Exceptionalul din Cotidian

Prima mea locuinta de student era de fapt un pat de-o persoana intr-o casa batraneasca din centrul Sibiului, aflata la cinci minute de facultate si sub stapanirea de fier a unei babe sasoaice de aproape 70 de ani. Doamna Bobe, vaduva unui militar de cariera, avea o fire inca tanara (gatea tot felul de minuni ale bucatariei universale si nu statea locului o clipa) si se tinea inca bine pentru varsta ei. Casa pe care o comanda asa cum probabil isi comandase sotul batalionul era compusa din familia fiului ei cel mic, cu sotie si baietel, si din noi, studentii. O camera la doamna Bobe, una la familia lui Florin (fi-so), si doua la cei patru studenti care intregeau universul.

Florin, fiind baiatul cel mic al doamnei Bobe, ramasese inca legat de fusta mamei. Ii platea chirie, ca si noi de altfel, si lucra toata ziua ca distribuitor, asa ca rareori drumurile noastre se intersectau. Sotia lui, Adriana, fusese prima si ultima (cred) femeie din viata lui. O doamna nu neaparat prin obiceiuri si cultura (in perioada aceea avea bacalaureatul la seral si o ajutam noi la lectiile mai complicate) cat prin purtarea fata de noi studentii, straini in casa familiei ei. Nu se prea suporta cu doamna Bobe – banuiam ca era singura persoana din lume de care ii era teama gazdei noastre – si de multe ori ne-a tinut partea in fata sefului casei. Noi, cei patru studenti, eram un grup pe atat de ciudat pe cat de omogeni paream. Patru oameni, toti olteni, dar fiecare cu pasaricile lui. Eu nu mai e cazul sa ma prezint, dar voi vorbi in schimb despre ceilalti. Era Daniel din Gorj, student la stomatologie, un tip bland, insa dus rau de tot cu pluta – genul care radea singur pe strada -, mamos din cale afara si un inocent (sa nu-i zic altfel) fara pereche in gandire, apoi era Mihai din Caracal, student la istorie, pasionat de bodybuilding si cel mai cu capul pe umeri dintre toti (era dotat in schimb cu un defect fizic ce te facea sa te tii mai la distanta de el – avea un ochi mai mic si mai jos decat celalalt, care era mai mare si mai sus asezat in spatiul facial), si mai era nea Marin, oltean din Severin si coleg cu Mihai la istorie.

Nea Marin asta merita cateva cuvinte in plus la prezentare, pentru ca era cu adevarat o curiozitate studenteasca. Fost maistru pe santierele din Drobeta, fusese disponibilizat in perioada aceea de inceput a anilor 2000 si cum mai avea vreo trei ani pana la pensie, ce se gandise, hai sa faca o facultate, oricum cei patru ani se adaugau la vechime. Adevarul asta era, mai usor facea o facultate decat sa-si mai gaseasca de lucru la varsta lui, aproape 60 de ani. Ei, si facea facultatea la zi, tocmai la Sibiu, cu banii dati de sotia sa (ce mandrie pe ea, va dati seama, barbatul ii era student…) si de copii. Mosul era in regula, chit ca ne considera “omuletii lui” si ne tot punea sa mergem sa-i cumparam diverse lichide cu cifra octanica ridicata, alde vodci si rachiuri ieftine. Era nea Marin un boscau de prima clasa. Tragea aproape in fiecare seara cate o betie crunta singur in camera lui, dupa care venea si ne tinea noua prelegeri despre gagici si despre viata in general.

Doamna Bobe (sau “tanti”, pentru noi auslanderii) era o figura. Starea ei de spirit, si prin urmare starea intregii case, oscila saptamanal in functie de rezultatele vizitelor dumneaei din fiecare joi seara la bingo. Atunci cand castiga, intregul univers era unul fericit, Florin se intelegea cu sotia, noi, studentii, calcam prin casa si altfel decat in varful degetelor, iar doamna Bobe ne facea vizite la unu noaptea sa vada cum ne simtim si ce-am mai facut in ultima vreme. Tin minte o astfel de vizita de parca s-ar fi intamplat ieri. Erau nopti cand niciunul nu avea chef sa iasa din casa, nopti cand Daniel nu iesea cu vreo colega de facultate la film si pizza, nopti cand contrar obiceiului nea Marin era treaz, si stateam pana spre dimineata cu ochii la televizor sau jucand carti, nopti cand tanti nu se sfia sa dea buzna peste noi in camere toata numai zambet si c-o sticlire sagalnica in priviri. Ne lua la intrebari, ne descosea de prietene si intotdeauna Daniel era cel care pica in mrejele unei discutii prelungite cu babuta.
- Am fost ieri cu o colega de facultate. Am dus-o la film si la pizza.
- Pai si azi?
- Azi nu mai am bani.
Asa facea Daniel mereu. Din cate mi-am dat seama intr-un an de zile, era vaca de muls pentru colegele lui de la facultate. Invita pe cate una in oras, aia accepta, asta o ducea prin toate stabilimentele la moda, aia ii toca toti banii pe o saptamana (si nu erau putini) si dup-aia se despartea de el cu un “ne vedem la cursuri” sec, Daniel ramanea batand din buze si venea sa ne trezeasca la doua noaptea sa-i dam ceva sa manance. Nici nu se invata minte, ca povestea se repeta cu alta, si cu alta, si tot asa. Dupa ce a scapat de aerele de mare cuceritor s-a apucat de mers la bingo cu doamna Bobe, dar cum nu-i mergea nimic, pierdea si acolo tot.
- Dar de ce nu o aduci pe-aici pe-acasa pe fata aia intr-o seara? Uite, te-ai intelege cu baietii si te-ar lasa singur, ar iesi si ei in oras, eu ti-as da cheia de la camera si ai ramane singur cu fata.
Asta era tot tanti Bobe. Avea uneori niste replici de madama scolita prin cine stie ce bordeluri de ma intrebam daca domnul Bobe chiar o gasise la cantina armatei sau prin te miri ce santan de langa cazarma. Faptul ca-i propunea celui mai nereusit specimen masculin sa-si aduca “prietena” acasa nu era tot. Ne trezeam cu ea in unele seri ca vine croita sa ne dea sfaturi care sa ne ajute in viata noastra sexuala. Ba ca sa folosim prezervative, ca nu se stie cu fetele din ziua de azi, ba ne invata cum sa convingem o fata sa se vare cat mai repede in patul nostru, ba ne intreba daca ne uitam pe Spice Platinum, la filme porno. Dar comportamentul asta fata de noi nu tinea o vesnicie.

