Exceptionalul din Cotidian

Initial, inainte chiar sa traiesc evenimentele, am vrut sa numesc fragmentul asta “Imersiune in cultura“. Ca asa imi facusem eu socoteala, inca din timpul saptamanii. Adicatelea huzureala, taica, prin librarii, in ziua de sambata, luat masa prin vreo bodega, citind printre dumicati felii din cartile cumparate, eventual un dat cu matura prin camera, toate astea urmate de-o betie strasnica si conflicte cu badigarzii in vreun club bucurestean cunoscut pentru spiritul recalcitrant pe care-l sadeste in vizitatornici. Ti-ai gasit…

Programul de sambata s-a schimbat brusc in al 19-lea ceas, vineri noaptea. Cand o amica imi face confidentiala dezvaluire cum ca la facultatea de sociologie, a doua zi la 10.30, urmeaza sa tina o prelegere despre alternative doctrinare un anume Sir Anthony Giddens, baron de Southgate, mare sociolog in viata. Cum imi stabilisem zi de mutat mobila si dereticat prin camarie mintii in sambata respectiva, am prins invitatia din zbor si m-am declarat apt si capabil sa particip la cea conferinta. Cum se numea? “Is the Social Model possible in Romania?“. Cand l-am citit prima data, am receptionat un țîr de alarma, undeva in subconstient. Social… suna a PSD.

Apoi am cautat pe google, sa vad cine-i Giddens asta, lord baron de Southgate. Prima evident ca mi-a picat sub ochi pagina de pe wikipedia, unde am ramas cu ochii cascati si-am zis ca nu pot rata pentru nimic in lume o conferinta a omului respectiv, mai ales ca eram liber, mai ales ca era intrarea libera, deci moca (vedeti? gandire clasica de student). La a doua trecere in revista a cartilor scrise de Anthony Giddens, mi-a sarit in ochi ceva cu “The renewall of social democracy“, si iarasi a sunat clopotelul intern. Ca nu v-am spus, am si eu propriile mele gaste capitoline. Si atunci toata conferinta lui peste s-a colorat in niste frumoase haine de camuflaj printre care se itea zambetul trandafiriu al lui Ion Iliescu. Social democrati.. Hm.

Ca un copil de 6 ani, insa, am zis la dracului cu toate, ma duc. De fapt toata alarma asta n-a durat mai mult de cateva secunde. Mai sa nu mai pot dormi in noaptea aceea, de entuziasm. Ca stateam deja prost cu activitatile social-artistice si participarile la evenimente pentru, cum sa zic, oameni cu carte, eram sigur. Si vroiam sa schimb ceva in asta. Ma tot gandeam ca o sa apuc sa vad cu ochii mei un lord veritabil (fie el si unul innobilat, nu nascut), ca o sa ma aflu in aceeasi sala cu cel mai mare expert in sociologie in viata si, prin prisma pasiunii mele pentru antropologia sociala, ma vedeam punindu-i intrebari in cel mai pur stil oxfordian, in urma carora mosul si-ar fi luat jucarelele si-ar fi plecat acasa cu coada intre picioare, nu inainte de a-mi strange mana si a-mi spune, ca un cavaler ce era, ca l-am facut marţ.

Visand cu ochii deschisi, am dormit 5 ore in noaptea respectiva. A doua zi pe la 8.30 m-a trezit colegul Dan, ca asa-i lasasem indicatii. Trezia a durat doar cat sa ma-ntorc de pe-o parte pe cealalta, dupa care m-am culcat la loc, pentru vreo 3-4 secvente de somn din 5 in 5 minute (ca-mi pusesem alarma la telefon si tot apasam butonul de snooze cand incepea sa chiraie). Ca sa nu intarzii, insa, la intalnirea cu lord Giddens si amica ce-mi facuse invitatia, m-am smuls din scutece aproape plangand si-am luat-o din loc. Nu va mai spun ca mi-am facut nervi cat sa dau in apoplexie pe drum, ca al dracului sofer de taxi m-a bagat prin strazile cele mai infundate de trafic la acea ora ferice a diminetii.

(Ce stil am de-a ma lungi, mama-doamne..) La facultatea de sociologie am ajuns cu o jumatate de ora inainte de inceputul conferintei, dar la timp ca sa ratam ploaia care a inceput afara cand noi calcam pracul stabilimentului. Ce mai, o vreme pe gustul unui londonez. Ma si gandeam ca Giddens o sa apara cu ceasca de ceai intr-o mana, cu pipa in cealalta si in slapi, halat si fes turcesc cu mot. Sala unde trebuia sa aiba loc evenimentul era o incapere normala de cursuri, cu vreo suta de locuri. Am intrat… era putina lume – nici macar 10 la suta din scaune nu erau ocupate. Am dat sa ne asezam si noi si a venit replica: “e ocupat“. O pustoaica negricioasa, cu niste ochelari moderni, tip ochelari de cal (rama era atat de groasa incat n-ar fi putut vedea in viata ei un TIR venind din stanga, ceea ce era pacat) isi imprastiase cateva lucruri pe trei scaune in jurul celui pe care statea ea, si de pe pozitia asta de forta tinea blocat un rand intreg.

Am strambat din umeri si-am dat sa gasim 2 locuri pe un alt rand. Aici, aceeasi poveste. Doi oameni tineau ocupate vreo 15 scaune. Scena s-a repetat pana ne-am trezit impinsi in fundul salii, unde-am gasit intr-un final sustinere pentru oasele noastre imbatranite de mersul pe jos, schimbarile de presiune atmosferica de-afara si de reactiile celor pe care-i intrebaseram daca e vreun scaun liber: parca le ceream ultimul codru de paine uscata de la gura copilasilor. Acum ma gandesc… ce sociologi sau asistenti sociali ar iesi din haita aia de oameni, daca ei se uitau criminal la tine doar pentru ca-i intrebai de locuri libere?

