Am avut timp droaie să mă odihnesc, dar al dracului să fiu – că prost nu-s – dacă-mi dau seama cum e posibil să revin din concediu mai obosit decît eram cînd am intrat. (Mint, nu obosit… dar cu o durere de spate îngrozitoare, de parcă m-aş fi reîncarnat pentru o jumătate de lună într-un bou prin vreun sat vietnamez din delta Mekongului, pus să tragă de zor prin orezărie).
O să fiu scurt şi la obiect, că dacă mă întind cu amintirile o să fac o ditamai căderea de glicemie de necaz. Iaca una din activităţile prestate în perioada concediului: Grătar Loco, adică pe balcon. Mă rog, să fiu corect pînă la final, pe pervazul din bucătărie. Proprietarii apartamentului ne-au lăsat moştenire, pe lîngă vecinătatea cu un sobor întreg de babe care mai de care mai standardizate (avem baba cu căţelu’, baba cu pomenile, baba fostă femeie fatală, baba fără urmaşi sau rude), şi un minunat şi foarte practic grătar electric cu răcire hidraulică.
Băi, şi mergeee… olelei! da’ cum merge! Adică nu că merge, sfîrîie! Zici că-i rod în măruntaie o mie de sori. Sau pe-acolo. Ei, şi m-am împrietenit aşa de bine cu grătarul ăsta, încît nu m-am mai dezlipit de el. La figurat, că oi fi zis eu că-s bou, dar am lucrat atent cu mîinile prin preajma lui, să nu mă ard. Adică de ars mă ard eu cu multe alte lucruri, în sau neînsufleţite, dar nu şi cu un grătar… Mi se zicea “Prometeu” în liceu. Hehe.
Pe grătarul respeckiv am adus sacrificii nenumărate zeului stomac. De la cefe de porc la cotlete. Tot de porc. Să fie un strop de variaţie, că altfel mă plictiseam. Şi dă-i cu sare şi piper, dă-i şi cu un Premiat, dă-i şi c-o murătură… Paradis, neică. Iaca dovada.
În primul rînd, sculele. În plasa aia mare şi borţoasă stau stiviute mirodeniile. Sau miroasele, vorba lui tata. Tocătoru’, apoi bucăţile de pecie (tot vorba lui tata), vinişorul în spate, sifonul lîngă… şi o mulţime de multe alte scule şi utilaje indispensabile unei asemenea întreprinderi la scară industrială.
În al doilea rînd, iacătă-mă şi pe mine, Master of Puppets. Sau Master of Ceremony. Sau omu` de la butoane. Pozele ie făcute de amicul Bufnilă, cel cu care am combătut în seara aia umăr la umăr.
adevarul este ca un concediu fara o aroganta acolo cat de mica, fara macar de un ospat final, ar fi adus a week-end dilaut.
aşa macar ramane ceva dupa voi!
Spune ba adevarul, ca trageai mitza de coada pe mess, in timp ce eu prestam eroic…Nu stateai linga mine nici sa bem cum se cuvine…huuuoooo. Si la mai multe gratare. Si ai dat spaga ca sa iti fac poza cu mancarea
)
bah, eu pana nu gust, nu cred.
).
sa stii ca pe mine ma plac babele alea. cica sunt singura fata care le da buna-ziua. si am eu o parere ca si pe ovidiu il place aia de vizavi…si mai nou si aia de deasupra.