De cele mai multe ori se intampla sa piarda la bingo, si-atunci parca se dezlantuiau toti dracii infernului in casa de la numarul 10 de pe Andrei Saguna. Doamna Bobe se certa cu fi-so, fi-so se certa cu nevasta, Adriana isi certa copilul, si-apoi intram noi, chiriasii, in hora. Pe noi ne certau toti. Ba ca am facut balta in baie (asta era Dan, lasa atata apa in urma dusurilor sale de credeai ca l-au spalat pe Willy acolo, dar cum omul mintea tot timpul, vina cadea tot pe noi), ba ca de ce avem vizitatori (bietul Melcu a patit-o odata crunt cu hoasca, mai ca nu l-a dat in suturi afara) ,ba ca suntem energofagi, sa nu mai tinem incarcatoarele de la telefoane in priza, intra peste noi in camere fara sa bata la usa (chiar ma intelesesem cu baietii sa o asteptam odata dezbracati de tot pe doamna Bobe cand stiam ca e cu capsa pusa, dar nu eram siguri ca n-o sa-i placa) si ne facea scandal ca sa-i aducem chiria, sa nu mai stam cu televizorul deschis, sa nu vada scama pe jos si alte rautati inchipuite. Intr-un final ne-am invatat cu starea schimbatoare a gazdei si incercam sa evitam cat mai mult conflictele cand o stiam iesita cu leuca la drumul mare.

Erau si zile chiar placute in cuibul de nebuni(i) al doamnei Bobe. Zile cand ne adunam toti, cu mic cu mare sa jucam remmy in bucatarie, de exemplu, sau zile cand doamna Bobe scotea alambicul de la naftalina si mai facea cate zece litri de “Invierea lui Lazar” – rachiu din paine, fructe si legume. La remmy era spectacolul de pe lume, ca nu ne-a luat mult sa ne dam seama ca Daniel se oftica atunci cand pierdea, si dupa o partida, doua, serioase, incepeam sa jucam la panarama, numai ca sa-l vedem pe colegul nostru enervandu-se ba chiar, in vreo doua randuri, plangand. Remmy-ul ca remmy-ul, dar cand era vorba de scos ceva trascau de la cazan primul care se infiinta era nea Marin, care simtea cu cateva zile inainte damful din butoi si-si lua liber de la facultate numai ca sa fie “prin preajma” cand doamna Bobe avea nevoie sa umple sau sa goleasca alambicul, dar mai ales cand era vorba sa faca proba tariei.

Mi-aduc aminte de-o astfel de z
i cand prezent, pe langa eternul nea Marin si ametitul de Daniel, era si amantul doamnei Bobe (da, ati citit bine, cucoana de 70 de ani avea amant, ba inca unul “tinerel”), un individ de vreo 50 de ani dintr-un sat de langa Sibiu care mai ramanea uneori peste noapte in alcovul gazdei noastre. E drept, de cele mai multe ori il bestelea si-l dadea afara din casa cu coada de la matura, mai ales in datile cand Titel (sau pe-acolo) venea aghezmuit din alte parti, dar erau si seri cand se milostivea si-i facea loc langa dumneaei in pat. In ziua aceea parca plutea inca de dimineata in aer samanta de scandal. Daniel iar ramasese pe janta dupa una din escapadele sale de “mare crai”, nea Marin era mahmur dupa o chermeza de unul singur, dar acompaniat de doua sticle de Scandic, doamna Bobe pierduse la bingo, numai eu si Mihai n-aveam nici o problema existentiala.