Ne-am asezat in coltisorul nostru, ne-am scos carnetele, pixuri, lucruri care ne-ar fi fost de folos sa surprindem fiecare strop de intelepciune pe care Anthony Giddens l-ar fi putut scapa, si da-i si asteapta. Am comentat un pic indivizii care se aflau in sala, si fata de langa mine avea dreptate: asa-i romanul, urca unul in autobuz si deja s-a ocupat pe trei sferturi. Ca trebuie sa apara si ma-sa, si ta-so, si matusa de la Usurei, si varul de-al doilea al cuscrului nepoatei bunicii din cea de-a doua casatorie a cumatrului cutare, si tot asa. N-am apucat sa extindem arborele genealogic pana la paharnicii lui Mircea cel Batran, ca a inceput sa se umple sala. Si-au tot curs la oameni, pana nu mai aveai unde sa arunci un ac. In fata noastra, la mijlocul salii, se formase un paravan de oameni care stateau in picioare. Pe culoarele dintre banci, iarasi oameni in picioare. N-a trecut mult si-a inceput minunata conferinta. Cu un domn, roman, care-a tinut mortis sa faca onorurile, vorba ceea.

Va spun, rareori mi-a fost dat sa aud un accent englezesc mai superb ca al lui Giddens. Nu era slang, nu era engleza din filmele lui Guy Ritchie, era engleza de Oxford. Daca as mai fi avut fesul in cap, l-as fi dat jos instantaneu si inconstient. Nu mai contau ideile pe care ni le impartasea. Care idei… nu erau deloc niste bombe, niste descoperiri geniale, asa cum ne asteptam si eu, si amica mea. A batut campii despre motivele globalizarii, a ajuns la concluzia ca factorul principal al miscarii asteia este comunicarea dusa aproape de perfectiune – satelit, telefonie, internet -, apoi a explicat de ce sustine un sistem politic social-democrat, o imbinare a socialismului cu liberalismul, a spus si despre Romania ca este bine ca se afla inca in stadiul de tranzitie, pentru ca nu trebuie sa schimbam mare lucru in repartizarea fortei de munca daca se intampla vreo ciudatenie la nivel mondial, dupa care-a recunoscut ca el nu prea stie situatia din Romania, si-am clacat psihic gandindu-ma ca omul cica venise sa ne dea raspunsul la intrebarea “Este bun modelul social european in Romania?”… Cum dracia dracului sa vorbesti despre asa ceva cand tu stii doar ca Romania avea, la un moment dat, o multime de oameni angrenati in domeniul agriculturii?? In fine, nu ma apuc sa povestesc tot ce-a spus. Vreau sa subliniez totusi ca…

Omul acela ar da clasa tuturor asa-zisilor conferentiari din Romania. Avea un stil oratoric, ceva de speriat. Si o ordine in explicatii si in gandire… la fel, neomeneasca. Apoi a venit Mircea Geoana si a preluat microfonul. S-a ales praful de toata distractia si atunci am avut singurul moment de solidaritate cu toata gasca aia de asa-zisi studenti care venisera care cu telefoane cu camera, care cu aparate foto si trageau cu blitzul in bietul lord mai ceva ca plutoanele de executie ale sarbilor in bosnieci la Srebrenica. ma simteam ca la un concert Parazitii sau Animal X.

Dar.. a fost si momentul acela de solidarizare, cand imediat ce-a inceput Geoana sa vorbeasca, un murmur de nemultumire a trecut dintr-o parte intr-alta a salii, printre cei care nu puteau sa vada pana la prezidiu. Presedintele PSD – si fereasca sfantul, un posibil premier – Geoana a dat conferinta de toate gardurile posibile. N-a zis nimic interesant… dar nu e nimic nou intr-asta. Sunt curios ce bou sef de promortie de la vreo facultate de stiinte politice ii face discursurile, ca numai ineptii scoate.

In fine. Odata cu discursul lui Geoana am realizat si eu ca intreaga conferinta era o abureala menita sa aduca un plus de imagine trandafirilor pesedisti in timpul campaniei electorale. Ce nu am inteles, insa, a fost motivul pentru care evenimentul s-a tinut la Sociologie, si la la FSP sau la SNSPA. Fiind o lucratura politica, ce treaba aveau sociologii? M-am carabanit in timpul intrebarilor, pentru ca deja devenise dureroasa toata situatia. A, si mai vreau sa va spun ca in tot decursul conferintei nu l-am vazut deloc pe Sir Anthony Giddens la fata. Las` sa-l vada altii…

Dupa superba mea participare la evenimentul mai sus povestit, am ajuns, intr-un sfarsit, si la Kilipirim. Amicul Bufnila mai albise un pic in barba, tot asteptandu-ma, si era gata sa plece spre casa fara mine. Asa ca am dat o tura de targusor, am ales cartile relativ in treacat (n-am stat mai mult de 2 minute in fata unui singur stand, incluzind aici timpul necesar pentru a achita cartea si a primi restul) si-am plecat spre casa. Nu inainte sa pierd alte 10 minute in fata unui stand de dvd-uri, blocat intre un “Objective: Burma!” din 1946 cu Errol Flynn si un “Ninotschka” din 1939, cu Greta Garbo. Am plecat fara niciunul, ca nu m-am putut decide.