Exceptionalul din Cotidian

- Oltene, nu dormi! si pac una la turloaie. Ba tu n-auzi? si pac a doua in rotula.
Asta era Ovidiu. Omul sufera de insomnie pe mijloacele de transport, iar pe Sageata Albastra nu face abstractie. Mergeam duminica la Sibiu, sa pregatim comitetul oficial pentru Nucu, omul nostru in slujba patriei. Nucu e soldat TR la unitatea cutare din Fagaras, nici sat nici oras, avusese sambata depunerea juramantului si primise permisie doua zile pentru spalat uniforme, gaurit gagici, dormit pana la 10-11 ziua si tras la masea ca bacantele in restul timpului. Eu si Ovidiu nu puteam lipsi de la intalnirea cu Nucu, zis “Domnule locotenent, permiteti sa raportez“, asa ca in respectiva duminica ne-am tinut de urat in tren si ne faceam planuri cum sa-l intampinam pe-omulet in asa fel incat sa simta ca a revenit la civili[e]zatie.

Drumul in sine a fost lejer, cel putin pentru mine. Am dormit de la Predeal la Fagaras, nici sat nici oras, in schimb Ovidiu a capiat de nervi ca nu putea sa puna geana pe geana, desi-i picau ochii-n gura (nici pe mine nu m-a lasat sa dorm o parte din drum, ma tot controla pe la picioare si cred ca mi-a strambat cozorocul sepcii de cate ori mi-a percutat-o), am cascat ochii pe geam (cum e sa pleci de la caldurica-soare si sa vezi cum creste stratul de zapada cu fiecare traversa de tren lasata in urma?) si m-am gandit la diverse.

Sibiul? Un nenorocit de oras. Mocirla peste tot, frig, lapovita, un peisaj mohorat care nu-mi facea deloc bine, la ce lumina aveam in suflet. Nucu ne-a asteptat la gara, impreuna cu prietena lui Ovidiu si Andi. Cum ne-a asteptat? Chel (are masina de tuns si-i lasa dupa fiecare tunsoare p-aia din dormitor ba fara pachete de tigari, ba fara glucoza). Tunsoarea standard a armatei romane. Era, bietul om, atat de rupt in gura de oboseala incat abia a avut putere sa ne stranga mainile. Acu`, noi ce sa facem? Tot inainte, haida sa bem o bere. Ne-am infipt ca aracii in primul bar intalnit in cale. Zanzi, un stabiliment pentru cei cu probleme nevorase, cred, pentru ca se asculta numai muzica leeenta, leenta. Ovidiu motaia, Nucu s-a revarsat tot intr-un scaun, Andi tacea ca pestele-n acvariu, eu stateam cu gura pan` la urechi, asteptand sa inceapa inevitabilele povesti din armata. Nucu si Ovidiu, care mai de care.

- Ma.. armata ar fi frumoasa daca nu ar exista comanda “Aviatie la mica inaltime, pentru lupta, culcat!” Nu exista mocirla in tot poligonul sa nu fi stat in ea. Locotenentul numai in poante ne tine. “La copacul singuratic, adunarea“. Ne uitam, care dracului copac singuratic, frate, ca nu era niciunul in jur…Singurul de care stiam era in curtea cazarmii, la 5 km distanta. Aia de la plutonu` 2….

- Lasa, ma, fii atent aici faza.. Cand eram eu in armata, in Bucuresti la Garda Nationala, mergeam odata in poligon la trageri. Si prin Militari, pe la iesire, era plin de curve. Noi, soldati in termen, statuti, vai si-amar de noi, ne luam de ele. Pasaricile, ce faceti, aratati si voi o tata, veniti diseara la gardu` unitatii sa tratam biznisuri.. Vreo doua mai infipte se uita dupa noi si cat nu striga de-a auzit tot bulevardu` <<Labagiilooor!!>> Mama de n-a cazut cerul pe noi, frate. Acolo le jumuleam. S-a sictirit su`lucotinentu` nostru, numai cat ne-a oprit in drum, a strigat un `companie, la drea-pta!` si-apoi un `pe curve, adunarea`. A fost de tot hazul. Imaginati-va 150 de oameni, cati eram, rupand randurile si luand-o la fuga spre alea doua bagaboante. Cand ne-au vazut parca le-a luat vantul. Scaparau papucii pe asfalt..

Ovidiu reusise sa mai anime atmosfera. “Zi, ba, cum e in armata? Bocanci NATO, a? Dormitoare NATO? Mancare de la firma de Catering?”. Nucu ne spusese ca o s-o duca excelent pe-acolo si eu nu mai am chef sa scriu nimic acum legat de toate astea… Nu am starea de spirit necesara, ma simt atat de coplesit de tot ce este in jurul meu, iar ce-i inauntrul meu imi da fiori reverberati pana-n varful degetelor. Zilele astea doua au fost simpatice, am apucat sa ma intalnesc cu Nucu, sa-l vad dupa 3 saptamani de armata, sa-i masor burta, sa vad daca a mai slabit de la sectoare, sa strig atunci cand nu e atent “Dreeepti!!” si sa cad jos de ras vazandu-l cum tresare convulsiv, dar toate astea au fost mult fortate, atata vreme cat mie pe inima imi sclipeau alte lucruri. Intotdeauna e ciudat cum te macina asteptarea, asa cum in momentul in care prinzi din zbor o senzatie pe care n-ai mai trait-o de ani de zile te schimbi total si dintr-o data..