Barbatii (nea Marin si Titel) s-au apucat de facut tuica, povestindu-si fiecare experientele (nu putine, desi daca m-ar fi intrebat cineva pe mine, ziceam ca se pricep mai degraba la baut decat la facut) din domeniu, doamna Bobe trona ca o printesa romana deasupra intregului peisaj, Daniel facea clatite, eu faceam poteca dintr-o camera intr-alta, Mihai facea flotari, fiecare era ocupat cu bunul mers al treburilor in aceasta mica dar fericita familie. Cum a iesit pe teava prima tura de tuica, doamna Bobe a pus o sticla la bataie, eu m-am cinstit cu cateva paharele la viteza si-am plecat la somn, ca inca nu rezistam inca la “expuneri” de peste 40 de grade, insa cei doi onorabili domni s-au asezat la masa pusi pe treaba si cu niste expresii in priviri ce nu erau de bun augur pentru tuica gazdei noastre. I-am lasat vorbind despre calitatile tuicii de pruna fata de rachiul de fructe si m-am trezit peste vreo doua ore in niste racnete si chiuituri de credeai ca dau navala vanatorii de capete. Cum am facut ochi, l-am vazut pe nea Marin intepenit pe picioare in mijlocul camerei mele, sus-tinut dintr-o parte de Mihai si injurand mascari in gura mare catre o persoana care nu se vedea, in schimb se auzea, urland aceleasi mascari din bucatarie. Da, era amantul doamnei Bobe, sustinut probabil si el in picioare de Daniel si de cucoana. Ce s-a intamplat am aflat mai tarziu. Pasamite cei doi au baut ce au baut, antrenati de doamna Bobe, pana cand au inceput sa se intepe verbal. Prezenta gazdei noastre a catalizat intreaga poveste, pentru ca cei doi cocosi au inceput sa-si dea aere de viteji si au sfarsit luandu-se la pumni. Circul a continuat pana seara tarziu, cu mult dupa plecarea lui Titel, dat afara de tanti, pentru ca pe nea Marin nu l-a calmat nimic, decat somnul caruia i-a cedat la un moment dat, continuand sa injure tot ce-i venea in minte, de la jocul lui Dinamo din ultima etapa pana la fostii lui sefi de pe santier si pana la colegele de an care, din cate am inteles eu printre injuraturi, mergeau o data, dar nu se uitau la mosi de 60 de ani decat daca aveau masina la scara si cont la banca.

Balamucul din ziua aceea n-a avut continuari, urmatoarea intalnire a celor doi batranei cu aere de donjuani s-a intamplat in cele mai bune conditii, de parca nu se intamplase nimic, insa pentru mine acea zi a insemnat una dintre cele mai urate amintiri pe care le am din casa doamnei Bobe. Era intr-o dimineata, pe la vreo sapte, cand gazda a intrat la noi in camera intr-un capot care abia ii ascundea “nurii”, m-a trezit si m-a trimis in camera dansei pentru ca ma sunase tata pe fix. Eu, chiaun de somn, m-am dus in budoarul doamnei si-am fost luat total pe nepregatite de prezenta masculina din acea camera: era nea Titel, care dormea cu-o mana pe chelie si cu alta pe bila de burta pe care-o avea in posesie, abia acoperit in zonele sensibile cu un colt de cearsaf. Da, era dezbracat complet. In acea zi nu m-am mai regasit, fiind total pe alta lume, iar pe doamna Bobe multa vreme n-am mai putut-o privi in plin, avand cosmaruri cu dansa in posturi indecente ba in bratele lui Titel, ba in ale lui nea Marin.

Cursurile noastre toate../ Se vor termina vreodata…

Viata unui student normal, cel putin in acceptiunea parintilor, se desfasoara intr-un triunghi care cuprinde facultatea, bibliotecile si locuinta. Daca despre locuinta am vorbit mai sus iar despre biblioteci nu prea am ce spune, o sa-mi faca placere sa-mi aduc aminte de minunatele clipe petrecute in facultate. Nu-mi mai aduc aminte ce s-a intamplat la inscrieri sau la admitere, oricum pe-atunci nu eram studenti, nu-mi mai aduc aminte ce s-a intamplat la deschiderea primului an (a, poate doar faptul ca faceam pe radarul uman tot stand cu ochii dupa fete), prima chestie concreta, care probabil va ramane intre amintirile mele si primul contact cu studiile superioare, a fost primul seminar la care am participat.

In ziua aceea m-am trezit pe la cinci dimineata, mi-am pregatit mapa, mi-am ascutit creioanele, mi-am umplut buzunarele cu pixuri, m-am facut frumos – atat cat s-a putut – si-n urmatoarele doua ore pana la plecare mi-am ros unghiile de nerabdare. De, era inceputul unei noi perioade a vietii mele, se terminase cu liceul, cu copilariile, eram “barbat”. Cica. La facultate am ajuns cu o ora mai devreme, asa ca mi-am cumparat un ziar “destept”, sa-mi fac de lucru, adica sa fac impresie, ca al dracului sa fiu daca am citit vreun rand, desi paream foarte preocupat cu el. “S-a sunat” de intrare si iata-ma in sala de seminar. Mi-am gasit un loc si treci la studiat viitorii colegi. Erau acolo o mana de oameni, grupa a 3a, oamenii cu care urma sa-mi petrec eu mare parte din urmatorii patru ani. Acum de ce sa mai mint, primul lucru pe care l-am facut a fost sa cercetez colegele, sa le numar si sa impart rezultatul la cei patru baieti cati eram, cel putin la prima vedere. Vroiam sa vad cam cate ne revin de caciula.

Seminarul a fost destul de interesant, profesoara ne-a pus sa ne prezentam si-asa i-am cunoscut pe Ovidiu (“ba, mare e. Moldovean, fii atent cum vorbeste”), Dan (“ce zice? A? Aaa, e balbait, ghghgh”) si pe celelalte fete. Ma uitam circumspect la toata lumea, raspundeam in doi peri, eram un dur. Abia dupa doi ani am aflat ca si Ovidiu (“ba oltene, cand te-am vazut cu sapca aia cu fermoar de se desfacea, cu bretonul tau bestial si cu urechile in pozitie de decolare mi-am zis fii atent cu ce maimutoi am picat in grupa, cand l-am mai vazut si pe Melcu balbait de nu intelegeai nici cu reportofonul ce zice imi venea sa fug unde vedeam cu ochii”) si Dan gandeau prea putine lucruri placute despre fiecare in parte. In fine, prima zi a ajuns la final repede, si-am incheiat-o cu Dan si Ovidiu la beraria de peste drum, povestindu-ne fiecare aventuri de prin liceu si facand comentarii licentioase despre colegele noastre (“aia e buna, aia are ochi misto, aia e urata cu spume, unde e ba urata, ailalta e, aia are sani frumosi, s-o tragi tu de ei, eu nu ma combin cu colege, brava tie, las` ca le rezolv eu cu astalalt”). Inca nu stiam pe-atunci ca o sa devenim buni prieteni, nici nu ne trecea prin cap prin cate o sa trecem unul la coasta altuia, altfel am fi spus si noi ca Bogart in “Casablanca” : “Ba, asta e inceputu` unei prietenii misto”.

