Exceptionalul din Cotidian

…ai trecut si tu prin ea. Nu e starea de spirit care ramane in urma vizionarii filmului, e starea de spirit a filmului in sine. Generalizand, s-ar spune ca traim cu totii intr-un Pulp Fiction.. Nu ma intelege gresit, asta nu-l face pe Tarantino Dumnezeu. Cel mult un mic apostol scribalau, acolo. Starea PF.. Da. E starea in care stii ce vrei, dar te trazneste inainte sa ajungi la linia de finis. E starea in care nu stii ce vrei, dar nu mai conteaza, pentru ca oricand se gasesc oameni de treaba care sa te indrume pe poteca cea “buna”. E starea in care te uiti la un prieten de-al tau, stand amandoi in balcon la etajul 8 si fumand, si-ti zici “mama, cum ar cadea de aici”, gandindu-te imediat dupa aceea “l-as putea prinde din urma daca as sari dupa el?”. E starea in care iubesti si nimic nu mai conteaza in jur, pentru ca tu, da, tu iubesti. Te mai si rogi sa se starneasca vreo molima, sa moara toti, ca sa ramai doar tu si cealalta persoana. Nu visezi asta din ura fata de oameni, ci din romantism..
Asa sunt eu acum. Nu-mi pasa de ce-i in jurul meu, si pot spune cu mana pe inima “blessed is he who in the name of charity and good will shepherds the weak thru the Valley of Darkness”… Macar sa se ocupe altii de asta. EU am altele.