Nov09

In care este vorba despre carti

by paul on November 9th, 2007 at 2:40 am
Posted In: Uncategorized
(Am vrut sa-mi cumpar carti. Si-am gasit in schimb doar sedii de banci, farmacii si amaneturi. Romanii sunt un popor de datornici bolnaviciosi, vanduti pamantului. Iar in momentul in care cartile se muta din cartiere in centrul orasului, langa magazinele de fite, langa barurile de smecheri, langa reprezentantele de firma, apoi sa ne luam ramas bun de la carti ca invatatori supleanti ai omenirii.)
Simteam ca ma paste o schimbare de mentalitate inca de la inceputul lunii, simteam ca s-a defectat ceva la sistemul loco-motor in momentul in care am inceput sa ma satur de dreptunghiul orbitor al monitorului. Pozitia aia tip “Ganditorul de la Hamangia” modern, pe care o luam noi toti astia care folosim zi de zi computerul (o pozitie plebee odata ce te-ai obisnuit cu ea: o mana-n falca si cealalta scuipind falangele pe tastatura), a inceput sa ma plictiseasca in data de 2 noiembrie 2007, la ora 2 noaptea. Exact acum o saptamana. Simptome: furnicaturi in coltul ochilor, blocaj gestic, criogenie psihica, halucinatii cu degete cameleonice, care prind culoarea tastaturii, in timp ce pe unghii apar litere si simboluri.
Saturatia fata de ordinator a intervenit dupa un sprint de 5 zile, in care am stat cablat 12 ore la fiecare 24. In alte doua ore aveam contact vizual cu un computer. Nu-i de mirare ca m-am trezit intr-o dimineata cu nevoia obsesiva de-a tine o carte in brate. De a simti asprimea ca de picior de lacusta a unei foi intre buricele degetelor – nu-mi plac cartile-alea cu pagini care aduc aminte de Atlasul Botanic dintr-a 7a. De a vedea litere tiparite, materiale, nu ivite in spatele unui geam de sticla ca niste exponate de muzeu, prea pretioase ca sa fie lasate la indemana oricui. Am senzatia stupida si paradoxala ca formatul electronic, in literatura, face din scriitura ceva inaccesibil. Asa cum posibilitatea de-a downloada un film ii scade valoarea, comparativ cu senzatia unor imagini proiectate pe un cearsaf cat toate zilele.
Dorinta de-a citi o carte reala m-a pravalit in haine in dimineata de care vorbeam undeva mai sus. Nici nu m-am spalat pe dinti, desi adormisem cu gura deschisa si la trezie mi se iteau dintre buze panze de paingen. Vroiam o carte, chiar mai multe, asa ca am rupt-o la goana, cu cel mai rapid pas leganat de care sunt capabil, spre intersectia lui Liviu Rebreanu cu Nicolae Grigorescu. Imi trebuia o librarie mai ceva ca ciorba de potroace nasului, dupa o nunta unde-a scos din buzunare mai mult decat bagase la plecarea de-acasa. Si-am alergat spre intersectie, care in topografia cartierului unde locuiesc reprezinta centrul cultural, economic si distractiv al zonei. Am alergat intr-un suflet. Prinsesem asa o viteza incat am fost la un pas de a trece in lumea cealalta: la un semafor am driblat la un fir de mustata vreo doua automobile si-un microbuz care avusesera tupeul sa se prevaleze de culoarea verde a semaforului ca sa n-apese pedala de frana.
Sperantele mele s-au dovedit desarte cand odata ajuns in intersectie (poate ar trebui sa scriu cu i mare, ce ziceti?), dupa multe si zadarnice prospectari si cautari, nu am gasit nici macar un raft, darmite o librarie intreaga. Si am umblat, nu jucarie. Hai sa vedem… venind dinspre Policlinica Titan, facem dreapta, spre Barajul Dunarii. Si avem asa: sediu Alpha Bank, pe o distanta de 3 scari de bloc. Ai zice ca e sediul central, la cat de mare e sandramaua. Apoi sediu Banca Romaneasca, urmat de un Amanet si de o farmacie. Avem un gang, dupa care, in ordine: magazin de tevi, robinete si diverse chimicale unde nu gasesti nimic din ce ti-ar trebui cu adevarat. M-am uitat eu odata dupa o usa de congelator pentru un frigider FRAM din `87, si nu aveau piesa. Apoi avem un Exchange, si urmeaza un magazin de haine, un aprozar si un restaurant cu terasa. Din acest punct n-am mai continuat, pentru ca se vedeau doar blocuri. Asa ca am traversat si am luat-o inapoi spre Intersectia Titan. Acelasi parcurs: supermarket, sala de jocuri de noroc, banca, amanet, farmacie, bancomat, banca, fornetarie, banca. Si situatia s-a repetat aidoma in toate cele patru directii ale intersectiei, pe distante de kilometri.
M-am distrat, amar ce-i drept, cand exasperat de cautari am zis sa intreb si eu pe cineva de-o librarie prin preajma. La primul chiosc de ziare, o cucoana imi spune – cu accentul acela taraganat al femeilor de la sat, saturate de prea multe inmormintari si intepate de prea multe urzici culese pentru gaste, bibilici, rate, curci – “Librarie? Nu stiu, domnu`… Da` avem si noi caiete, sa stiti“. Mi-am ros limba si-am facut gauri in valul palatin, dar pana la urma am reusit sa tac. Apoi am intrebat o mamaie, din categoria celor nascute in urma cu doua secole. Ma gandeam ca nu se poate ca nici ea sa nu stie, desi riscam sa ma indrume spre vreo librarie care nu mai exista de pe vremea editiei princeps a operelor lui taica Stalin. Mi-a spus franc: “habar n-am“.
In sfarsit, cand m-am lasat pagubas, ma simteam ca o femeie care a dat peste un impotent mascat in Mister Olympia. Si fara carti, si obosit. Ca sa nu ma duc cu mana-n buzunar acasa, am decis sa imi cumpar un pulover, un tricou, un zerseu, o atentie, ceva. Si m-am infundat in labirinturile fara fund ale Mall-ului Titan. N-aveam un fir al Ariadnei cu mine, nici vreo Gretel sa-mi dea ideea firimiturilor plantate strategic in urma mea. Cu toate astea am nimerit, intr-un final, tot cascind ochii in stanga si-n dreapta, intr-o… librarie. Carti, muzica. Nu mi-a venit sa cred, si uimirea mea era vizibila din spatiu, la fel ca si Zidul Chinezesc si lacunele din sistemul legislativ al Romaniei. Libraria era infundata intr-un colt al magazinului, mascata de rochii si bluze si rafturi cu tricouri. Dar… entuziasmul mi se dusese pe apa sambetei. Am iesit din magazinul acela mai trist decat intrasem. Fara nicio carte, si asta pentru ca nu m-a inspirat nimic. Rafturile m-au bagat in sperieti. Am plecat acasa mai trist ca o fecioara de la sat ce pleaca spre casa dupa a 10-a saptamana consecutiva in care nu primeste invitatii la joc.
Am o rugaminte. Weekendul asta prevad un dezmat literar, ca mi-am stabilit o debarcare in forta la Kilipirim. Dar as vrea sa stiu si pentru ce ma duc. Si preluind modelul cu succes testat de amicul Verbiaj, cer recomandari livresti. Promit ca ce gasesc, cumpar. Si-apoi comentam impreuna. Anticipat, va prea foarte multumesc.