Nu ne-a luat mult, zic eu, sa devenim nedespartiti, eu cu Ovidiu si cu Dan. Adevarul e ca ne completam, asa cum completam harta Romaniei. Ovidiu, moldovean de prin Bacau, era un haidamac cat toate zilele, si mai in varsta si mai copt decat noi, cu gura cat o sura si direct in spusa (si-n fapta, daca il enervai suficient) pana la lipsa de diplomatie cand era vorba sa comenteze ceva, Dan – ardelean din Sibiu – era ganditorul grupului, avand capul impanat de filozofiile lui Cioran si Noica (e drept ca nu se prea lansa in pomelnice despre hermeneutica incognoscibilului aprioric, pentru ca ne-a luat ceva vreme sa ne obisnuim sa nu mai izbucnim in ras in momentele sale de balbaiala maxima, care, ca un facut, surveneau exact in momentele cand zicea ceva “greu”) si cel mai calm dintre toti, iar eu, eu ce sa mai zic, devenisem “Olteanu”. La cursuri stateam tot timpul impreuna si deja facu
sem front comun in fata majoritatii feminine, prin care Ovidiu deschidea brese cu gura lui sloboda, brese pe care le umpleam eu si Dan cu comentarii mai mult soptite, sa nu se auda prea tare, deh noi eram “aia de treaba”. Cu timpul am ajuns sa ne cunoasca tot anul ca pe cai breji, mai ceva decat daca ne-ar fi scos in careu. Glumele si ironiile curgeau in toate partile, la cursuri stateam tot timpul in fata si se gasea mereu unul dintre noi sa comenteze ceva profesorilor, ieseam primii de la examene –baieti destepti- , ce mai, eram cunoscuti. Ovidiu mai mult ca toti, ca omul asta chiar nu se cenzura cand era vorba sa spuna un adevar sau ceva ce nu-i convenea.

Multe se pot povesti despre viata de pe bancile facultatii, sunt insa cateva intamplari care merita relatate. Una priveste primul nostru examen de studenti la care am luat parte. Era un examen la “Religiile Lumii”, cu cel mai dur dintre profesorii nostri, asa cum ii catalogasem noi in vremea respectiva. Bine, categoriile in care ingramadisem profesorii se bazau mai putin pe propriile experiente cu ei, cat se bazau pe ceea ce aflasem de la colegii mai mari (“ba, vezi ca ala e un nenorocit, poti sa scrii totul ca din carte, daca nu-i place de tine nu te trece; alalalt e un afemeiat comunist, cum aveti cu el? A, oral, pai daca erati fete si va imbracati cat mai decoltat si-n fustite, 10 luati toti”), dar noi ne pregateam oricum in spirit si in fituica la fel pentru toate examenele. Ei, si sa continui istoria. In seara dinaintea primului examen ne-am adunat in par la Ovidiu acasa, si eu si Dan, vezi doamne sa invatam impreuna, ca-n filmele cu adolescenti americani, numai ca noi am adus o tenta mioritica in toata tentativa, si dupa vreo doua ore de lupte seculare cu zecile de foi de cursuri am dat bir cu fugitii si-am plecat la bere. E adevarat, in alea doua ore de studiu la comun am prins mai multe notiuni decat am invatat in cateva luni de cursuri si seminare, asta si din cauza ca invatam “neconventional” si puneam proaspat obtinutele cunostinte in practica, sau aproape. Cum aveam niste subiecte despre sectele religioase, ce ne-am zis, hai sa ne tragem si noi o secta, ca uite ce bine le merge. Asa era sa ia fiinta secta lui Ovidiu, Dan si Paul, secta cu un pronuntat accent epicurian. Nu aveam preoti, aveam in schimb o “mare preoteasa”, cu atributiuni dintre cele mai diverse, dar care toate implicau activitati sexuale, nu aveam titluri, dar aveam in schimb grade ca masonii, cu singura diferenta ca gradele noastre erau alea de pe sticlele de bautura, iar accederea in cadrul sectei se facea printr-un examen practic ce implica tarie (fizica, psihica si lichida). Lasand la o parte gluma, invatam alternativ si ne puneam unul altuia intrebari, de control. Cum spuneam, dupa doua ore setea si-a spus cuvantul si mai tarziu isi lua partea leului, noi sfarsind seara in cateva carciumi luate cu asalt parca de niste rataciti in desert. Inutil sa mai spun ca a doua zi, la examen, am luat toti note maxime.

