Exceptionalul din Cotidian

Mare om Pascal. Da, Blaise Pascal, nu Pascal Obispo, santeuzul. Mare om… ca a vrut sa se traga singur in piept. Cu buna stiinta, as putea adauga. Vorba ceea, sa-si fure singur caciula. S-a gindit el bine si a ajuns la concluzia ca e mai rentabil sa crezi in Dumnezeu decit sa faci pe-al dracului si sa dai religia in cristelnita ma-sii. Sa crezi, pentru ca daca exista, te-ai scos. Ajungi in Rai, cinti la harpa, te tragi de sireturi si, cu voia Lui, si de altceva cu Maria Magdalena, ceva frumos. Daca nu e, n-ai pierdut nimic. Cica. Daca e sa ma iau dupa liberul meu arbitru, nu e deloc o situatie win-don`t loose. Lasind la o parte faptul ca lui Dumnezeu nu-i plac fatarnicii – si-s mari sanse sa fie asa, dupa ce-am citit prin Biblie – Pascal probabil nu avea un respect de sine prea evident. Prea bine intepenit in cuget. Adica eu nu m-as preta la a juca zaruri cu Dumnezeu: e/nu e. Pai ori e, ori nu e. Ori e si nu e, in caz ca esti dispus la concesii si zici ca n-o fi dracu asa de negru, poate Dumnezeu exista, dar s-au strecurat niste greseli de interpretare si traducere in redactarea Cartii Sfinte. Care poate nici nu e completa (?). Acum… eu zic, sincer, ca Dumnezeu, altul decit cel dal lui Abraham si Iacov – ala aducea mai mult a Tezcatlipoca sau Kali cea neinduratoare a indienilor -, Dumnezeu, cum ziceam, ar aprecia mai mult pe cineva care, constient de riscuri, ar alege si ar pune ambele picioare de-o parte a baricadei, in loc sa stea calare pe ea.

De ce spuneam ca Pascal a dat gres? Pentru ca pe biletul lui de pariuri cu Dumnezeu a bifat 1/2. Si am strania impresie ca meciul s-a terminat X.