales de ce) am imbatranit
on February 17th, 2008 at 6:45 pmGîndul ăsta s-a înfiripat aseară, undeva pe la vreo 18.45-18.47 fix. Nu mai știu exact, n-am avut inspirația de-a nota ora și minutul la care am tras această concluzie demnă de-a fi blagoslovită cu un “Evrika!” în cel mai pur stil arhimedesc. Eram cu amicul Bufnilă (pe care mulți îl știu, puțini îl cunosc) și plecaserăm în viață. Recte în turneu prin locantele Bucureștilor, cu scopul clar de-a umple cu aer cîteva glăji de bere. Cînd încă mai eram prin Titan, în spatele nostru apar din senin doi puștani ca la vreo 16 ani. Știți tipul: înalți, slăbănogi, cu freze care-mi aduceau aminte de căpițele de fîn ale lui nea Ionel Coriianu, din satul bunicilor. Vraiște și luate de vînt.
Mă rog, să nu uit de unde-am plecat.. indivizii ăștia vorbeau în gura mare despre… ce credeți? Femei și alcool? Nu! Vorbeau despre… World of Warcraft. Că să ne sincronizăm, că diseară avem un raid, că nu fi bou, hai la mine în ghildă, că e disctracție și avem logo mișto, că a apărut un rogue (?!) care știe să dea țeapăn cu shuryu-ul…ș.cl. M-am uitat la Bufnilă, ăsta mi-a tras o privire întristată.. Da, domnule, am trăit degeaba. Să nu avem noi habar de hitpoints? De healing powers? De spell-uri de gradu` ț? De upgrade-uri la mergători, să ai viteză de speriat?
Ce-o să lăsăm noi urmașilor noștri? Dozele de bere și dopurile de plută de la sticlele de vin? Pachetele soioase de cărți de joc? Setul de table învinețit de atîta frecătură între un marți și-o poartă-n casă salvatoare? N-avem ce lăsa. Poate un ditamai ficatul, intrat în Cartea Recordurilor și păstrat la Mina Minovici, lîngă sula lui Terente. Toate astea… nu valorează nimic.
Că puteam să le lăsăm și noi copiilor noștri, vorba lui Ovidiu, vreo 3 hectare de pămînt arabil în intravilan, în cea de-a treia localitate ca mărime din Second Life. Sau cel puțin un cosor cu trei rubine, cîștigat cu sînge și sudoare dintr-o bătălie epică la care-au mai participat vreo trei troli și-un magician, în WoW.
nu stiu nene. io zic c-am imbatranit degeaba din alte motive. cica ar fi trait odata un roman… care s-a dus sa-l viziteze pe martin heidegger. si au vobit ei doi ceva pe-acolo si dupa 20 de ani herr martin intreba de romanul nostru, ca-l tinuse minte desi nu l-a mai vazut niciodata de la prima intalnire. si cica in romania nu stie nimeni de tipul ala. sa intrebe martin heidegger de tine si tu sa fii anonim in tara ta.
curat adevarat. nu terenul arabil e problema, ci ca nevestele lor vor avea funduri mici si la 40 de ani. si la 50 si tot asa. pot avea chiar mai multe, cred (neveste, nu funduri). dar, ma rog, asta cred ca ar fi un blestem chiar si in lumea virtuala.
Ba Paulica la mine treaba sta cam asa. In cartea de a treia era o lectie care imi zicea ca un om pe pamant tre’ sa planteze un pom (facut deja), sa faca o casa (am facut doar practica, dar “urmeaza sa…”) si sa faci un copil (si asta e tot la “TO DO”). In rest, noi sa fim sanatosi ca necazurile curg garla!
In schimb daca ai intrebari tehnice, te-as putea ajuta XD
Apropo, rogue e de obicei un hibrid intre cavaler si asasin, de obicei nu poarta sabie si scut ci unul sau doua pumnale lungi, iar abilitatile de baza (skill-uri) sunt rapiditatea in miscari (de la mers la atac) si camuflajul.
Alte intrebari? :p
Eu spun asa, pentru unul care a jucat triburile/travian, ceea ce e un warcraft mai lent si mai static (pentru oamenii care isi duc bataliile in imaginatie) , in locul tau n-as fi asa ironic. La urma urmei copii astia de care vorbeai nu fac decat sa se integreze in noua noastra realitate fictionala.
paddy,
mai rau ar fi sa ne trezim la batranete, vorba lui dede – preluata din gura fratilor coen – fara pic de tara sub picioare.
si, adaug eu, si cu un asasin de talia lui anton chigurh (bardem) pe urmele noastre, alergandu-ne sa ne fure economille de o viata