Daca tot initiasem o moda cu studiul in comun, am studiat la fel si pentru urmatorul examen, numai ca de data asta am procedat invers. Cum invers? Pai intai am fost in turneu prin carciumi si abia apoi am invatat. Ce noapte de pomina… Nu are rost sa povestesc escapadele prin bodegi, cert e ca la facultate am descins in dimineata aceea atat de devreme incat l-am trezit si pe paznic din somn. Veneam direct de la o terasa care ne va jalona intreaga perioada a studentiei, punct de plecare sau terminus al multor “circuite” prin barurile sibiene, terasa “La mosul cu proverbe”. La facultate erau toate bune, abia se adunau studentii, noi am coborat la demisol, unde era fast-food-ul si locul de fumat, am ocupat o masa si-am scos cursurile din tasca lui Dan. Fiind toti baieti destepti, nu era cazul sa repetam la nesfarsit ca sa prindem informatiile, totusi ne-am folosit de un artificiu sa mai prindem doua ore de invatat si revenit din oboseala unei nopti albe. De la opt la zece dimineata erau programate grupele 1 si 3 (din care faceam si noi parte), insa noi am intrat de la zece, cu grupele 2 si 4. Asta ne-a permis sa aflam si subiectele care s-au dat si sa le eliminam din cursurile pe care le invatam, asa ca atunci cand am intrat in sala eram aproape convinsi ca stim ce ne va pica. N-am gresit decat neesential. Ah, am uitat sa spun ca fiind un frig cumplit la demisolul facultatii si neavand cafea fierbinte la fast-food, am fost insarcinat de ceilalti cu importanta misiune de a da o fuga dupa o sticluta de intaritor, anume un sfert de vodka, vodka ce era sa iste o adevarata busculada in jurul nostru, pentru ca dupa ce s-a aflat ce contin paharele noastre (“Ce beti acolo? Apa. Ei, apa, ia da-ncoace. Aoleu ce trazneste, e vodka, ma! Da, stim. Pai? E apa de foc, ticule”) au aparut destui musterii. Cu baietii era cum era, ca erau doar cativa, dar cu fetele??

Dupa primul an ne-au mutat sectia intr-o alta cladire si facultatea noastra a devenit de sine statatoare, dar asta ne interesa mai putin decat faptul ca nu mai aveam “adaposturi” pe-aproape sau fast-food la subsol, fiind nevoiti sa ne fumam eternele tigari din pauze afara, in fata facultatii, fie ploaie fie frig. Noul sediu avea avantajul ca era o cladire recent construita, cu mobila si aparatura noua, insa ne-a luat ceva vreme sa ne obisnuim cu faptul ca eram departe de centru. Cred ca din acel moment facultatea a devenit pentru noi exact ceea ce trebuia sa fie de la bun inceput, un loc unde te duceai numai ca sa-ti iei cursurile de la colegi si sa participi la examene.

O perioada de care-mi aduc aminte cu drag e perioada in care eu am fost pus sef de grupa si mi s-a incredintat jurnalul prezentelor. Cu Dan ajutor de sef de grupa, impresia generala era ca se instalase o dinastie in fruntea grupei a 3a a anului II. Nu a fost usor sa ajung in varful lantului trofic al grupei mele, avand in vedere ca refuzasera destule colege functia, si la mine si la Melcu s-a ajuns cam in genul “Tu vrei? Nu. Tu vrei? Nu. Tu vrei? Nu. Paul, esti sef de grupa. Bine.” Cat am fost noi sefi de grupa a fost traiul de pe lume. Nu neaparat pentru mine si colegu`, pentru ca noi ne completam, si cand nu venea unul, era musai celalalt prezent pe baricade, dar pentru fete era de vis. Pe Dan il combinau repede, asa languroase cum se infiintau langa el si-i sopteau suav in ureche, in timp ce-i mangaiau ciuful din frunte, “Daaaan… am si eu o problema azi si nu pot veni la Pascu… ma treci si pe mine te rog frrrummooss prezenta.. ?”. Melcu incerca, intr-adevar, sa-si salveze onoarea si punea eterna intrebare “Da` mie ce-mi iese?”, insa stia de la bun inceput ca e invins. Ii promiteau multe, de la kile de ceafa de porc la intalniri si seri romantice, dar nu-mi aduc aminte sa se fi ales macar cu un nasture cusut dupa atatea prezente cate a pus pe ochi frumosi. Oricum, lui Dan nu prea-i pasa, el avea problemele lui, dar de ochii lumii facea pe greu de ucisul. Cand eram eu, in schimb, la datorie, lucrurile nu mai mergeau asa usor. Nu prea puneam prezente din burta, faceam pe-al dracu, dar ce folos… De cele mai multe ori uitam jurnalul de prezente acasa sau nu ma mai caram cu el din lene, si cum profesorii nu puteau semna ceva ce nu exista, la sfarsitul semestrului treceam pe toata lumea prezenta. Era, oricum, mai usor de scris “P”-ul decat “A”-ul, cu codita si toate cele..

