Exceptionalul din Cotidian

Mă lăudam pe undeva

* că sunt un blegovan cu o mână stîngă şi cealaltă, stînga, din lemn,

* că nu pot trece dintr-o cameră într-alta în propria-mi casă fără să nu-mi dau peste cap degetul mic de la picior în prag,

* că îmi cade pîinea din mînă în timp ce-o duc la gură,

* că mă tai de fiecare dată cînd încerc să curăţ cartofi, ceapă sau să desfac o cutie de conserve

* că am la activ sute de pahare, farfurii, vaze şi bibelouri sparte (genocid…)

* că dacă încerc să ocolesc o baltă calc într-una mai adîncă

* ,că, într-un cuvînt, sunt un pericol umblător.

Iatăcătă că la toată lista de mai sus mai adaug una. Aflîndu-mă deloc întîmplător şi total responsabil pe faptele şi pe trupul meu în Club A, într-o noapte de beut bere şi hlizit la rockeriţe, am avut proasta inspiraţie să mă duc la toaletă. Nu mă contraziceţi, a FOST proastă inspiraţie, pentru că puteam să mai aştept. Vreo 3-4 ore. Cum nu, la toaletă am avut o altă proastă inspiraţie (ceasul rău, pisica neagră, blestemele din moşi-strămoşi), aşa că în timp ce cu o mînuţă puneam proptele viitorului, să poată lansa cu boltă, cu cealaltă mi-am evacuat telefonul din buzunarul de la piept. Care telefon mi-a scăpat printre degete (!) şi-a plonjat sătul de dictatura lor unsuroasă fix în ochiul budei turceşti. Am împietrit aşa cum eram, cu cocoşelul în aer şi o mînă ridicată. Mă uit, telefonul nema. Mă închid la izmene, închid poarta la cabină, mă aplec să văd: mai e acolo? Nu era gaură neagră, era o ţeavă care cobora în unghi. Şi da. Mi-am sumes mîneca şi-am strecurat mîna pe ţeavă la vale, după telefon. În loc să-l scot la aer, l-am împins mai înăuntru. Văzînd că nu-l pot trage la lumină, mi-am băgat efectiv picioarele şi de nervi am tras apa de cîteva ori, ca să fiu sigur că dacă el nu mă vrea, nici altul să nu-l mai ia. În stare bună. Şi asta a fost. M-am spălat pe porţiunea infectată pînă mi-am luat şi pielea de pe mine, şi m-am dus la ale mele. Sănătate.

p.s.: poate are careva tupeul să spună că el/ea nu ar fi făcut ce-am făcut eu… că oricum nu cred. Oamenii-s fiinţe perverse, în pustietate şi-n intimitate multe şi ascunse ochiului privitorilor sunt…