Exceptionalul din Cotidian

Intorcandu-ma intr-o noapte acasa, pe la vreo 2, am trecut si pe soseaua spre Voluntari, prin zona unde se lucreaza la terasamentul pentru noile linii de tramvai. Nu mai zic de satul ala – n-am mai vazut o zona mai deprimanta sau mai spaimoasa de cand ma stiu pe cea lume -, zic in schimb de muncitorii care-si faceau rondul atunci pe langa santurile in lucru. Vezi, Doamne, ziua nu se lucreaza, pentru ca ar incurca traficul. Noaptea nu se lucreaza, pentru ca oamenii la lucru sunt prea ocupati sa sondeze propriile buunare de la salopete. Incredibil, erau ca niste mici cautatori de aur din California secolului 19: “o fi aici…? A, nu… Dar aici..?”. Vreo 10 indivizi, in salopete noi si cu mainile infundate pana la coate in buzunare, il ascultau pe unul care probabil spunea bancuri, altfel nu-mi explic veselia cu care povestea. Nu cunosc nici un roman care sa explice cu zambetul pe buze, in buza diminetii, cum se amplaseaza terasamente pentru o linie de tramvai. Sau care sa explice cu satisfactie orice legat de munca fizica.

Acum… stau si ma intreb ce manager bezmetic de firma s-a gasit sa-si doteze oamenii cu salopete burdusite de buzunare? E moartea profitului, spun eu. Da-le, frate, niste combinezoane simple de tot, sa vedem ce fac dup-aia. Pun pariu ca la cat de batait e romanul, daca nu poate sa se joace cu cheile in buzunar, daca nu are telefonul mobil cu boxe incorporate la indemana – sa puna vreo manea sau sa se laude cu noua achizitie purtatoare de fuste -, daca nu are ce face cu mainile (sa le tina pur si simplu pe langa trup este exclus), se va apuca neaparat de treaba. Evrika!