A fost intr-adevar o epoca de aur, perioada sefiei noastre. Daca era sa te iei dupa prezente, grupa noastra era cea mai constiincioasa, dar daca te uitai in sala nu vedeai mai mult de zece oameni, din 24, si asta la fiecare curs sau seminat. E drept, au fost si guri care s-au ridicat impotriva mea si a lui Dan, de fapt una singura. Greu de crezut, insa era chiar gura lui Ovidiu, care nu o data a fost aproape sa ne indoaie spinarile. Avea si dreptate, daca e s-o spun pe-a dreapta. Cum el lucra si nu putea veni la toate cursurile si seminarele, te puteai astepta sa-l “ajutam” si noi cu cate o prezenta ici-colo, doar eram prieteni la catarama. De unde dracu… Eu il mai scoteam prezent din cand in cand, mai a
les atunci cand imi aduceam aminte, acolo unde stiam ca profesorii sunt cam senili sau cel putin nu-si bat capul sa invete numele noastre, insa Dan il punea tot timpul absent (trebuia sa fie si un “a” in jurnalul ala umplut pana la refuz de “prezent”uri). Pana la urma am fost detronati nu de colege, ci de indrumatorul de an, care a facut un exercitiu democratic si-a instituit regula ca dupa fiecare semestru sa se schimbe sefii de an si de grupe, astfel incat sa se invete cat mai multi dintre noi cu responsabilitatile. De unde atatea responsabilitati si exercitii de democratie, ca regula a fost data uitarii dupa prima aplicare a ei, si prima si ultima revolta a studentilor impotriva celei care ne-a sefit in urmatoarele cinci semestre (colega ce din intamplare era si fata administratorului facultatii) a fost inecata in ridicol de acelasi indrumator de an.

Frunza verde de lalea/ De-ar veni duminica/ Sa bem pan` ne-om imbata…

Am ajuns si la partea aceea a oricarei vieti studentesti, parte care in ultimii ani a devenit cea principala, anume zona activitatilor extracurriculare. Si slava domnului ca noi am avut parte de o droaie de astfel de activitati. Ce nu contabilizam prin diversitate, suplinim prin cantitate. Ca orice studenti respectabili, tineam iesirile in oras (sau cum le numeam noi “turneele” sau “plecarile in viata”) la mare cinste si rareori treceau saptamani cand nu bifam cate o astfel de escapada. Nu eram oameni ai chefurilor, au fost prea putine chefuri (adica “adunari premeditate in scop petrecaret”) la care am participat de-a lungul anilor de facultate. Noi eram oamenii (si aici ma refer la mine, la Dan si la Ovidiu, pentru ca eram cam nedespartiti, cum ziceam) care, de exemplu, ieseam la o terasa, la o bere, si de-acolo faceam trasee (ca pe munte, numai ca la orizontala) spre diverse alte baruri, carciumi si bodegi. Foarte rar ajungeam in discoteci, tustrei aveam – si avem – o puternica latura antimanea si antihouse. Chefurile noastre erau spontane si insemna sa ne intalnim intamplator cu alti prieteni si cunoscuti in vreun bar si sa nu mai plecam de-acolo pana nu plecam de tot.

Au fost si exceptii, dar asta in primul an de facultate, in perioada cand grupa noastra era inca un grup, si nu doar o grupa, inainte sa se sparga in mici bisericute, fiecare cu a ma-sii, cum ar veni. Prima iesire “en masse” s-a intamplat odata cu prima ninsoare serioasa a iernii lui 2002, cand s-a dat strigare dupa un curs sa mergem in seara respectiva la o bulgareala (nu mai stiu care din baieti imi facea cu ochiul la faza cu “bulgareala”) undeva intr-un parc. Care a zis “sa mergem” se referea la noi trei baieti si la restul de 14 fete, cate erau atunci in sala. Da, ati ghicit, de-aia mi se facea cu ochiul. Fetele, toate, “venim, venim”. Ce ne-am zis noi, frate, fii atent ca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior. In seara aceea eram tustrei baietii infofoliti ca niste baloti in fata Teatrului si asteptam sa apara fatucele. Dan tropaia langa mine, cu gandul la ale lui (greu si-a dat drumul baiatul asta la ganduri in fata noastra, a trecut ceva vreme pana sa prinda incredere in noi si sa ne spuna pasurile lui), eu scrutam zarea intr-o parte, Ovidiu intr-alta, nimic. Stabilisem intalnirea pentru ora sapte, si la sapte si cinci, pustiu. Nu aparuse nimeni.
- Ba Ovidiu, fii atent ca nu vine niciuna. Hai sa mergem in crama.
- Vin. Ai rabdare, Oltene, ca vin. Am vorbit cu Jefe (citit “Hefe”, era sefa noastra de an din acea perioada – N. A.) si cu Lili, si ele vin. Oricum, nu stii cum sunt fetele… Sa se aranjeze, sa se bibileasca…
- Hai c-ar fi misto, sa se machieze, sa se alea, sa vedem ce mai ramane dupa bulgareala.
- Waterproof, omule.. Crezi ca se joaca cu d-alea de copii mici?
- Bine ca nu-si dau cu lavabila sau cu Kober, etc. etc.
In timp ce noi ne pierdeam timpul cu speculatii pe marginea compozitiei chimice si a numarului de E-uri din cosmeticele la moda, a aparut Lili. Ah ce femeie… Scunda si indesata, era din Braila, din zona aia a orasului unde politia intra numai in numar mare si unde a luat BUG Mafia bataie, genul de femeie care pentru o vorba nelalocul ei te lasa fara bilute. Ne povestea ca in liceu pleca seara spre centru imbracata in haine de barbat, sa n-o violeze careva pe drum, dar ne era greu sa intelegem motivele pentru care umbla prin Sibiu, cel mai linistit oras din lume, cu un cutit tip “fluture” in geanta, printre rujuri si alte chestii exclusiv feminine, ca prezervativele.
- Ce faceti baieti? V-au inghetat bijuteriile?
Asta era Lili, directa pana la obscen, cam pe calapodul lui Ovidiu. Au si avut intr-o vreme unele lucruri de impartit, dar nu despre asta e vorba aici. Cand am auzit de inghetat bijuteriile, l-am tras de maneca pe Ovidiu si-am pus la cale cumpararea unui “calorifer”, anume a unei sticle de Polar care urma sa ne tina de cald in cazul ca fetele erau reticente.

In sfarsit, au inceput sa apara intarziatele, au mai aparut si doi baieti, amicii uneia dintre ele, si dupa ce ne-am numarat (eram cinci baieti si vreo 15 fete, nu toate de la noi din grupa, erau si de la celelalte, plus vreo doua care venisera cu colegele noastre) am plecat in ordine spre parcul in cauza. Daca ne vedea cineva pe strada ar fi putut jura ca fusesem la teatru in excursie cu clasa, mai lipsea sa mergem in rand, cate doi. Se discuta mult, se barfeau colegi de an, se barfeau profesori, era larma si veselie. Tot cu larma si veselie au inceput si desfasurarile de forte din parc, unde ne-am impartit in doua grupuri si-am inceput sa ne alergam prin zapada ca niste copii mici. Desi echipele erau impartite echilibrat, a fost evident de la primii bulgari aruncati ca nu se tinea seama decat de imparteala mamei naturi. Bag seama ca fetele, vazandu-se numeroase, au gasit momentul propice sa se razbune pe sexul tare si-au dat navala peste noi ca romanii la Plevna. Ovidiu nu se mai vedea dintr-un vartej de zapada, Dan incerca sa scape, fara succes, cu vorba-i dulce, unul din cei doi baieti fugea mancand zapada pe-o latura a “terenului de lupta”, vanat ca un iepure de prietena sa si de alte cateva demoazele, iar eu n-am mai apucat sa vad decat o chestie alba care venea spre mine. Pocnit intre ochi de un bulgare de zapada, abia am reusit sa scap un “maaa” gatuit si ala de cateva perechi de maini care m-au pus la pamant si-au inceput sa-mi indese zapada peste tot. Halal bulgareala. Intr-un final m-am ridicat si am scapat si eu tot cu fuga. Ma si enervasem, ca eram leoarca de transpiratie si zapada topita, mare lucru daca nu-mi bagasera si-n chiloti, si nu stiu cum am facut de-am prins-o pe Lili singura, am dat sa ma reped la ea si-n timp ce aproape-mi baga degetele-n ochi i-am facut o figura de judo si-am dat cu ea de pamant de i-au trosnit oasele. Cu sete am dat. Pana sa-mi dau seama ca se cam lovise, am mai rasturnat peste ea si-un troian alaturat, asa ca atunci cand s-a adunat lumea langa noi Lili a noastra abia se mai vedea de sub zapada. Se lovise in cadere la spate destul de rau, asa ca dupa ce m-au boscorodit bine, fetele s-au apucat s-o resusciteze. Eu.. imi parea rau, dar ce mai era de facut? M-am fofilat de la locul faptei si-am dat fuguta la Ovidiu sa ma intremez cu niste vodka. A luat Ovidiu o gura, am luat si eu alta, dar pana sa ascunda omuletul meu sticla ne-am trezit cu Jefe langa noi. Femeia, tot femeie. “Ce-aveti acolo? Bine mai, pe frigul asta tineti doar pentru voi? Ia, da incoace.” Pana sa ne dam seama, “caloriferul” nostru trecuse din mana in mana pe la toate fetele, si cand a ajuns inapoi la noi era trei sferturi golita. N-am zis decat un “fereasca sfantu` de-asa neveste..”.

Ne-am mai harjonit noi ce ne-am harjonit, de data asta de la distanta, si-ntr-un tarziu am plecat flescaiti si murati si inghetati unii pe la casile lor, vreo doi-trei, altii sa gasim o carciuma potrivita sa ne dezghetam oasele, restul. Am trecut prin centru lalaind diverse cantece, doar-doar om mai ridica temperatura corpului cu
cateva grade, si-am parcat intr-o bodega ce purta simandicoasa firma “Bardezi”. Imaginati-va o satra de tigani laieti, cu catel si purcel, cum aseaza tabara pentru o noapte, si veti fi totusi departe de larma si balamucul pe care l-am facut noi in timp ce luam cu asalt barul si mesele din jur. Nu incapeam toti pe scaune, ca nu erau, asa ca am cerut niste lazi goale. Pana sa se hotarasca lumea ce sa comande (“nu, domnisoara, nu tinem ciocolata calda” – pentru Dumnezeu, era o carciuma ordinara!) a trecut cam vreo jumatate de ora, insa pana la urma au venit bauturile. Pentru baieti, coniac, pentru fete Coca Cola, Fanta, minuni de-astea. Macar daca ne-am fi bucurat cum trebuie de coniacele noastre… care iar au circulat din mana in mana in zona fetelor.

Seara s-a incheiat facand planuri pentru urmatoarea escapada, de data asta urmand sa ne intalnim pentru a merge direct intr-un bar, lasand tavalelile in zapada pentru sfarsit. Ideea era sa ne adunam in aceeasi formatie de Sfantul Nicolae, care urma peste cateva zile. Si ne-am intalnit… Au venit fetele noastre care cu vin, care cu tuica, ba chiar au scos de prin dulapuri si fursecuri si prajituri, si seara aceea am petrecut-o in separeul unei alte carciumi categoria “bomba”, undeva prin preajma garii, in sunet de manele si chiuituri.

Se nimerise sa fie si ziua de nume a lui Ovidiu, asta era cu chef si starea lui de spirit s-a latit ca o pata de petrol in Mediterana asupra puturor celor prezenti in respectiva bomba. Interesant si ciudat era faptul ca n-a strambat nimeni din nas cand a vazut stabilimentul. Cele doua camere ale localului puteau cumplit a bere trezita si tigari Carpati, poate si a picioare nespalate, nu mai stiu, dar dintre atatea fete, una nu s-a ridicat sa se planga de conditii. Si erau printre ele cateva care mai tarziu, de-a lungul anilor, au dezvoltat niste ifose si niste aere de mari contese incat nu le mai recunosteai. Odata asezati, cu Ovidiu in capul mesei pe post de maistru de ceremonii, s-au scos la iveala toate minunatiile cu care venisera dragele colege incarcate. Vin alb, vin rosu, tuica de doua feluri, fursecuri, cornulete cu rahat, prajituri, ce mai, te lingeai pe degete inainte sa te mozolesti. Ovidiu a dat tonul si-a pregatit un amestec intr-o halba, in care a pus un sfert vin alb, un sfert vin rosu, un sfert bere, si-un sfert tuica si coniac, cica asta era halba prieteniei, bruderschaft, cocart moldovenesc, si a dat amestecul sa treaca din mana in mana. Toate fetele au luat cate o gura, mai mica sau mai mare, din cocktail-ul dracului de Ovidiu, si iute si pe data s-au dezlegat limbi si s-au lasat inhibitii de-o parte. Se glumea porcos, fetele nu se lasau rugate cu vinul, s-a si dansat pe cateva manele mai “grecesti”, si pe mine m-au insurat cu o colega de grupa. Cum dracu, veti zice… Pai simplu. Fata facuse liceul in orasul meu de bastina, era din acelasi judet ca si mine, si afland astea am stat un pic mai mult de vorba impreuna, sa schimbam impresii si cunostinte comune. Cand au auzit gaitele ca suntem din acelasi oras (bine, stiau si dinainte, dar acum erau sub influenta) cica hai sa-i casatoriiim! Nici Madalina, colega din orasul natal, nu se lasa mai prejos. Uite-asa mi-au pus mie pirostriile (de fapt o farfuriuta de plastic in care fusesera fursecuri)… mai mult cu forta. Ovidiu s-a erijat repede in popa si-a tinut la viteza o slujba cum nu mi-a mai fost dat sa aud, udata din belsug cu vinuri, eu n-am avut prea multe de spus la toata povestea (shotgun wedding?), doar ca le-am aratat eu lor, un pic mai tarziu.

Insurat, insurat, dar nu stiu cum dracu se face ca la un moment dat m-m dus si eu la privata, ca tot omul incins de bautura. Cand sa ies de-acolo ma trezesc cu calea barata de-o tipa care venise impreuna cu una din colegele noastre de an, o tipa cam prea rotunjoara (bine, ba, recunosc, era cat toate zilele!) pentru gusturile mele. Sincer sa fiu, nu mai stiu ce s-a intamplat la iesirea din buda, nu mai stiu cum de m-a agatat, ceea ce stiu am aflat a doua zi de la Ovidiu. Distractia era in toi in separeu, si pana sa observe ca lipsesc, i s-a facut rau lui Lili de la cocartul moldovenesc al lui Ovidiu care s-a simtit obligat s-o scoata pe biata fata afara, la aer, sa-si revina, sau macar sa vomite in aer liber, nu in imputiciunea din baie. Ovidiu: “ba, si asa, am iesit cu Lili afara, si numa` ce l-am vazut pe Olteanu impingand peretele cu matahala aia urata de Alexandra. Ba frate, tragea de ea de ziceai ca nu mai vazuse femeie de ceva vreme. Limbi, pupaturi. A iesit si Alexandra cealalta, dar i-am zis eu sa intre repede inauntru, sa aiba mila de stomacul ei. Pai cum, frate, asta se lupta cu Godzilla aici la intrare de ziceai ca pica tencuiala jos.. Mi s-a facut asa o scarba..” Seara se cam incheiase, Ovidiu a dus-o pe Lili acasa cu taxiul si eu am ramas cu uriasa mea si cu vreo cateva fete care aveau acelasi drum. Ce-au mai ras a doua zi de mine… Ma opream la fiecare cinci metri si tabaram pe grasuna, pupam ce pupam la ea si mai faceam cinci metri.. I-am dat ei manusile si fesul meu, faceam pe cavalerul… Ce dobitoc am fost, ca a trecut aproape toata iarna si eu tot fara manusi si fes eram. Pai sa vedeti… A doua zi dupa intamplarea din carciuma nu mai eram asa incantat ca sarisem pe fata aia, de fapt nu mai eram incantat deloc. Astia radeau toti de mine, eu eram fara fes si manusi… M-am intalnit in ziua aia cu Alexandra, dar de data asta eram treaz. Am luat-o la fuga. Pana la urma am reusit sa imi recuperez lucrurile de la ea, desi Jojo (colega mea de grupa si a ei de camera) imi spunea ca nu vrea sa mi le dea, ca Alexandra doarme cu ele sub perna, ca le spala odata la doua zile si-alte picanterii decupate din Psycho. Eu? Eu preferam sa-mi cada urechile de frig decat sa ma duc in persoana sa cer manusile si fesul de la “Godzilla”, cum ii zicea Ovidiu. E drept, imi cam stirbisem din imagine in fata colegelor, care mai toate ma intrebau “cum ai putut, mai Paul, sa faci ce-ai facut cu aia? Cu aia?”. Ma manca pe mine limba sa le trantesc un “tot sunteti asa artagoase, hai sa fac si cu voi..” dar pe-atunci eram inca timid, asa ca multe lucruri au scapat nespuse. Despre ele, dar si despre multe altele, cu alta ocazie.